Examenul de Bacalaureat te sperie! Știm asta, dar anul acesta vei avea un sprijin din partea noastră, care cu siguranță îți va fi de folos.

 

 

Eram panicat în momentul examenului, îmi era frică de eșec. Încă din clasa a 11-a, am descoperit că limba și literatura română este o disciplină a logicii și nu a tocelii. Am început să dedic timp cercetării literare, iar ulterior să studiez Literele la Universitate.

 

 

Profesorii m-au descurajat, nu eram privit bine, deoarece aveam o situație financiară precară. Mi-am promis că o să fac tot ce pot să ajut elevii să înțeleagă logic limba și literatura română.

În 2017 am înființat primul canal din România de youtube dedicat pregătirii elevilor pentru examen acesta se numește La română. Am ajuns până în prezent la peste 22.000 de abonați pe canal. Este o senzație extraordinară când tinerii mă opresc pe stradă să-mi mulțumească.

Toata pasiunea pentru literatură, am integrat-o într-un curs, care are preț infim.

În cadrul cursului ai acces la material video filmat în format HD, ai acces la sedințe live cu mine, ai acces la toate eseurile și de asemenea te vom ajuta să îți atingi potențialul.

 

 

Aplică acum

https://payhip.com/b/se7KX