EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A- Simulare Olt-2022

 

SUBIECTUL I (70 de puncte)
Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.
Textul 1
După ce ne-am tot foit căutând o idee bună de a petrece timpul, Doru, care aduna de pe atunci povești
de familie, ne-a întrebat dacă știm despre bătrânul nostru unchi, mă rog, să zicem unchi, de fapt o rudă mai îndepărtată, care ține un anticariat.
– Chestia e, a spus Matei, că omul ăsta e cineva.
– Cum adică? m- am întrebat eu. Credeam pe atunci că toți oamenii sunt cineva.
– Păi da, se pare că el a inventat pixul cu pastă.
Și-atunci am auzit glasul plin al Dinei:
– A, păi vreau neapărat să-l cunosc și eu…
Și cum nicăieri nu era umbră, am mers de-a lungul străzilor topite până la marginea de sus a orașului cu
case vechi, unde, într-o curte interioară lunguiață, plină de iarbă și tufe, își avea bătrânul anticar intrarea în
magazinul lui de comori. Ne-a primit de parcă ne cunoștea din totdeauna și ne-am împrietenit imediat, deplin,
cum uneori, te împrietenești cu un om dintr-o carte.
Ne distram grozav cu prietenul nostru, anticarul, și sunt sigură că și el cu noi. Eu îi vorbeam cu tu, că
doar eram rudă, iar pe atunci toți oamenii erau tu pentru mine, fratele meu îi spunea când tu, când
dumneavoastră, iar Dina și Doru îi ziceau numai dumneavoastră. Și-ntr-o zi, Dina, care se gândea la toate
ca un om mare, a hotărât că trebuie să îi facem și noi un cadou, de ziua lui. Aveam cu toții bani puși deoparte
și ne-am gândit să-i luăm un ceas „antiacvatic”. Nu mă întreba la ce i-ar fi folosit, poate doar să facă baie în
cadă, cu el, dar nouă ne plăcea cum sună: un antiacvatic pentru un anticar.
– Când e ziua dumneavoastră de naștere, a întrebat politicos verișoara mea (…)
– Ziua mea n-o mai sărbătoresc de mult, fiindcă de ziua mea mi s-a întâmplat cândva o mare nenorocire.
Dacă vreți totuși s-o aflați, căutați aici în anticariat. E la vedere pe o carte. E legată cumva de o femeie. Dacă
descoperiți cartea, veți afla când e ziua mea de naștere și o s-o sărbătorim împreună, la anul, fiindcă anul ăsta
a trecut deja.
Ș-am prins să ne uităm la toate cotoarele din raft, împărțindu-ne frățește și verișorește munca, fiecare
vreo douăzeci de rafturi. Și-am tresărit cu toții când vărul meu a găsit o carte care se chema „Ziua de 35
mai”. Asta da zi de naștere! (…)
– Luna e bună, dar ziua e alta, cum cred că v-ați dat seama și singuri. (…) Cu toate acestea n-am găsit
nicio carte care să ne dezvăluie data secretă, nici eu, nici ceilalți.(…)
Și cu vreo două zile înainte de Crăciun a sosit iar pe adresa noastră un plic în care era o scrisoare cu
chenar negru. Din el am aflat că anticarul nostru murise. Se pare că era deja foarte bolnav când l-am cunoscut
noi, era și foarte bătrân, și abia atunci ne-am dat seama că obosea nespus de ușor, că stătea mereu așezat, că
respira greu. N-am mai prins așadar aniversarea prietenului nostru, iar ziua lui a rămas astfel, ani de zile, pe
35 mai, dacă înțelegi ce vreau să spun. (…)
După ani, am ajuns studentă la Facultatea de Litere, care e un fel de facultate de cărți. Am aflat aici
că „anticariat” vine de la „antic”, nu de la „anti-”. Și într- o zi din luna mai, privind o listă de cărți de citit
pentru un examen, văd câteva titluri de Mircea Eliade. Mai întâi am găsit nuvela „Secretul doctorului
Honigberger”, care m-a făcut să tresar. Numele îmi amintea de un băiat cu ochii de miere, coleg cu fratele
meu, și de începutul clasei întâi. Apoi cuvântul „secret” m-a dus cu gândul la bătrânul anticar care ne învățase
să iubim secretele. Nu știu de ce am presimțit că o să aflu acum, curând, ceva teribil de important. Și chiar
atunci am mai văzut un alt titlu, și deodată literele mi s-au părut străbătute de mici lumini, ca stelele căzătoare
pe cer, într-o zi de august: de după perdelele copilăriei mi-au apărut în față o curte cu bălării și o încăpere cu
comori, în care patru copii au vrut să afle ziua de naștere a unui om plin de surprize, ca să-i poată dărui un
ceas subacvatic. Cum spusese anticarul? Că ziua lui e la vedere, pe o carte. Că e legată de o femeie. Romanul
lui Mircea Eliade se numea „Maitreyi”, numele unei fete din India. Ai înțeles, nu?
Mai-treyi. Și-n minte mi-a revenit coperta romanului pe care bătrânul anticar îl ținea chiar sub nasul
lui și-al nostru, pe o măsuță, unde avea casa de marcat. De atunci, în fiecare an, pe 3 mai, mă gândesc la cea
mai misterioasă și mai plină de cărți vacanță a copilăriei mele. Și tare-aș vrea să am cui să dăruiesc un ceas
antiacvatic. (Ioana Pârvulescu, „Inocenții”)
anticar, anticari, s. m. Persoană care se ocupă cu achiziționarea și cu vânzarea de cărți vechi. ♦ Colecționar de obiecte antice

 

Textul 2
Iniţiat în urmă cu şase ani într-un liceu din Focşani, concursul prin care elevii erau îndemnaţi la lectură,
pe care să o transpună apoi, cu ajutorul multimedia, într-un trailer, a devenit fenomen şi a luat amploare la nivel naţional, ba chiar internaţional.
Din nevoia de a-i determina pe elevi să citească, profesoara Carmen Ion, de la Colegiul Naţional
Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, a iniţiat la nivelul liceului unde predă, în urmă cu şase ani, un concurs de de book-trailere, denumit „Boovie” (de la Book-carte şi Movie-fim), competiţia transformându-se într-un proiect de educație integrată. Practic, elevii participanţi în proiectul profesoarei au avut de combinat lectura cu abilitățile și mijloacele multimedia. În ideea că ar putea să le deschidă orizonturile şi să-i determine să-şi asume lectura ca act motivat, Carmen Ion le-a propus să citească nişte romane şi apoi să le transforme în trailere. Echipele formate au avut la dispoziţie o perioadă determinată pentru a crea un book-trailer, fapt care a implicat realizarea unui scenariu, împărţirea rolurilor şi sarcinilor de lucru, filmarea, montarea şi editarea
video.
„Scopul principal al acestui proiect este cititul, dar nu oricum, ci acel citit conştient, care este un pic
mai mult decât cititul pur şi simplu. Fiind diriginta unei clase de 30 de elevi le-am aruncat în joc cinci cărţi,
le-am spus că sunt foarte interesante şi să-şi facă echipe. Asta le-a plăcut cel mai mult, ideea de a lucra în echipă. Apoi le-am făcut un mic regulament cu obligaţia şefului de echipă de a mă informa când se duc să filmeze şi unde anume se duc să filmeze. Ei au început să filmeze, pe urmă şi-au numărat cărţile pe care leau citit, au pregătit scenariul pentru filme, costumele, pentru mine fiind o surpriză totală. Ceea ce a pornit dintr-o joacă şi din nevoia de a descoperi ceva a ajuns ulterior un festival”, spune Carmen Ion, iniţiatoarea Boovie.
A fost scânteia care a declanşat un adevărat fenomen care avea să se dezvolte, pas cu pas. Anul următor,
dintr-o competiţie la nivel de clasă, concursul s-a extins la nivel de liceu, iar în 2018 competiţia a devenit
judeţeană, filmul câştigător de la Boovie aflându-se pe agenda renumitului Festival Internaţional de Film de la Cluj Napoca, TIFF. Era anul centenarului României, iar organizatorii au decis ca toate cărţile recomandate pentru concurs să aparţină unor scriitori români. Din 2019, Festivalul de book-trailere a devenit şiinternaţional, prin invitaţia adresată elevilor din Republica Moldova, de a se alătura acestei comunităţi. A fost prima ediţie cu o participare numeroasă, aproape 1000 de elevi şi peste 125 de profesori din mai mult dejumătate din judeţele ţării. În anul pandemic 2020, Boovie s-a mutat aproape cu totul în online. Mai mult decât atât, la competiţie s-au alăturat şi elevii de gimnaziu de la clase a VII-a şi a VIII-a. Aşa se face că în 2021, Boovie a devenit cel mai mare eveniment educaţional extraşcolar cu participare directă din ţară. Anulacesta s-au înscris în concurs 230 de echipe din 39 de judeţe ale ţării şi au finalizat realizarea în termen atrailerelor 161 de echipe din 27 de judeţe, Republica Moldova, Italia şi Spania.
(Borcea Ștefan, „Ce este Boovie, fenomenul naţional care a apropiat elevii de lectură.”, adevarul.ro)
trailer = reclamă de aproximativ trei minute, care prezintă informații esențiale despre un film cu scopul de a convinge publicul să-lvadă
A.
1. Notează, din textul 1, doi termeni din câmpul lexical al familiei. 2 puncte
Termenii care aparțin câmpului lexical al familei așa cum se regăsește în text sunt: unchi, frate.
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
Copiii ajung la casa anticarului
a) pentru a vizita o rudă mai îndepărtată.
b) în vacanța de vară, ca să cumpere cărți.
c) din întâmplare, căutând un loc de joacă .
d) ca să-l cunoscă pe inventatorul pixului cu pastă.
Răspunsul corect: 2 puncte
3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
Boovie este astăzi
a) un festival internațional de film.
b) un concurs județean de book-trailere.
c) un concurs național de book-trailere
d) un festival internațional de book-trailere.
Răspunsul corect: 2 puncte
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
Concurs de de book-trailere, denumit „Boovie” a apărut
a) din pasiunea elevilor pentru filme.
b) din nevoia de a-i determina pe elevi să citească.
c) ca un joc.
d) ca un pretext de a lucra în echipă.
Răspunsul corect: 2 puncte
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte

Enunțul Corect Incorect
Anticarul este un personaj dintr-o carte. Fals
Copiii sunt convinși că anticarul are nevoie de un ceas subacvatic.  Fals
Dina ajunge studentă la Facultatea de Litere. Fals
Carmen Ion le-a propus elevilor să citească cinci romane. Adevărat
Șeful de echipă are datoria de a o informa pe doamna dirigintă unde și când filmează. Adevărat
Toate cărțile transpuse în cadrul festivalului aparțin unor scriitori români.. Fals
5
6. Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a bătrânului anticar, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:
„Și cum nicăieri nu era umbră, am mers de-a lungul străzilor topite până la merginea de sus a orașului cu case vechi,unde, într-o curte interioară lunguiață, plină de iarbă și tufe, își avea bătrânul anticar intrarea în magazinul lui de comori. Ne-a primit de parcă ne cunoștea din totdeauna și ne-am împrietenit imediat, deplin, cum uneori, te împrietenești cu un om dintr-o carte.”

O trăsătură morală, care se identifică din fragmentul suport este bunătatea. Această caracteristică este expusă în mod indirect, fapt transpus prin secvența Ne-a primit de parcă ne cunoștea din totdeauna și ne-am împrietenit imediat, deplin, cum uneori, te împrietenești cu un om dintr-o carte.”

7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de conținut.

O temă comună regăsită în cele două texte este cartea., modalități de a determina elevi să lectureze. În primul fragment, de natură literar, se identifică dorința unor tineri de a vizita un anticar, care le deschide drumul spre lectură. În textul 2, care are scopul de a informa se regăsește povestea unei profesoare de română. Ea găsește o cale inedită de a motiva tinerii să citească. Dascălul inițiază un concurs de trailere.

_
8. Crezi că prietenul adevărat este o avere neprețuită? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând textul 1.

Prietenia este o comoară, fără ea omul nu se poate dezvolta ca ființă. Consider că un prieten adevărat este o comoară deoarece te motivează să fii mai bun.

În primul rând, un prieten este acolo în momente grele aducând zambetul pe buze. În fragmentul suport bătrânul anticar este alături de copiii, determinându-i să citească.

9. Asociază fragmentul din „Inocenții” de Ioana Pârvulescu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantădin fiecare text. 6 puncte

B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Conțin diftongi toate cuvintele din seria:
a) „baie”, „era”.
b) „imediat”, „plăcea”.
c) „verișoara”, „căutați”.
d) „fiindcă”, „cartea”.

Răspunsul corect: 2 puncte
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. Seria care conține doar cuvinte derivate este:
a) „dumneavoastră”, „fratele”, „verișorește”
b) „totdeauna”, „descoperiți”, „sărbotorim”
c) „copilărie”, „lunguiață”, „frățește”
d) „străbătute”, „căzătoare”, „prietenului”
Răspunsul corect: 2 puncte

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Sinonimele cuvintelor „n-am găsit” și „secretă” din enunțul „Cu toate acestea n-am găsit nicio carte care să ne dezvăluie data secretă, nici eu, nici ceilalți.”sunt:
a) n-am întâlnit, neînțeleasă
b) n-am descoperit, ascunsă
c) n-am considerat, necunoscută
d) n-am aflat, inexplicabilă
Răspunsul corect: 2 puncte
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Există o pereche de omonime în secvența: :
a) poate doar să facă baie în cadă
b) un antiacvatic pentru anticar
c) împărțindu-ne frățește și verișorește
d) n-am mai prins aniversarea, iar ziua lui a rămas pe 35 mai
Răspunsul corect: 2 puncte
5. Rescrie fragmentul următor, trecând verbele de la perfect compus la imperfect: „De după perdelele copilăriei mi-au apărut în față o curte cu bălării și o încăpere cu comori, în care patru copii au vrut să afle ziua de naștere a unui om plin de surprize, ca să-i poată dărui un ceas subacvatic.”

De după perdele copilăriei mi-apăreau în față o curte cu bălării și o încăpere cu comori, în care patru copii voiau să afle ziua de naștere a unui om plin de surprize, că să-i poată dărui un ceas subacvatic.

6. Alcătuiește o propoziție interogativă, în care substantivul „frate” să fie complement prepozițional (a) și o propoziție enunțiativă, în care substantivul „cadou” să aibă funcția sintactică de atribut (b). 6 puncte
(a)Ce știți despre fratele meu?_
________________________________________________________
(b) Eticheta cadoului s-a rupt!
7. Scrie un îndemn referitor la petrecerea timpului liber din vacanțe sub forma unei fraze alcătuite dintr-o propoziție principală și o propoziție subordonată atributivă. 6 puncte

Citește cărțile care te propulsează într-o lume minunată.
8. Rescrie enunțurile următoare corectând greșelile de orice natură!
„Doru na zis nimic dar așteptarea i se citea în privirile albastre. Îți închipui că orcine ar fii fost fericit să răspundă la întrebarea care o pusăse.”

 

Doru n-a zis nimic, dar așteptarea i se citea în privirile albastre. Îți închipui că oricine ar fi fost fericit să răspundă la întrebarea pe care o pusese.

SUBIECTUL AL II-LEA (20 de puncte)
Scrie, în 80 – 120 de cuvinte, rezumatul textului 1.
Punctajul pentru rezumat se acordă astfel:
• conținutul rezumatului – 12 puncte
• redactarea rezumatului – 8 puncte (coerența textului – 1 punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct;
corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 2
puncte; respectarea normelor de punctuație – 1 punct; lizibilitatea – 1 punct).
_________________________________________________________
__

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.