Testul 1 de antrenament Evaluare Natională
Exercițiul 8.
Crezi că poveștile te pot ajuta să treci peste momente dificile? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100
de cuvinte, valorificând fragmentul din jurnalul lui Emil Racoviță, reprodus în textul 2.
Textul 2
Într-o dimineață m-a trezit liniștea. […] Am aruncat pe mine pufoaica și am ieșit pe punte. Helmut,
colegul meu de cabină şi de la National Geographic, mi-o luase deja înainte. […] Necuprinsul acela,
încremenirea rece, lumina din altă lume mi-au lăsat impresia nu că am ajuns într-un loc geografic de pe hartă, ci că am pătruns într-un tărâm. Iar tărâmurile se întâlnesc în poveşti, nu în atlase. Și chiar așa era: în timpul nopții, pe când dormeam, nava depășise Pasajul Drake, poarta furtunilor, acolo unde cele două mari oceane, Atlanticul și Pacificul, se întâlnesc. […] Inevitabil, ne vine în minte un gând: dacă Ushuaia, de unde am plecat, este Fin del Mundo*, înseamnă că plutim deja dincolo de capătul lumii. Alţi pasageri, cu ochii cârpiţi, au apărut pe punte, tăcuţi, respectuoși, ca și cum ar fi intrat într-o catedrală, fiecare cu gândurile și emoţiile lui – cu lucirea unui vis împlinit în priviri. Abia puţin mai târziu, când ne-au scăldat primele raze de soare, marea s-a însufleţit. Am zărit salturile pinguinilor și am auzit ţipetele păsărilor Skua. Fiecare coadă de balenă ce se ivea plescăind la suprafaţă era întâmpinată cu urale și încurajări. […].
Antarctica nu e așa departe. Din București, ajungi acolo după o zi și o noapte de zbor Buenos Aires – Ushuaia și apoi alte două zile de navigaţie. Cam 12.000 de kilometri. […] Nu cred că aș fi ajuns vreodată acolo dacă nu ar fi fost Emil Racoviţă și faimoasa expediţie Belgica. Atunci când Fundaţia de Arte Vizuale și casa de producţie Terra Incognita m-au cooptat în echipa de realizare a unui documentar despre marele savant și explorator român, am crezut că misiunea mea se va rezuma la Racoviţă, speologul, cel care a creat știinţa vieţuitoarelor din peșteri – biospeologia – și a fondat apoi la Cluj, în 1920, primul institut de
speologie din lume. Eram de mult un fan al lui. Fusesem deseori pe urmele lui Racoviţă în munţii Bihor, acolo unde a cercetat peșteri. Savantul le-a explorat și le-a consemnat în carnetul său de teren și în jurnalul său știinţific […]. Cercetase multe peșteri în Pirinei, Maroc, Corsica și alte locuri, dar în munţii Apuseni a ajuns în mai puţine decât și-ar fi dorit. Însă numele lor e ușor de reţinut, pentru că, nu știu cum se face, toate s-au nimerit ca mai târziu să intre în elita speologică a României și unele chiar în cea a lumii. De parcă maestrul le-a atins cu o baghetă magică. […]
Racoviță era un pasionat fotograf: venise la bord cu un întreg laborator și credinciosul său Zeiss cu
două obiective, pentru a realiza fotografii stereoscopice. Imaginile sale au completat arhiva expediției, au documentat specii de pești și peisaje întâlnite, ulterior au delectat publicul venit să-i asculte conferințele.
Brusc, după numai o lună de cercetări sistematice, cursul expediției Belgica s-a modificat dramatic. Un vânt puternic a început să bată către sud. Căpitanul Adrien de Gerlache n-a rezistat tentației și s-a lăsat purtat de vântul favorabil din dorința de a descoperi noi tărâmuri neexplorate. Timp de câteva zile, corabia a avansat impetuos, trecând peste blocuri de gheață, printre aisberguri, străbătând ape pustii, nemaivăzute de om. Dar, deodată, în fața sa a apărut un zid de gheață, un obstacol de netrecut. Încercând diverse manevre de ocolire, corabia a fost prinsă tot mai mult în capcană. Temperatura a coborât cu repeziciune, iar Belgica s-a trezit captivă în marea sleită de ger. […]
Belgica a rămas timp de un an în închisoarea banchizei* și a fost nevoită să devină prima expediție care a iernat în Antarctica. Pentru a face față urgiei și pentru a izola pereții de lemn ai corabiei, sinistrații au clădit nămeți de zăpadă în jurul ei. Rezerva de lignit era suficientă pentru a alimenta soba improvizată prin modificarea motorului cu aburi. O insulă minusculă de căldură și umanitate în oceanul de pustietate înghețată.
Ca umbre ne târâm în neîntreruptul întuneric, prin nămolul de omăt ce viscolul clădea pe
puntea corabiei. În mohorâtele cabine, ghemuiți lângă sobă, legam în lungi povești, prin firul
amintirii, ceea ce aveam cu ceea ce lăsasem în țara soarelui, departe. Ori, în galbena lumină a
lămpii, răsfoiam cu dor cărți ce ne vorbeau de soare și iubire. Iar afară, în veci, urgie. Prin înaltele
catarge vântul șuiera năprasnic, lemnul înghețat trosnea, […] prin plăcile lanului de gheață lung
cutremur se transmitea corabiei strânse între ele și de vaiet jalnic suna banchiza întreagă.* […]
Cristian Lascu și Helmut Ignat, Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță
O poveste este o relatare în care sunt expuse diverse evenimente. Prin intermediul acestora, omul poate evada din realitatea lui concretă și sa își construiască o altă realitate în care totul să se desfășoare diferit. În fragmentul suport, autorii rămân blocați peste iarnă în Antractica. Pentru a face față momentelor grele, ei citesc povești despre țările calde. Ele îi ajută pe autori să depăsească mai ușor momentele dificile.