Pregateste-te cu noi:
În dimineața lui 23 aprilie, Bacovia a fost de părere să facem o plimbare spre Gherăești. Auzisem că sunt crânguri tinere, zăvoaie minunate în această parte din lunca Bistriței.
Șoseaua era mărginită de cireși cu fructele amare. Până în 1936, când a devenit parc public, la Gherăești era un colț primitiv de natură, cu vegetație foarte bogată.
Cireșii erau înfloriți și răspândeau o mireasmă amăruie, asemeni crizantemelor toamna. Cerul era senin. Păsările cântau gureșe prin ramuri și, prin iarbă, zburdau gâze de tot felul. Mergeam apropiați, voioși că putem respira primăvara de pretutindeni. Am intrat într-o zonă de arbuști înfloriți, apoi direct pe malurile foarte largi, ascunse de copacii deși, cu frunze destul de crude. Păreau din smalț fragil, pe care soarele răsfrângea aurul luminii pale. Bistrița tot nu se zărea. Eram
abia în codrii din preajma ei. Pășeam prin iarba fragedă, plină de toporași. Îmi culesei un buchet, în timp ce Bacovia se așeză pe o buturugă asemeni unui scăunel […]. Ciripitul păsărilor era o cascadă de triluri. Am stat și eu pe alt ciot de arbore retezat și ascultarăm tăcuți simfonia primăverii.
Am respirat cu nesaț prospețimea pajiștii înverzite, apoi am continuat drumul până am dat de malurile
ondulate ale Bistriței. Deodată se iviră plute imense, conduse de țapinari* la vale. Cântau un cântec ce se stingea în largul apelor într-un vag ecou. De pe malul celălalt se auzea o doină din fluier și zărirăm ciobani cu oile. Unul ducea pe brațe un miel alb, pătat cu negru pe urechi și pe spate. Aici apa nu era prea lată. Nu trecu mult și se auzi un bucium îndepărtat dintr-un fund de pădure. Clipocitul apei se făcu simțit ca un pianissimo*.
Îmi adusei aminte versurile: Și vine, ca-n vremi de demult,/Din margini, un bucium de-alarmă…*
— Acesta nu mai e de alarmă, interveni poetul. Vestește ciobanilor venirea primăverii. Pe aici m-a prins într-o zi o furtună cumplită. Eram în clasa a IV-a*. Plecasem într-o după-amiază de acasă. Voiam să mă plimb pe malurile acestea liniștite, să ascult șoaptele valurilor și cântecul plutașilor. Deodată, s-a înnorat. Până să-mi dau seama, să-mi caut un adăpost, s-a pornit o rupere de nori cum nu mai văzusem niciodată. Am avut vreme să intru într-o scorbură de copac. Nu-l mai văd, l-au tăiat. Tuna, trăsnea, fulgera cu mii de artificii. Mă mir că nu a trăsnit copacul în care mă aflam. A fost teribil, teribil. Când a stat ploaia se înserase și uitasem drumul. Rătăceam așa fără să știu unde. Întâlnii un cioban. Mă văzu ud și și plin de noroi. Trecusem printr-o mare emoție. Se uită la mine mirat. „Încotro?”. Îi spusei că am rătăcit drumul. Mă văzu elev. Se miră că am venit prin aceste părți, dar mă scoase la drumul cu cireși. Acasă, după ce mi-am revenit din spaimă, am început primele versuri din poezia Furtună. Mi-am adus aminte că aveam pe a doua zi niște versuri de tradus la limba latină și am lăsat poezia la o parte. După o altă furtună, în altă parte a Bistriței, am reluat-o și așa s-a născut acea poemă a spaimei încercate prin codrii Bacăului. Dar aici a fost grozav. Părea că se lăsase cerul pe lume cu toate spaimele lui.
Eram înfiorată. Mi-a spus poezia în timp ce eu urmăream curgerea apei învolburate cu clipocitul ei înfundat. Scoase un carnețel, notă ceva și câteva note pe două linii de portativ. Părea că se ferește, să nu-l văd. M-am și făcut că n-am observat nimic. Pe drum, la întoarcere, prin zăvoi, îmi fredonă un cântec.
— L-am prins din clipocitul apei… acest cântec subțire și cam vag… nu-i așa?
Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Poezie sau destin
*țapinar – muncitor care manevrează buștenii folosind o unealtă specifică, numită țapină
*pianissimo – foarte încet
*Versurile aparțin poeziei Toamnă de George Bacovia.
*Clasa a IV-a corespunde, în perioada antebelică, clasei a XII-a din prezent.
A
Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței de tot felul.
Sensul secvenței este felurite, diverse.
2. Menționează numele râului pe malul căruia se plimbă cei doi tineri, utilizând informaţiile din textul dat.
Numele râului pe malul căruia se plimbă cei doi tineri este Bistrița.
3. Precizează florile al căror miros este asociat de autoare cu cel al cireșilor înfloriți, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
Florile al căror miros este asociat de autoare cu cel al cireșilor este cel al crizantemelor. Secventa care să justifice răspunsul dat este: Cireșii erau înfloriți și răspândeau o mireasmă amăruie, asemeni crizantemelor toamna.
4. Explică motivul pentru care Bacovia se oprește din scrierea poeziei Furtună.
Bacovia întrerupe crearea poezie Furtună, deoarece își amintește că avea temă de tradus la limba latină o poezie.
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a autoarei, așa cum reiese din textul dat.
Așa cum reiese din fragmentul suport, autoarea dă dovadă de sensibilitate. Ea este străpunsă în adâncul sufletului în momentul în care Bacovia îi recită poezia Furtună.