Alexia și Spike- Infinituri- analiză literară

[Strofa 1: Alexia]
Știai că unele răsărituri nu încep cu soarele?
Când nu e nimeni lângă tine, par mai lungi cu orele
Știai că unele cuvinte aprind diminețile?
Dar nu știai că unele infinituri sunt mai lungi ca altele[Pre-refren: Alexia & Spike]
Cine m-a scris la umbra stelelor, fără să-mi spună adevărul?
A cui e inima din mine și cui îi cere ajutorul?[Refren: Alexia]
Și nu mi-ajunge infinitul, ce dacă l-ai cuprins cu brațele?
Nu, nu-mi ajunge, vreau tot timpul
Și vreau și luna, vreau și soarele
Unde cad în valuri stelele, mă găsești unde
Mi-am pus toate visele și nu mi-ajunge infinitul[Strofa 2: Spike]
Să mai încerc să explic cui am ajuns, că niciodată n-a contat că am plecat
Că stelele nu cad, doar se întorc, să împlinească visele cui și-a dorit cu-adevărat
Și nu mai poți acum să cazi de unul singur, când e suma celor care te-au crezut pe cuvânt
Să mă ierte visele că încă nu dorm noaptea, că șterg lacrimi din oglindă de pe fața cui credeam că sunt

[Pre-refren: Alexia & Spike]
Cine m-a scris la umbra stelelor, fără să-mi spună adevărul?
A cui e inima din mine și cui îi cere ajutorul?

      Textul debutează cu notă retorică prin care se configurează o imagine paradoxală, care să evidențieze o altă rânduială cosmică, Știai că unele răsărituri nu încep cu soarele?
Desigur, răsăritul este o metonimie pentru atingerea unor stări superioare de conștiință prin intermediul iubirii. Textul merge în direcții abstracte cu roluri de a contura sentimentul de iubire, Dar nu știai că unele infinituri sunt mai lungi ca altele. Ideea de infinit este relativizată, lumea are noi legi când este guvernată de iubire.
Preferenul atinge note filosofice, devenind o meditație pe tema condiției umane. Eul poetic își adresează întrebări retorice legate de propria ontologie.Cine m-a scris la umbra stelelor, fără să-mi spună adevărul?
A cui e inima din mine și cui îi cere ajutorul?
Refrenul, care fixează și motivele centrale ale textului prezintă ființa umană într-o substanță de desprindere de condiția terestră. Infinitul nu este suficient, ea caută mai mult decât există. Metafora insolită a cuprinsului cu bratele a infinitului configurează o cosmologie generată de iubire. Ființa umană atinge noi abisuri prin puterea dragostei. Refrenul continua aceeasi notă de paroxisme, prezentând imagini insolite, Unde cad în valuri stelele, mă găsești unde. Ideea de cădere a stelelor în valuri este una care, conturează sfidarea legilor fizici. O stea se dezintegrează în coliziune cu Terra. Această imagine poetică conturează dorința iubitei de a obține imposibilul.
Partea lui Spike prezintă prin intermediul idei de stea conturează puterea pe care ființa umană o are. O dorință pusă din suflet, are capacitatea de a inversa legile naturii, Că stelele nu cad, doar se întorc.
Eul liric se simte plin de angoasă, căutând echilibrul prin puterea iertării. Acesta face pace cu propriile idealuri neatinse. Prin simbolul oglinzii se încearcă dedublarea la nivel ontologic. Eul liric se află în căutarea sinelui.
Să mă ierte visele că încă nu dorm noaptea, că șterg lacrimi din oglindă de pe fața cui credeam că sunt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *