Subiectul 2 Bacalaureat română
Un articol extrem de util pentru toti cei care se pregătesc pentru examenul din vară. Subiectul 2, un mic bau bau pentru mulți elevi. Probabil dificultatea este sporită și de cuvintele profesorilor, care accentuează greutatea acestui exercițiu. Ideea centrală este că subiectul 2 este cumva o noutate introdus în 2018. Noutate în sensul în care la examenul de Bacalaureat nu se punea accent pe analiza unui text la prima vedere. Foarte puțini profesori îi învață pe elevi tainele pătrunderii în esența textului literar.
Subiectul 2 presupune analiza unui text la prima vedere, dar există o anumită logică în momentul descompunerii unei text. În teoria literaturii se regăsește noțiunea de filtru. Putem să ne gândim la o lentilă, dacă privim ceva prin intermediul ei nu avem o perspectivă totală, ci doar fragmentată a unui lucru, concept. Subiectul 2 presupune aceste filtre, nu privim tot textul, ci doar o bucățică din el. Raportat la programă sunt multe cerințe posibile și toate aceste cerințe sunt filtre. Să prespunem că ne întâlnim cu o cerință care prespune prezentarea rolurilor notațiilor autorului. Noi ne concentrăm strict pe identificarea efectelor pe care aceste indicații șcenice le au asupra textului. Practic ne punem lentila notațiilor pe ochi și nu mai vedem altceva în jur.
Am cercetat tot ce se putea cerceta despre posibilele cerințe. Raportat la toate testele de antrenament, subiecte date, simulări, modele oficiale, există trei cerințe de bază. Una pentru fiecare gen literar.
Genul liric- Acest gen literar, care are în centru cuvântul liric de la liră se evidențiază prin accentul pus pe sensibilitate. Când ne întâlnim cu poezia, cerința preponderentă este aceea de a prezenta legătura dintre ideea poetică și mjloacele artistice.
Genul epic– Epicul este genul înlănțuirilor de evenimente, iar aceste evenimente sunt relatate de un narator. Perspectiva narativă este cerința specifică pentru genul epic.
Genul dramatic- Viața ca un teatru. Genul dramatic presupune reprezentarea șcenică, iar prezentarea rolurilor notațiilor autorului este cerința specifică pentru genul dramatic.
Cât despre cât ar trebui să scriem există păreri și păreri. Eu recomand undeva la 100 de cuvinte, nu văd sensul bătăilor de câmpi. Suprainterpretarea și divagarea nu sunt mereu recompensate.
Există multe cerințe rezolvate pe site, las câteva:
https://eromana.ro/2020/12/992/
https://eromana.ro/2020/12/ion-agarbiceanu-arhanghelii-perspectiva-narativa/
https://eromana.ro/2020/11/relatia-dintre-ideea-poetica-si-mijloacele-artistice-tudor-arghezi-o-zi/
https://eromana.ro/2020/11/pavel-dan-inmormantarea-lui-urcan-batranul-perspectiva-narativa/
https://eromana.ro/2020/11/608/
Pentru cei care vor un auxiliar menit să expună toata partea teoretică, dar și practică avem un ghid, trudit, foarte trudit și extrem de util.