Salutare, bun găsit pe blogul vostru favorit, nu? Discutăm în articolul acesta despre poezia simbolistă. Probabil stilul abordat de poeții simboliști și starea în care ne aflăm în prezent merg mână în mână pentru a ne distruge orice iz de soare sufletesc.
Simbolismul
În primul rând, important este de știut că apare în Franța undeva pe la sfârșitul secolului xix. Părintele acestui curent și totodată cel care botează manifestarea este Jean Moreas care publică articolul manifest în revista Le Figaro.
Un nume emblematic pentru acest curent literar îl va reprezenta Charles Baudelaire. Cu toate că în momentul în care poetul publică volumul Florile răului simbolismul încă nu este conturat, poeții simboliști îl revedendică pe Baudelaire ca fiind un precursor.
Știm din teoria curentelor literare ca eel au viață limitată. În momentul în care nu mai exprimă sensibilitatea, realitatea unei epoci, scriitorii caută să revigoreze nucleul de creație prin tendințe noi actuale. Simbolismul apare pe fondul unei reacții împotriva poeziei parnasianiste. Trebuie să știm despre parnasianism că propunea o poezie impersonală. sobră, cizelată, fară să fie cuprinsă de emoție. Simbolismul redă poeziei emoția. Desigur că simbolismul neagă și romantismul, dar se și inspiră. Similaritățile între romantism prevăd poezia ca expunerea a unor sentimente profunde. Simbolismul propune o modalitate nouă de a transmite o temă, o idee, un sentiment. Romantismul numea sentimentul, iar acest aspect în concepția simboliștilor era dăunător pentru cititor. Sentimentul trebuie sugerat prin tot felul de mijloace. Una dintre figurile centrale ale simbolismului afirmă, a numi obiectul este a suprima trei sferturi din farmecul poemului; a sugera, iata visul!” (Stephane Mallarme).
Pe plaurile românești simbolismul este teoretizat de Alexandru Macedonski cel care pune la dispoziția tinerilor scriitori o serie de articole prin care oferă instrumentele poeziei simboliste. Poetul consideră ca poezia viitorului e cea muzicală. Macedonski are marele merit de a îl descoperi pe poetul George Bacovia căruia îi dedică un madrigal care sună așa:
Poetului Bacovia
Poete scump, pe frunte
Porţi frunzele de laur,
Că singur, până astăzi,
Din plumb făcut-ai aur.
Observăm că Macedonski vede în Bacovia înzestrarea supremă și îi conferă pe frunte laurul, simbol al poetului desăvârșit.
Poezia simbolistă are ca trăsături dominante muzicalitatea, corespondeța, sugestia, versul liber/
Printre cele mai importante atitudini simboliste se regăsesc: solitudinea tragică, dezgustul, melancolia, reveria intelectuală, plictisul, nevroza.
Cele mai frecvente teme simbliste sunt: arta, muzica, moartea, boala, timpul ireversibil, natura, orașul tentacular.
Cele mai frecvente motive simboliste sunt: evadarea, coșmarul, târgul provincial, cavoul, metalele, evadarea, coșmarul, motive orfice.
În încheiere, desigur, mai sunt multe de spus, vă las cu o poezie care subliniază afirmațiile.
Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut…
Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut –
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.
A fost odată… va fi odată…
Nu spune zarea, dar spune omul –
Numai acuma e niciodată…
Adânc, prezentul, închide tomul…
Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis –
O emoţie… o amorţire…
E toamnă… mi-au dat de scris…
Vă aștept pe: