Lucian Blaga, Lumina de ieri-Ideea poetică și mijloacele artistice

 

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.


Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălțărilor altădată!


Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore, ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate și-nvinse.


Caut, nu știu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.


Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.
Lucian Blaga,
Lumina de ieri

 

Poezia Lumina de ieri este o meditație pe tema trecerii ireversibile a timpului. Eul liric se află într-o stare contemplativă, căutând înălțarea spirituală pe care o putea oferi trecutul. Motivul central al textului este cel al căutării. Faptul că poetul simte o stare de incertitudine accentuează ideea imposibilității obținerii cunoașterii totale. Lumina la care eul liric râvnește este lumina primordială, care îl conduce spre starea metafizică. La nivel de mijloace artistice, se identifică o structură modernă, care implică absenta elementelor prozodice și prezenta ingambamentului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *