Îl cunosc pe Nicolae Manolescu de o eternitate, în termeni mai puțin poetici, de aproximativ o jumătate de secol. L-am identificat, nu-mi amintesc exact când și nici cum, printre studenții anului al II-lea al Facultății de Litere, cărora le predam atunci epoca pașoptistă. L-am pierdut apoi din vedere (…). L-am regăsit peste un răstimp în calitate de tânăr asistent, adus la catedră de G. Ivașcu. Cam tot în acea vreme și-a început și faimoasa cronică literară la Contemporanul, sub oblăduirea aceluiași providențial Ivașcu.
M-au frapat la Manolescu, din capul locului, inteligența ascuțită, care-i permitea să plonjeze direct în miezul operelor analizate ori al problemelor în discuție, mintea echilibrată și clară, capacitatea de a privi realitatea cu sânge rece (…). Mi-a plăcut la el aptitudinea înnăscută de a vorbi fără emfază și de a găsi totdeauna, în oralitate, ca și în scriere, un mod natural și simplu al rostirii, care face accesibile ideile cele mai abstracte, fără a le trivializa, și evocă palpabil simbolurile, fără a destrăma ceea ce în ele e destinat a rămâne enigmatic. Luciditatea îl imuniza împotriva soluțiilor iluzorii, iar spiritul de independență, veșnic treaz sub felul său manierat și urban în relațiile cu ceilalți, îl împingea mereu la nonaliniere. (…)
Relațiile noastre de prietenie s-au înfiripat treptat. O vreme ele au stat sub semnul protocolului, impus de diferența de vârstă și rang. Căci relaxarea caracteristică tipului american de colegialitate nu exista în timpul tinereții noastre, când predominant era modelul francez de politețe, distant și formalist. Dar destul de rapid am depășit această fază, cu care personal nu mă împăcam. Un moment hotărâtor a fost cel în care am obținut să-mi spună pe nume și să mă tutuiască. E totuși semnificativ că, neaparținând aceleiași generații, prietenia noastră n-a fost la început, nici n-a
devenit mai târziu, una de intimități și ambiții comune, ci de idei și atitudini. Adevărul este că nu ne-am văzut niciodată des, fie pentru că Manolescu era mereu aglomerat de sarcini și urgențe, fie pentru că avea o agendă proprie diferită de a mea, cu alte priorități amicale. Chiar și acum, când locuim la mai puțin de 5 minute unul de celălalt, ne întâlnim rar.(…)
Manolescu a produs în cariera sa o mulțime de cărți valoroase: monografii despre Odobescu, Maiorescu,Sadoveanu, marea frescă a romanului românesc din Arca lui Noe, câteva volume de Teme dedicate literaturiiuniversale, o carte despre poezie, recenta Istorie a literaturii… și încă altele și altele. A fost și a rămas un profesor excelent, la cursurile căruia se îmbulzesc studenții. (…)
Prin autoritate și extraordinara priză a articolelor sale săptămânale în mediile intelectuale a reușit să devină, în deplinul înțeles al cuvântului, un „lider de opinie” și încă unul carismatic. A constituit efectiv un exemplu a ceea ce s-a numit „rezistența prin cultură”.
Paul Cornea, Un septuagenar de 50 de ani (în volumul Nicolae Manolescu – 70)
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței au stat sub semnul. 6 puncte
2. Menționează două trăsături ale lui Nicolae Manolescu, utilizând informațiile din al doilea alineat al textului.
3. Precizează tipul de colegialitate predominant în timpul tinereții autorului, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică un motiv pentru care autorul textului nu s-a văzut des cu Nicolae Manolescu. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, evoluția legăturii de prietenie dintre Paul Cornea și Nicolae Manolescu, așa cum reiese din textul dat.
Rezolvare:
1.Sensul secvenței au stat sub semnul este de a fi influențate.
2. Două trăsături ale lui Nicolae Manolescu așa cum reies din fragmentul suport sunt: inteligența ascuțită și mintea echilibrată.
3. Colegialitatea în timpul autorului era de tip francez, care presupunea formalitate și distanță. Secvența care justifică răspunsul este: când predominant era modelul francez de politețe.
4. Autorul nu s-a văzut des cu Nicolae Manolescu întrucât cei doi aveau agende diferite, care prevedeau alte urgențe amicale.
5. Prietenia dintre Paul Cornea și Nicolae Manolescu a evoluat treptat. O vreme au fost influențati de protocolul francez, care impunea o oarecare distanță între oamenii din generații diferite. De asemenea, ei nu au avut parte de o prietenie bazată pe intimitate, ci una care se contura în jurul schimbului de idei.