Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă prietenia poate sau nu să fie influențată de vârstă,

Îl cunosc pe Nicolae Manolescu de o eternitate, în termeni mai puțin poetici, de aproximativ o jumătate de secol. L-am identificat, nu-mi amintesc exact când și nici cum, printre studenții anului al II-lea al Facultății de Litere, cărora le predam atunci epoca pașoptistă. L-am pierdut apoi din vedere (…). L-am regăsit peste un răstimp în calitate de tânăr asistent, adus la catedră de G. Ivașcu. Cam tot în acea vreme și-a început și faimoasa cronică literară la Contemporanul, sub oblăduirea aceluiași providențial Ivașcu.
M-au frapat la Manolescu, din capul locului, inteligența ascuțită, care-i permitea să plonjeze direct în miezul operelor analizate ori al problemelor în discuție, mintea echilibrată și clară, capacitatea de a privi realitatea cu sânge rece (…). Mi-a plăcut la el aptitudinea înnăscută de a vorbi fără emfază și de a găsi totdeauna, în oralitate, ca și în scriere, un mod natural și simplu al rostirii, care face accesibile ideile cele mai abstracte, fără a le trivializa, și evocă palpabil simbolurile, fără a destrăma ceea ce în ele e destinat a rămâne enigmatic. Luciditatea îl imuniza împotriva soluțiilor iluzorii, iar spiritul de independență, veșnic treaz sub felul său manierat și urban în relațiile cu ceilalți, îl împingea mereu la nonaliniere. (…)
Relațiile noastre de prietenie s-au înfiripat treptat. O vreme ele au stat sub semnul protocolului, impus de diferența de vârstă și rang. Căci relaxarea caracteristică tipului american de colegialitate nu exista în timpul tinereții noastre, când predominant era modelul francez de politețe, distant și formalist. Dar destul de rapid am depășit această fază, cu care personal nu mă împăcam. Un moment hotărâtor a fost cel în care am obținut să-mi spună pe nume și să mă tutuiască. E totuși semnificativ că, neaparținând aceleiași generații, prietenia noastră n-a fost la început, nici n-a
devenit mai târziu, una de intimități și ambiții comune, ci de idei și atitudini. Adevărul este că nu ne-am văzut niciodată des, fie pentru că Manolescu era mereu aglomerat de sarcini și urgențe, fie pentru că avea o agendă proprie diferită de a mea, cu alte priorități amicale. Chiar și acum, când locuim la mai puțin de 5 minute unul de celălalt, ne întâlnim rar.(…)
Manolescu a produs în cariera sa o mulțime de cărți valoroase: monografii despre Odobescu, Maiorescu,Sadoveanu, marea frescă a romanului românesc din Arca lui Noe, câteva volume de Teme dedicate literaturii universale, o carte despre poezie, recenta Istorie a literaturii… și încă altele și altele. A fost și a rămas un profesor excelent, la cursurile căruia se îmbulzesc studenții. (…)
Prin autoritate și extraordinara priză a articolelor sale săptămânale în mediile intelectuale a reușit să devină, în deplinul înțeles al cuvântului, un „lider de opinie” și încă unul carismatic. A constituit efectiv un exemplu a ceea ce s-a numit „rezistența prin cultură”.
Paul Cornea, Un septuagenar de 50 de ani (în volumul Nicolae Manolescu – 70)

 

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă prietenia poate sau nu să fie influențată de vârstă, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Nicolae Manolescu – 70, cât și la experiența personală sau culturală.

Prietenia reprezintă o stare afectivă, care unește două persoane. Prin acest sentiment, ființa umană pe plan social. Consider că o prietenie poate dăinui indiferent de vârstă întrucât o legătură afectivă este generată de anumite principii comune, care nu au legătura cu vârsta, cu toate că ea implică animite convenții.

În primul rând, o persoană care are o experiență de viață mai mare poate lega o prietenie trainică cu un tânăr. Cei doi se pot completa reciproc prin cunoștințele specifice vârstei. Desigur că o prietenie între persoane care sunt despărțite de un număr mari de ani se bazează și pe o suită de rigori sociale. Un exemplu concret îl reprezintă fragmentul suport în care Nicolae Manolescu se împrietenește cu autorul textului. Vârsta dintre cei doi generează o prietenie, care este supusă unor rigori. Între cei doi nu există un schimb puternic de experiențe care să se contureze în jurul unor destănuirii interioare. Ceo doi sunt uniți de pasiunea pentru cultură și nu au parte de întâlniri amicale.

În al doilea rând, o prietenie între persoane din generații diferite poate fi una care si care bazeze și pe destănuiri interioare și încet încet anumite bariere să fie înlăturate. Vârsta reprezintă doar o cifră, iar o persoană care are un număr mai mare de ani poate adopta un comportament adolescentin, care să îi aducă rezonanță cu un tânăr. Desigur, că proporția vârstei trebuie respectată.

În concluzie, o prietenie este influențată de vârstă, însă aceasta poate dăinui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *