SUBIECTUL I (70 de puncte)
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.
Textul 1
Pax era flămând și îi era frig, dar de trezit îl trezise senzația că trebuie să se adăpostească undeva.
Clipi din ochi şi se dădu înapoi. La început i se păruse că simte în spate atingerea familiară a zăbrelelor cuştii lui, dar îşi dădu seama că zăbrelele acestea se rupeau foarte uşor. Se întoarse şi văzu că stătea rezemat cu spatele de tulpinile uscate de ceara–albinei, în care se îndesase cu câteva ceasuri înainte. Lătră după Peter, dar îndată îşi aminti: băiatul plecase.
Pax nu era obişnuit să fie singur. Fusese unul dintre cei patru pui fojgăitori pe care mama lui îi
născuse deodată. Tatăl lor dispăruse înainte ca puii să apuce să-l recunoască după miros, iar la scurtă vreme după aceea, într-o dimineață, nu mai venise acasă nici mama lui. Frații și sora lui muriseră unul după altul, lăsându-l singur-singurel în vizuina rece, până ce băiatul, Peter, îl scosese de acolo.
După aceea, ori de câte ori băiatul pleca de acasă, Pax îşi măsura agitat cușca până la întoarcerea
lui Peter. Iar noaptea întotdeauna plângea să-l lase şi pe el în casă, ca să-i poată asculta băiatului său respirația. Pax îl iubea pe băiat, dar ce simțea el era mai mult decât iubire. Şi anume, se simțea responsabil pentru Peter, trebuia să-l protejeze. Şi suferea când nu-şi putea îndeplini rolul.
Pax îşi scutură apa de pe spinare, cum plouase peste noapte, şi se îndreptă spre drum, fără măcar
să-şi mai întindă muşchii înțepeniți de somn. Amuşină*, căutând mirosul băiatului. Dar nu-l găsi. Vântul care bătuse toată noaptea ştersese orice urmă de miros de pe pământ. Dar printre sutele de mirosuri iscate de briza dimineții găsi ceva ce îi amintea de băiatul lui: mirosul de ghindă […]
Cât timp aşteptă, Pax își linse blana, curăţând-o și uscând-o. Mirosul lui Peter, care încă mai stăruia
în blana lui, îl linişti. Apoi îşi îndreptă atenția spre labele dinainte şi îşi curăță cu mare grijă nenumăratele crăpături din pernițe.
Întotdeauna când era neliniştit, Pax zgâria pardoseala cuştii. Și întotdeauna betonul dur de
dedesubt îi zgâria labele. Cu toate acestea, nu se putea abţine. Cu o săptămână înainte râcâise
pardoseala aproape în fiecare zi. După ce îşi curăţă labele, și le îndoi sub piept şi se puse pe aşteptat.
Aerul dimineții palpita de sunetele primăverii. În lunga noapte pe care o petrecuse singur în pădure, toate zgomotele acestea îl ţinuseră treaz. Întunericul negru parcă fremăta şi se mişca din pricina prădătorilor de noapte, şi chiar şi foşnetul copacilor, cu frunzele care tocmai se deschideau, cu seva care curgea prin lemnul tânăr, cu micile trosnete ale scoarţei lor care crăpa crescând, toate îl făceau să tresară la fiecare minut, în timp ce el îl aştepta pe Peter să se întoarcă. În cele din urmă, adormi greu, tremurând, când se crăpă de ziuă.
Acum însă, toate sunetele acestea îl ispiteau. Urechile lui sensibile tresăriseră de o sută de ori,
făcându-l aproape să sară în sus ca să vadă ce se întâmplă. Dar de fiecare dată îşi amintea de băiatul lui şi se liniştea. Oamenii aveau memorie bună, aşa că era sigur că vor reuși să nimerească înapoi în acest loc.
Pe de altă parte, oamenii se bizuiau numai pe văz, căci toate celelalte simțuri ale lor erau foarte
slabe, aşa că, dacă se întorceau și nu-l vedeau, se putea să plece iar. Pax avea de gând să stea în
apropierea drumului, ignorând toate tentațiile, inclusiv tentația pe care o simțea de a o porni spre sud, direcția în care instinctul îi spunea că era casa lui. Avea de gând să stea pe loc până venea băiatul lui să-l ia.
Deasupra capului său, un vultur plutea, purtat de curenții de aer cald. Vânător leneş, pândea de sus
numai trupurile fără viață, stârvurile. Zărind trupul neclintit, acoperit de blană roșcată, al vulpoiului, chiar dacă nu împrăştia iz* de hoit*, vulturul începu să zboare mai jos, în cerc, ca să vadă ce e.
Sara Penny Packer, Pax – fragmente
*a amușina – a adulmeca (vânatul)
* iz – miros deosebit, specific, aromă particulară; miros neplăcut
*hoit – cadavru (mai ales al unui animal) aflat în descompunere
Textul 2
„Nu pot să mă joc cu tine… Nu sunt îmblânzită“ – îi spune Vulpea Micului Prinţ, eroul cunoscutei
poveşti poetice a lui Antoine de Saint-Exupéry, publicată cu doar un an înaintea dispariţiei sale, într-o misiune de zbor, la 31 iulie 1944. […] Cine este Micul Prinţ? Numele lui sugerează copilăria (inocenţa, spontaneitatea, curiozitatea şi jocul) şi, pe de altă parte, aminteşte de condiţia princiară a fiinţei. Micul Prinţ nu este din această lume, el vine din cer – ne spune povestea. […] Primul ghid al vizitatorului celest* descins pe Pământ, în pustiul Africii, este un şarpe, iar primele repere sunt pustiul şi singurătatea. „Unde sunt oamenii?… Te simţi cam singur în pustiu“ – se adresează copilaşul şarpelui. „Singur te simţi şi printre oameni“ – îi răspunde acesta. După ce străbate pustiul, urcat pe un munte înalt, eroul speră să cuprindă, dintr-o privire, toată planeta şi toţi oamenii. Dar nu zăreşte decât colţuri de stâncă. „Fiţi prietenii mei, sunt singur!“ strigă el. „Sunt singur…“ răspunde ecoul. „Ce planetă caraghioasă“ – îşi spune Micul Prinţ. „Numai
uscăciune, numai stâncă colţuroasă… Iar oamenii n-au niciun pic de fantezie. Nu fac altceva decât să îngâne ceea ce le spui.“ Noroc că, în scurtă vreme, se întâlneşte cu Vulpea. Ca să se poată juca, ea îl roagă să o îmblânzească. „Ce înseamnă să îmblânzeşti?“ întreabă Micul Prinţ. „Înseamnă a-ţi crea legături“ – îi zice Vulpea. „Dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume… Dacă tu mă îmblânzești, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturor. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie… Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim“ – îi explică Vulpea. „Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă.“
Dar ce înseamnă a îmblânzi? Cum tâlcurile la care se referă Vulpea par a fi complicate, ne limităm
la etimologie. Verbul derivă din latină (blandio, – ire, „a mângâia“), cu sensurile de „a îndulci, a alina, a domoli, a linişti“. Important este că Micul Prinţ a reuşit să îmblânzească Vulpea, care îi devine prietenă.
Înainte de a pleca mai departe, Vulpea îl roagă: „Întoarce-te la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi dărui o taină… Iată care-i taina mea. Nu poţi vedea limpede decât cu inima, esenţialul este invizibil pentru ochi.“
Ce voia să-i spună Vulpea, destăinuindu-i acest „secret“? E clar că nu se referea la inimă ca la
organ muscular, cavitar, cu rol de pompă aspiro-respingătoare ce asigură circulaţia sângelui în organism.
[…] Inima, cuvânt derivat din latinescul anima (cu sensurile de „răsuflare, suflet, viaţă, spirit“) este
plămădită din aur, la omul bun. Om cu inima de aur, om bun. Inima lui, asemeni soarelui, străluceşte ca aurul, luminează şi încălzeşte, îmblânzeşte, alină şi îndulceşte.
Silvia Chiţimia, Ce secret ştia Vulpea despre inimă, în Dilema Veche, Nr. 494/2013
*celest- 1.ceresc; 2.foarte frumos
4 Varianta 1
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. 2 puncte
În așteptarea băiatului, Pax a adormit
a) după lăsarea serii.
b) imediat după miezul nopții.
c) odată cu oprirea ploii.
d) abia la ivirea zorilor.
Răspunsul corect: .
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte
Autoarea amintește de povestea personajului Micul Prinț pentru a comunica despre
a) farmecul copilăriei.
b) călătorie și aventură.
c) valoarea prieteniei.
d) legătura dintre om și animal.
Răspunsul corect:
.
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte
Vulpea consideră că inima este
a) un organ muscular.
b) o pompă aspiro-respingătoare.
c) însuși sufletul.
d) locul secretelor.
Răspunsul corect:
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe
informațiile din cele două texte. 6 puncte
Textul 1
Enunțul Adevărat Fals
Pax dorește să stea noaptea alături de Peter.
Mirosul de ghindă îi amintește lui Pax de vizuina în care s-a născut.
Un vultur este atras de trupul neînsuflețit al vulpoiului.
Textul 2
Enunțul Adevărat Fals
Cartea „Micul Prinț” a fost publicată în anul 1944.
Numele personajului este asociat cu însușirile vârstei copilăriei.
În limba latină termenul „anima” însemna „a alina”, „ a liniști”.
6. Precizează o trăsătură a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1. 6 puncte
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
8. Crezi că un animal poate fi un prieten adevărat pentru om? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de
cuvinte, valorificând textul 1. 6 puncte
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte
o secvență relevantă din fiecare text. 6 puncte
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Are același număr de litere și de sunete fiecare termen din seria:
a) „aceea”, „uscăciune”.
b) „este”,„poetice”.
c) „cine”, „explică”.
d) „pricina”, „îndulci”.
2 puncte
Răspunsul corect: .
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Sunt cuvinte derivate cu prefix ambii termeni din seria:
a) „străbate”, „întotdeauna”.
b) „nenumăratele”, „îndulci”.
c) „dedesubt”, „înapoi”.
d) „întoarce”, „neguțători”.
2 puncte
Răspunsul corect: .
B.
9. Asociază fragmentul din romanul „Pax” de Sara Penny Packer cu un alt text literar studiat la clasă sau
citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre
acestea.
6 puncte
7 Varianta 1
Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă.”
6 puncte
Verbul identificat Modul verbului identificat
6. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul „vulpoi” să fie nume predicativ (1) și un enunț asertiv în
care pronumele „acesta” să fie în cazul genitiv (2). 6 puncte
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte
Sensul structurii subliniate în enunțul „Paşii altora mă fac să intru sub pământ.” este
a) „a se ascunde”.
b) „a dispărea”.
c) „a se rușina”.
d) „a muri”.
Răspunsul corect: .
7. Transcrie propozițiile din fraza următoare și precizează tipul raportului sintactic: „Clipi din ochi şi se
dădu înapoi.”. 6 puncte
___________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________
(1)
(2)
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. 2 puncte
Cuvintele subliniate în secvența „Vântul care bătuse toată noaptea ştersese orice urmă de miros de pe
pământ.” sunt utilizate, în ordine, cu:
a) sens figurat, sens figurat.
b) sens figurat, sens propriu.
c) sens propriu, sens figurat.
d) sens propriu, sens propriu.
Răspunsul corect: .
Ministerul Educaţiei
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Probă scrisă la limba și literatura română Simulare județeană – Evaluare Națională,
8 Varianta 1
SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)
Imaginează-ți că, de curând, ți s-a împlinit dorința de a avea un animal de companie. Scrie o notă de
jurnal, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți experiența împrietenirii tale cu acest animal,
incluzând o secvență descriptivă, de minimum 30 de cuvinte și o secvență narativă. Data redactării
jurnalului este 30 ianuarie 2023.
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul compunerii este la alegere.
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte;
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1 punct;
proprietatea termenilor folosiți– 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor –
1 punct; ortografia – 1 punct; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
Notă! Compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar
în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
8. Completează enunțul următor, reprezentând mesajul lui Pax către oameni, cu formele corecte ale
cuvintelor indicate între paranteze. 6 puncte
Omul (a trebui, condițional-optativ, prezent, formă negativă) să uite că
gândurile (propriu) ar put ea ______________(a fi, formă nepersonală de infinitiv)
auzite de ____(adjectiv pronominal demonstrativ de depărtare) prieten de nădejde
___________(care, genitiv) dăruire este incontestabilă.
Ministerul Educaţiei
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Probă scrisă la limba și literatura română Simulare județeană – Evaluare Națională,
9 Varianta 1
Ministerul Educaţiei
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița
Probă scrisă la limba și literatura română Simulare județeană – Evaluare Națională,