Ne regăsim din nou pe cel mai tare site dedicat limbii și literaturii române, nu? Dezbatem în acest articol o noțiune pe care cu siguranță ați auzit-o rostită în clasă, sperăm! Metafora insolită se află în centrul interesului nostru. Inainte de a ne concentra asupra ei, considerăm că este necesară lămurirea superficială a conceptului de metaforă.
Metafora este o figură de stil cu o însemnătate deosebită. Nu vom expune tot noianul teoretic în acest articol. Prin ea se trece de la un sens obișnuit la unul cu totul nou, inedit Este cunoscută drept o comparație fară ca. Să luam exemplu Luna tu, stăpâna mării, metafora este evidențiată. Obervăm cum simpla alăturare de termenii, în cazul nostru stăpâna mării creionează un sens nou. În acest context luna este încoronată, ridicată la rangul de stăpână, este sublinată importanța ei.
După o mică incursiune să vedem și ce este metafora insolită, despre care tot auzim la școală. Poezia cunoaște un parcurs interesant și mereu a încercat să țină pasul cu realitatea, sau aproape mereu. Modernismul este prin excelență secolul libertății, al experimentului. Insolit provine din latină și s-ar traduce aproximativ prin neașteptat, surprinzător. Metafora insolită este o metaforă care șochează, vine la pachet cu dezinvoltura modernă. Preponderent întâlnim această metaforă în poezia neomodernă, iar etalonul ar fi Nichita Stănescu. În poezia pe care o alegem pentru examen, cea cu leoaica, întâlnim metafora insolită: privirea-n sus ţişni. Această metaforă șochează, e greu de imaginat o privire care țașnește.