Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
Actul III
O odăiță, acasă la sora lui Mitică. […] Două ferestre aproape lipite dau peste o boltă de viță ruginită. Ghivece cu mușcate în fereastră, gutui puse să se coacă, perdele albe și figuri geometrice brodate deschise și prinse într-o parte și alta a ferestrei. În mijloc, o masă cu un picior, pe care e așternută o față de masă lucrată de mână: verde, roșu și culoarea nisipului. […] Pe pereți portrete de familie, făcute după fotografii. O fotografie îl arată pe Mitică militar, cu ranița și arma pe umăr. Altă fotografie reprezintă un grup de absolvenți. Sub fereastră e ca un soi de laviță pe care se pot pune hainele. În jurul mesei se află, în dreapta, un fotoliu scund, cu brațe groase de tot, așa că se poate sta comod pe ele. E acoperit cu o velință*. În partea cealaltă e un fotoliu din altă garnitură. Mai e un scaun obișnuit de restaurant pe care stă Mitică acum, când se bărbierește. Tot mobilierul e vechi, ruinat destul, dar foarte curat. Străbate, aruncând pete luminoase pe dușumea, ici și colo, prin bolta de viță, un soare anemic de noiembrie.
Scena 1 MITICĂ, NEPOTUL, apoi ANA […]
ANA (femeie ca de treizeci de ani, foarte frumoasă, dar cu fața obosită de griji și necazuri, gospodină harnică, muncită de nevoi, intră cu un braț de lemne): Mitică, parcă te-ai duce la nuntă, frate.
Camil Petrescu, Mitică Popescu
*velință – țesătură țărănească de lână
Notatiile autorului reprezintă o particularitate a genului dramatic cu scopul de a furniza diverse informațiile utile cititorului, actorilor, regizorului. În fragmentul extras din Mitică Popescu notatiile au diverse roluri. Un prim aspect este acela de marca repere spațiale (o, odaită). Un al doilea rol este acela de a contura trăsăturile fizice ale Anei.