Rezolvare test 12- Antrenament- Evaluare Națională- Partea A

 

Textul 1

Actul I, Scena II

Au intrat în același timp. Stăvăroaia din camera ei, atrasă de țipetele servitoarei, iar Ion de la el, cu galoșii într-o mână și o cârpă de praf în cealaltă. Când o vede pe gazdă, el are un gest de panică și rămâne în prag, fâstâcit.

STĂVĂROAIA (în atitudine çi cu voce de stăpână): Cum, iar scandal la mine în casă? FROSA (lacrimogen): Păi cum să nu… săraca de mine, dacă… tocmai pe covor!…

ION (intervine repede, cu panica rămasă încă în privire): Frumușico, cu surdină la limbă, soro, să restabilim faptele cu tot calmul necesar și… (Vinovat, către gazdă): Am… galoșii… am intrat cu galoșii murdari…

FROSA: Toată lapovița,  pe covor…

STĂVĂROAIA: Pe covorul cumpărat de răposatul maior Stavăr, acum zece ani, în luna lui april, când a fost în misiune la Constantinopol! Dar bine, dumneata mi-ai profanat una dintre cele mai scumpe amintiri! (Răstit, servitoarei.): Nu sta, Froso, că mă superi! Du galoșii „dânsului” afară și pune mâna pe cârpă.

FROSA (bombănind, ia galoșii din mâna lui Ion și-i duce în antreu; în urmă, cu o cârpă adusă din bucătărie, începe să frece pe jos, după ce a dat la o parte scaunul pe care a stat Ion).

ION (cârpa cu care intenționa să curețe covorul i-a rămas în mână și nu știe ce să facă, unde s-o pună. În cele din urmă, o ascunde în buzunar): Azi, pe unde am fost, ce-am făcut, numai ponoase… și pagubă… și certuri… (Trist, pe un scaun.) Sunt tare supărat, madam Stavăr! De nu mi-ar fi rușine că sunt om în vârstă, aș plânge ca un copil.

STĂVĂROAIA: Un copil bun de tras de perciuni și un om anapoda.

ION (a tresărit, încearcă inutil surâdă): Da, sigur… Tot așa a strigat și Frosa adineauri: că sunt un om anapoda… STĂVĂROAIA (categorică, ofensată): Te rog să nu mă compari pe mine cu Frosa, că nu-s dispusă – mai ales acum – să suport mojicia cuiva.

ION (a rămas cu ochii mari la ea): Eu, să te compar cu…? Pot să jur, doamnă, că nici prin gând…

STĂVĂROAIA (enervată că Ion n-a înțeles sau poate se face că nu înțelege ceea ce i se pare ei foarte clar și hotărâtă să termine repede cu el): Să lăsăm jurământul că e monedă fără valoare. Te-am făcut ori nu, adineauri, om anapoda?

ION: M-ai făcut, cucoană, și eu nu m-am supărat.

STĂVĂROAIA: Mi-ai răspuns ori nu că tot așa ți-a zis și Frosa, mai înainte? ION (sincer): Păi… dacă așa a fost…

STĂVĂROAIA (scoasă din fire): Ești extraordinar!

FROSA (bombănind, în timp ce curăță covorul): Aia e! Cu galoșii murdari, pe scumpete de covor, lua-i-ar… (Iese să-și schimbe cârpa udă, prin camera stăpânei.)

SCENA III ION, STĂVĂROAIA

STĂVĂROAIA (cu replica aproape în continuare): Ești pur și simplu extraordinar! Te ascunzi, ca un ipocrit, sub masca unui copil nevinovat, în toată suava lui imbecilitate și-i arunci omului în față cele mai mari obrăznicii! Asta, să fim înțeleși, ți-o spun fără supărare.

ION (ascunde surâs amar): Bine, cel puțin, că mi-a rămas și mie o mângâiere. (Sincer dornic să fie înțeles în adevăr.) Vezi, madam Stavăr, asta mi-a fost spaima și grija de fiecare clipă: să nu-i supăr pe oameni, să nu las, pe unde trec, o umbră strâmbă! M-am lăsat umilit, uneori; am tăcut, când nu m-ar fi putut nimeni opri să mă supăr; am dat ultimul gologan ca să scap un om, oricare, dintr-un necaz sau să-l salvez pe un amic dintr-o mare încurcătură. Nu o dată, am încercat să găsesc, în făpturi mai prejos de mine, o tresărire de conștiință, o fărâmă de suflet cinstit. Care mi-a fost folosul și unde am ajuns? […] Asta n-ar fi nimic, că ai spus adineauri: fără supărare! Sunt însă momente când se umple paharul și nu mai poți să rabzi, așa cum sunt zile blestemate când te urmărește o pacoste la fiecare pas. Nu, cucoană, nu sunt nici ipocrit și nici imbecil. Sunt trist numai, că am avut numai pagube azi și amărăciuni și m-au pândit pacostele la fiecare pas: am luat galoșii, ca să se strice la comandă frumusețe de vreme, era să mă calce tramvaiul pe bulevardul Ferdinand, aici am murdărit covorul și am spart o minune de plăci, iar la birou, colac peste pupăză, m-am supărat pe Valter, fără să i-o spun și am primit un avertisment în scris […], pentru neglijență…

  1. M. Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda

Textul 2
Lipsa de bani făcu totuşi ca viaţa „Însemnărilor Literare” să fie de scurtă durată. În mod ironic, de
altundeva apărură totuşi nişte bani, aşa că Ibrăileanu şi Topîrceanu repuseră pe picioare
„Viaţa românească”. Înzestrată cu nume vechi (Didi, Demostene Botez) şi noi (Ionel Teodoreanu),
redacţia redeveni micuţa gaşcă de dinainte de război. Iar Topîrceanu… […]
― Ce-i cu tine, domnule? îl întrebă Sadoveanu într-o zi.
Stăteau amândoi în redacţie şi jucau şah.
― Ce să fie, zise Topîrceanu.
― Eşti ba vesel, ba trist. Dar mai curând trist, remarcă Sadoveanu. Uneori, când ieşim în vreo
excursie sau facem popas pe la vreo mănăstire, eşti vioi şi glumeţ. Alteori te închizi așa în tine şi nu zici
nimic. Şi mai ai şi animalele acelea ciudate.
Într-adevăr, în locuinţele lui Topîrceanu trăiau adeseori diverse vietăţi neaşteptate: ba un pui de lup
găsit pe cine ştie unde, ba o stăncuţă sau un papagal cumpărate cu puţinii săi bani de la vreun negustor,
ba o vulpe pripăşită, ba un sticlete care intrase pe geam şi nu mai plecase niciodată.
― Pare-mi-se, spuse Sadoveanu, că ai mai mult drag de ele decât de noi, oamenii.
― Ţi se pare, spuse Topîrceanu. Matale mi-eşti drag.
― Bine, dar ceilalţi? întrebă Sadoveanu.
― Şi ceilalţi, spuse Topîrceanu. Doar că… mi-e viața cam încurcată uneori.
― Dacă e vorba despre bani, să ştii că pot să te ajut, se oferi Sadoveanu.
― Dacă ar fi vorba despre bani, n-aş zice că mi-e viaţa încurcată, spuse cam amar Topîrceanu.
Tăcu şi se uită la tabla de şah. Ar fi putut să mute un cal, ar fi putut să mute un nebun, dar de fapt
numai la şah nu-i stătea mintea. […]
― Şi atunci ce te deranjează? Ce-ţi lipseşte? Ce te roade? mai că se enervă Sadoveanu. Mi se
pare că le ai pe toate: talent cu carul, lumea te citeşte cu drag, ai unde să scrii, gazetele se bat între ele
ca să te publice…
― Nu ştiu nici eu, coane Mihai, zise Topîrceanu gânditor.
― Te-a obosit războiul? încercă Sadoveanu să ghicească. N-ai apucat încă să-ţi revii? Poate că ai
nevoie de odihnă!
― Nu odihna îmi lipseşte mie, spuse Topîrceanu. Cine ştie, probabil că e doar o pasă proastă
trecătoare, şi la anul pe vremea asta n-o să şi-o mai amintească niciunul dintre noi doi.
― Aşa să fie, zise Sadoveanu şi renunţă la discuţie.
Dar de şah nu mai avea acum nici el chef. […]
Când nu cioplea bumeranguri, desfăcea mecanisme în părţile componente.
Iar când nu desfăcea mecanisme în părţile componente, scria poezii.
Iar la asta se pricepea destul de bine.
Alex Tocilescu, Povestea lui George Topîrceanu

 

 

1. Notează două emoții ale personajului Ion din textul 1.

Cele două emoții pe care le trăiește Ion sunt panica și vinovația.

 

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
Stăvăroaia se supără din cauza
a) cârpei de praf.
b) covorului murdărit. X
c) maiorului Stavăr.
d) scaunului din hol.

 

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
Cel care are acasă tot felul de animale neobișnuite este
a) Demostene Botez.
b) George Topîrceanu. X
c) Ionel Teodoreanu.
d) Mihail Sadoveanu.

 

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
În Idolul și Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu se evidențiază
a) bucuria de a avea sprijinul unor prieteni vechi.
b) preocuparea exagerată pentru ștersul prafului.
c) plăcerea de a sta de vorbă cu oamenii înţelepţi.
d) tristeţea de a nu fi înţeles şi acceptat de semeni. X

 

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte

Când Ion ajunge acasă, Stăvăroaia îl întâmpină cu bucurie. Fals

Stăvăroaia îi cere lui Ion să nu o compare cu Frosa. Adevărat

Valter crede că Ion este un om anapoda. Fals

Topîrceanu spune că nu este supărat din pricina banilor. Adevărat

Topîrceanu şi Sadoveanu joacă şah în redacţia revistei „Viaţa românească”. Adevărat

Topîrceanu este un scriitor publicat de revistele vremii. Adevărat

6. Menționează, în câte un enunț, tiparul textual identificat în fiecare dintre fragmentele de mai jos. 6 puncte
a) „STĂVĂROAIE: Mi-ai răspuns ori nu că tot așa ți-a zis și Frosa, mai înainte?
ION (sincer): Păi… dacă așa a fost…”
b) „― Nu ştiu nici eu, coane Mihai, zise Topîrceanu gânditor.
― Te-a obosit războiul? încercă Sadoveanu să ghicească. N-ai apucat încă să-ţi revii?
Poate că ai nevoie de odihnă!”

 

Tiparele textuale sunt dialogate.

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele
două texte. 6 puncte

În cele două texte în centru se află persoane care trec prin situații dificile și simt stări de tristețe. Ion este neînțeles de ceilalți și mereu a încercat să le facă pe plac celorlați, dar nu a reușit în totalitate. George Topîrceanu este un scriitor talentat publicat în reviste, dar totuși simte o stare de tristețe pe care nici el nu o înțelege.

8. Crezi că poți rezolva o problemă printr-o discuție sinceră? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 90 de cuvinte, valorificând unul dintre cele două texte.

O discuție sinceră poate avea efecte benefice în amplanarea unui conflict. Problemele de cele mai multe ori sunt generate de lipsa conversațiilor. Când un om se confesează, se eliberează emoțional.

9. Asociază fragmentul extras din Idolul și Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu cu un alt text literar studiat la  clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire
între ele.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *