O scrisoare pierdută- Eseu- Lecție video- Test

O scrisoare pierdută

 

 

Ion Luca Caragiale face parte din epoca marilor clasici. La finele secolului xix se pun fundamentale literaturii române. Titu Maiorescu prin intermediul cenaclului Junimea conferă un instrument, care adună împreună marii scriitori. Ion Luca Caragiale este un spirit rațional, ironic, care vede cusurile societății și încearcă prin scrisul său să le îndrepte.

Curentul literar pe care Caragiale îl abordează este realismul. Aceată manifestare artistică se concentrează asupra verosimilului. Ion Luca Caragiale este ctitorul realismului critic.

 

 

 

 

“ Spiritul lui Caragiale a exercitat in societatea noastra o actiune socratica si in aceasta consta importanta incomparabila , fundamentala a acestui asa-zis  « negativist » . Prin reducere la absurd ; prin maieutica si dialectica el tindea sa aduca societatea la cunoasterea de sine si la o constiinta morala . Dialogurile lui din comedii si din momente au ceva din arta dialogului socratic . Insasi sociabilitatea acestui om , prezenta sa ironica , interpelativa ,in forul public , e de aceeasi natura cu a lui Socrate . De asemenea si solitudinea lui si distantarea lui scrutatoare . Ca Socrate avea sentimentul ca e inspirat si cenzurat interior de un demon : ochiul eternitatii ce-i supraveghea din spate scrisul . Tot ca Socrate a fost acuzat de contemporani ca destituie zeii cetatii si perverteste spiritele si , de fapt , a trebuit sa bea si el destula cucuta . ”  

Al.Paleologul

 

Printre cele mai importante trăsături ale realismului se regăsesc: elemente spațio-temporale verosimile, tematică socială, obiectivitate, evenimente expuse  cronologic.

O scrisoare pierdută reprezintă ca specie literară o comedie.

Ea este jucată prima oară în anul 1884 și provoacă un ecou puternic în epocă.  Ion Luca Caragiale construiește o scriere în care expune într-o manieră comică diferența dintre contrast și aparență.

Titlul fiind o poartă de pătrundere în lumea textului, oferă informații despre continutul textului. Din punct de vedere morfologic titlul este alcătuit dintr-un substantiv nearticulat și un adjectiv. Nearticularea substantivului denotă banalitatea evenimentului. De asemenea critica literară obervă capacitatea scrisorii de a influența destinul personajelor, iar în acest sens ea poate fi considerată un suprapersonaj. Nucleul textului se concentrează în jurul scrisorii care oferă putere celui care o deține.

Tema este specifică realismului. În centrul se află dorința de a obține putere politică. Caragiale plasează acțiunea operei în preajma și în timpului alegerilor cu scopul de a expune jocurile de culise care se dau.

Personajele

ȘTEFAN TIPĂTESCU, prefectul județului
AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48
ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții
TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete și comiții
IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea lui Tache Farfuridi
NAE CAȚAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților, prezident-fondator al Societății enciclopedice-cooperative “Aurora economică română”
IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar și membru al acestei societăți
POPESCU, asemenea lui Ionescu
GHIȚĂ PRISTANDA, polițaiul orașului
UN CETĂȚEAN TURMENTAT
ZOE TRAHANACHE, soția lui ZAHARIA TRAHANACHE
UN FECIOR
ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC

În capitala unui județ de munte, în zilele noastre.

Ca structură, opera O scrisoare pierdută este construită din 4 acte.

 

Incipitul operei este plasat în anticamera prefectului Ștefan Tipătescu. Încă din primele replici ale personajului se observă o situație tensionată. Polițistul Pristanda este trimis în misiunea de a îl urmări pe Nae Cațavencu, directorul Răcnetului Carpaților. În scurta discuție dintre Ștefan Tipătescu și polițistul cititorul află despre o scrisoare TIPĂTESCU: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep… 

Secvențele următoare sunt grăitoare. O scrisoare de dragoste redactată de prefectul Ștefan Tipătescu și adresată lui Zoe Trahanache, soția lui Zaharia, este pierdută. În cazul în care această epistolă ajunge în mâinile unui om cu intenții rele imaginea lui Zoe ar fi compromisă: ZOE (dezolată) : Știu! Sunt nenorocită, Fănică. Știu… am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos… Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede… Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică… Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo (Tipătescu înțelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa. 

Opera fiind construită în jurul comicului de situație scrisoarea pierdută urmează un traseu sinuos.  Prima oară este găsită de Cetățeanul Turmentat, apoi furată de la el de Nae Cațavanescu :

CETĂȚEANUL: Lăsați-mă să vedeți. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o și m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine… și haț! pe la spate, d. Cațavencu dă să mi-o ia.

TIPĂTESCU: Și (desperat) ți-a luat-o?

ZOE (același joc) : Ți-a luat-o?

CETĂȚEANUL: Aș! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Așa? faci parte din Soțietatea noastră și primești scrisori de la prefectul, cetățene, bravos! — Zic: (sughite) Aș! de la prefectul! — Zice: I-am cunoscut slova… Ia arată-mi-o. — Doamne păzește!” Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică… una-două-trei… pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere… A făcut cinste d. Nae… l-am băut… oo! l-am băut!

Odată ce scrisoarea ajunge în mâna lui Nae Cațavencu, principalul inamic a lui Ștefan Tipătescu, comedia ia o altă întorsătură. Fiind proprietar de ziar, el, utilizează scrisoarea ca pe un instrument de șantaj prin care încearcă să obțină sprijin politic din partea prefectului.

În joc se află imaginea lui Zoe, care ar face orice să rămână intregră. Un moment de mare tensiune este marcat de anunțarea publicării scrisorii în ziarul Răcnetul Carpaților.

 

ZOE singură

(agitată, scoate gazeta și citește) : „în numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență. Originalul va sta de mâine la dispoziția curioșilor, în biuroul nostru de redacție. Atât pentru astăzi. A bon entendeur salut![4]…” Ce mai e de făcut?… (se plimbă agitată, apoi se oprește ca în fața unei inspirații) Trebuie să alegem pe Cațavencu. Nu mai încape vorbă, nu mai e vreme de stat la gânduri. Cu un mișel ca el, când ne ține la mână așa de bine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie… Fănică… trebuie să se învoiască… trebuie… Ei! ș-apoi! mai la urmă Cațavencu poate fi tot așa de bun deputat ca oricare altul… Dar unde e Fănică? unde poate să fie?…Unde?

 

Un alt moment relevant este marcat de numirea de la București a unui nou candidat: Dandanache. Se dovedește că acest politician însumează toate defectele celorlalți, iar el ajunge să fie numit de colegiul de la București tot prin intermediul unei scrisori.

Opera își urmează traseul cronologic. În actul 4 plasat în curtea lui Trahanache au loc adevărate schimbări de situație.  Zoe are o armă pusă la dispoziție de soțul ei, un document care dovedește necinstea lui Cațavencu. În ultima parte a  comediei Zoe încearcă reconcilierea:

ZOE, CAȚAVENCU

ZOE (repezindu-se la el) : D-le Cațavencu, ai voit să mă pierzi pe mine și te-ai pierdut și pe d-ta. La ce-ai fugit, pentru Dumnezeu! la ce-ai dispărut ? Fănică are în mână o poliță, ale cărei giruri le-ai plastografiat, ca să ridici cinci mii de lei de la Societate… Știi?

CAȚAVENCU: Știu, madam, că o are, (dezolat) știu, dar ce e de făcut?

ZOE: Om nebun! ți-ai pierdut mințile? mai întrebi ce e de făcut! Nu știi? Să-ți dau polița: scapă-mă, să te scap! să schimbăm: dă-mi scrisoarea…

CAȚAVENCU (dezolat) : Madam! madam! peste putință…

ZOE: Ce?

CAȚAVENCU: Scrisoarea d-voastră…

ZOE: Ei?

CAȚAVENCU: N-o mai am!…

ZOE: Nu se poate!…

Scrisoarea pierdută devine din nou pierdută, dar în finalul operei ea ajunge la Zoe.

 

Opera O scrisoare pierdută este construită prin tehnica bulgărelui de zăpadă.

Pompiliu Constantinescu a impartit personajele lui Caragiale in noua tipuri -“tipologie comica” – ce cuprind si “eroii” din “O scrisoare pierduta”, astfel: tipul incornoratului (TrahanachE), tipul primului amorez (TipatescU), tipul cochetei si al adulterinei (ZoE), tipul politic al demagogului (CatavencU), tipul cetateanului (cetateanul turmentaT), tipul raisonneur-ului (BranzovenescU), tipul servitorului (Pristanda).

 

 

Vezi și clipul nostru despre operă

 

 

 

 

Acum fă și testul:

 

 

 

 

 

 

 

hai și pe pagina noastră:

 

https://www.facebook.com/voipromova

hai și pe grupul pentru bac:

https://www.facebook.com/groups/1965829083694156

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *