Ca orice copil, am fost și eu școlit într-un fel oarecare. Nu știu din ce pricină n-am fost dați, nici Radu, nici eu, la școala primară. Cea mai apropiată de casa în care m-am născut și am crescut, de pe strada Clopotarii Noi, era aceea de la Șosea, de lângă biserica Mavrogheni. Cum însă se lățise în lumea noastră faima directorului acelei școli, tata a izbutit să-l convingă să ne dea lecții particulare, urmând ca să trecem examenele tot la mica instituție de sub conducerea lui. Domnul institutor, dacă-i țin bine minte prenumele, se numea Nicolae Petrescu. Era un bărbat frumos, între două vârste, cu mustățile cărunte, dar bine îngrijite, cum se obișnuia în vremea aceea, când erau socotite podoabele faciale cele mai de preț […]. În ciuda falsei mele reputații (între prieteni, se-nțelege), de om prevăzut cu o memorie „fenomenală”, mărturisesc cu rușine că nu-mi amintesc nimic din metoda emeritului pedagog. Știu doar atâta, că acorda un preț deosebit ortografiei: de aceea mă pot lăuda că am stăpânit din copilărie manevrarea înlesnită a semnului de unire și a apostrofului, și acordurile gramaticale în propoziție, dinspre partea sintaxei. Mulțumită lui, mi-am trecut fără incidente toate examenele, cu excepția celui dintâi, din altă cauză însă decât acele de ordin didactic, precum se va vedea. A fost din vina tatii. Inginerul Nicolae Cioculescu era un ins de o desăvârșită punctualitate în serviciu, de o exemplară ținută etică și vestimentară, sociabil, vesel, unanim iubit și respectat, dar avea un mic cusur, care i-a făcut de multe ori pozne în viață: era distrat. Astfel, invitat, nu mai știu bine cu ce prilej, la o ceremonie care se dădea la Palat, plecase fără cravată și a trebuit să facă, în ultimul moment, calea întoarsă, când a descoperit, pipăindu-și nodul absent, că era cu totul neprezentabil. S-a râs mult de această pățanie în casa noastră, tata dând însuși tonul, pe registrul grav, iar mama ținându-i hangul, pe cel înalt, în timp ce noi, copiii, eram cuceriți și intram în cor, eu mai la urmă, se-nțelege, negăsind convenabil să mă distrez pe socoteala genitorului* meu. Dar să revin la libera mea școlaritate. În pragul examenului de clasa întâi primară, mama i-a amintit tatii că trebuie să mă înscrie. Tata a trecut prin fața școlii și, citind într-o vitrină lista elevilor înscriși la examenele particulare, m-a văzut și pe mine trecut în ordinea alfabetică și s-a întors liniștit acasă, spunând că totul e în ordine. În dimineața examenului, nenorocire! N-am fost primit, pentru că cel citit de tata era Șerban N. Coculescu, fiul astronomului (și viitorul Pius Servien, teoreticianul structurilor ritmului, care figurează ca atare cu onor în Dictionnaire des littératures*, de sub direcția lui Philippe van Tieghem). Până la urmă, s-au împlinit formalitățile și am dat examenul, nu fără să fi trecut prin toate emoțiile. Nu-mi mai amintesc dacă și Radu a pățit la fel, dar el va fi privit cu calm incidentul, pe când pentru mine a fost o mică dramă, dintre cele ce nu se uită până la sfârșitul zilelor de cel ce a trecut prin ea.
Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este importantă sau nu respectarea unui cod vestimentar în contexte oficiale, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Amintiri de Șerban Cioculescu, cât și la experiența personală sau culturală.
Vestimentația reprezintă cartea de vizită a ființei umane. În funcție de codul vestimentar adoptat se transmit anumite informații despre caracterul persoanei. Este foarte important modul în care cineva se îmbracă în cadrul unui context oficial, deoarece marchează prin veștimentele sale importanța acelui cadru.
În primul rând, vestimentația face parte din codul etic social. Există anumite ocazii în care eleganța și rafinamentul sunt necesare. Așa cum reiese din fragmentul suport, tatăl lui Cioculescu avea o ținută vestimentară deosebită. În momentul în care este invitat la palat la o ceremonie și își uită cravata consideră că aceasta faptă este neacceptabilă. El face cale întoarsă pentru a rezolva această problemă.
În al doilea rând, există meserii care implică o ținută sobră care marchează celebrarea acelei profesii. Un profesor universitar, care ține un curs despre Eminescu, dacă ar veni îmbrăcat în trening și cu o șapcă pe cap, ar dat dovadă de impolitețe.
În concluzie, un cod vestimentar transmite informații despre persoana respectivă și marchează atitudinea în fața evenimentului în care alege să adopte o ținută adecvată.
https://www.facebook.com/groups/1965829083694156 grup de bac