Testament-Tudor Arghezi
Un articol despre modernism:https://eromana.ro/2020/11/modernismul-romanesc-ce-este-cum-il-intelegem/
Tudor Arghezi face parte din categoria scriitorilor interbelici. Harul său era de meșteșugi cu trudă logosul conferindu-i noi dimensiuni. Arghezi debutează tardiv în volum la vârsta de 47 ani în anul 1927. Critica literară întâmpină cu mult entuziasm lirica argheziană care marchează o nouă etapă a literaturii române.
Cu un limbaj substantial innoit (ceea ce inseamna in primul rand un lexic innoit, eliberat de prejudecata criteriului «poeticitatii» in selectia lexicala, cu un univers deschis viziunilor infernale sau grotescului, dominanta poeziei argheziene ramane, totusi, metaforismul vizionar, identificat chiar cu «carnavalescul» portretisticii ()
Trei par a fi caracteristicile prin care universul arghezian e opus de obicei celui eminescian: «materialitatea» limbajului, componenta ludica a poeticii sale (cu accentul apasat asupra valorii intrinseci a cuvintelor) si interesul pentru «lumea reala», in special in aspectele ei triviale (Flori de mucigai).’
(Ioana Em. Petrescu – „Namolul tainelor”, in Eminescu si mutatiile poeziei romanesti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp. 105-l06)
Foarte greu de încadrat într-un curent literar, Arghezi este tributar unei concepii care conciliază contrariile. Modernismul său este de tip eclectic. Preocupările sale literare sunt de o vastă complexitate atingând absolut toate temele lirice. Modernismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică, teoretizat de Eugen Lovinescu și pledează pentru sincronizarea literaturii române cu cea europeană.
Arghezi se dovedește un alchimist al cuvântului desăvârșit. Unul dintre meritele sale este de a prelua tehnica lui Baudelaire numită estetica urâtului și de o adapta la speficiul românesc.
Poezia Testament care apare în volumul prin care Arghezi debutează intitulat Cuvinte potrivite este una dintre cele mai notorii arte poetice din întreaga literatură română.
Arghezi creează o operă lirică cu rol de scriere programatică pe care o situează chiar la începutul volumului.
Arta poetică este un tip de poezie prin care sunt transmise în mod direct gândurile, ideile, sentimentele poetului despre literatură. Titlul este emblematic și are dublă deschidere exegetică. Denotativ reprezintă un act de tip juridic în care sunt inserate dorințele unei persoane după deces. Conotativ, titlul, trimite spre Testamentele biblice și sacralitatea artei. În fond, textul poetic este construit gradat prezentând dorința poetului după moartea sa, dar și mecanismele de creație literară.
Structural opera lirică se divide în trei secvențe poetice:
– Prima secvență lirică se compune din primele două strofe. Poezia debutează prin monologul liric adresat, care se concentrează în jurul dorinței poetului de a împătăși cu fiul său spiritual truda sa literară. Cartea este sacralizată și este o punte de legătură între generații. Poetul duce mai departe tradiția literară prin trudă asiduă. Toată durerea străbunilor este preluată de poet și cuantificată în operele sale,
– Cea de a doua secvență lirică presupune prezentarea laboratorului de creație.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite.
Pentru Arghezi orice cuvânt poate fi poetic dacă este supus unei metamorfoze. Termenii din sfera agrară sunt prelucrați de poet și transformați în poezie. Creația poetică presupune dedicare îndelungată și o
frământare de mii de săptămâni. Tot în secvența numărul 2, poetul pledează pentru estetica urâtului.
În ultima secvență lirică Arghezi relifează rolul poetului . Poetul împacă două concepții dihotomice. Poezia nu este rezultatul trudei sau inspirației, poezia reprezintă o osmoză.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.
Acum să vedem un clip:
Acum și un test de verificare:
Hai și pe: