Bacalaureat sesiunea toamnă
Era în anul 1938. Apăruse cartea mea. […] Și, în momentul acela, noi coboram – mi se pare că strada e în pantă – și urca un bărbat cu un pas greoi, cu părul alb, cu ochi frumoși, negri, și au avut un moment de ezitare, mi s-a părut, și Camil, și Lovinescu, dar s-au oprit, cu toate că erau în polemică drastică. Și-atunci, Camil mi l-a prezentat pe Lovinescu. Lovinescu s-a uitat mirat la mine, pentru că păream mai tânără decât eram de fapt, și mi-a spus: „Dumneata ai scris Pânza de păianjen?” „Da!” „Păi am lăsat vorbă de atâtea ori […] să vii la cenaclu, la Sburătorul. De ce n-ai venit până acum?” Nu știu ce-am spus.
După ce ne-am despărțit – și acest lucru iarăși l-am povestit, pentru că este foarte impresionant față de ceea ce știam eu sau credeam despre personalitatea lui Camil – m-a luat de mână Camil Petrescu și m-a dus într-o cofetărie și mi-a spus: „Vreau să stăm de vorbă, pentru că nu trebuie să treci peste ziua asta, peste clipele acestea, fără să-ți amintești de ele toată viața. Să nu te lași influențată de polemica dintre mine și Lovinescu; probabil c-ai fost influențată dacă te-a invitat și nu te-ai dus. Să ții minte numai atât, că este cea mai importantă zi din viața ta. Lovinescu este un om de cultură și are o poziție în literatură pe care nimeni n-a avut-o de la Maiorescu până la noi…” Și mi-a ținut o adevărată lecție. […]
Și așa s-a întâmplat că am ajuns în fața maestrului. Și pot să spun că, într-un fel, destinul meu literar s-a hotărât atunci, pentru că, deși cartea mea apăruse, deși scriseseră despre mine Pompiliu Constantinescu și alți critici de aceeași valoare, deși nu pot să spun că m-am format la cenaclul lui Lovinescu, pentru că tot ce-am citit acolo, sau aproape tot, erau lucruri pe care pe parcurs le publicam sau mi se publicau, la Viața Românească și la Revista Fundațiilor, totuși a avut o importanță extraordinară această întâlnire. Pentru că Lovinescu, fie că a bănuit, fie că n-a bănuit, dar m-a întrebat: „Ce-ai de gând să mai scrii? Foarte bine, foarte frumos, ai scris o carte. Ei, acum ce faci? Cum va urma? Ce se va întâmpla mai departe?” Nu știu cum a dibuit că eu nu am intenția să mai scriu altă carte. Am avut ceva de spus, am spus și nu voiam să devin scriitoare. Adică nu credeam că voi fi în stare și nu simțeam nevoia să scriu cărți. Simțisem nevoia să scriu o carte. Dar Lovinescu nu m-a lăsat și m-a întrebat așa: „Hai, hai, spune, ce-ai de gând să mai scrii? Vezi că unii și alții te mai înțeapă ici, colo: că e cartea așa, că e cartea pe dincolo, dar, mă rog, de aia sunt ei critici… și cam toți te bănuiesc pe undeva c-ai pus toată experiența pe care o aveai într-o singură carte. Ce-i adevărat în chestia asta și ce ai de gând să scrii?” În momentul acela am fost atât de impresionată de această bănuială și am fost atât de impresionată de prietenia cu care îmi vorbea și de încrederea pe care simțeam că o are în mine, încât n-am îndrăznit să-i spun că nu voi mai scrie. Și am spus: „Mai am o singură experiență pe care n-am pus-o în cartea asta.” „Și care anume?” „Experiența scrisului. Am pus tot. Dar n-am pus anii în care am scris. Despre anii în care am scris, despre această cursă de obstacole, despre această ocnă, despre cioplitul în piatră sau la sare, care este scrisul, eu n-am știut. Experiența asta n-am avut-o și experiența asta vreau s-o pun în carte, adică vreau să scriu despre cum se scrie o carte și eroina mea voi fi eu, dar într-o altă perioadă, în perioada scrisului.” Și mi-a spus: „Interesant. Foarte interesant.”
Cella Serghi, E. Lovinescu evocat de…, în volumul Amintiri çi evocări despre E. Lovinescu
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței ai de gând. 6 puncte
2. Menționează două titluri de reviste care publicau creațiile Cellei Serghi, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează atitudinea lui Camil Petrescu față de E. Lovinescu, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care Cella Serghi consideră că E. Lovinescu i-a marcat destinul literar. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o caracteristică pe care o are experiența scrisului, în viziunea autoarei. 6 puncte
- Sensul din text al secvenței este de : ce intenționezi, ce dorești
- Cele două titluri de reviste la care publica autoare sunt: Viața literară și Revista Fundațiilor.
- Camil Petrescu are o atitudine de respect, stimă, admirație față de Eugen Lovinescu, Lovinescu este un om de cultură și are o poziție în literatură pe care nimeni n-a avut-o de la Maiorescu până la noi…
- Cella Serghi consideră că Eugen Lovinescu i-a marcat destinul literar deoarece a îndemnat-o să continue să scrie.
- În viziunea autoarei scrisul este o cale de situare în interior. Ea intentionează să redacteze o scriere în care să expună în mod autentic lupta cu propria năzuință de a scrie. Pentru ea a scrie reprezintă întâlnirea cu sine.