Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Prin geamurile petecite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului. Lumina ruginie
pătrunde în casa din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre deșirate. În vatră flăcările roșcate pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în jurul ceunașului funinginit, în care apa de mămăligă hohotește înăbușit. Adieri răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înăuntru și-nvălmășesc, câte-o clipă, jocul blajin al focului…
Pe prichiciul cuptorului, moș Costan șade pipernicit și tăcut, cu priviri pribege, cu gânduri cine știe
unde. În fața lui, Ileana, o fetișcană ca un bobocel înrourat, răsucește repede-repede firul subțirel de in.
— Spune, tăticule… mai spune! bâlbâie fata cu glas moale, care, în liniștea înserării, răsună întocmai
ca un fâșâit ușor de aripi.
Barba bătută de brumă a moșneagului tremură o clipă. Se uită galeș, pe sub gene, la Ileana, pe care
lumina trandafirie a flăcărilor o învăluie într-o haină scumpă din povești, apoi, cu glas lin, cu ochii închiși, parca-ar citi în carte vremile trecute, începe:
— … Uite… era fetișcană, ia, așa ca tine. O guriță cât o cireașă coaptă și doi ochi albaștri cum e cerul
când e mai limpede. Și cum râdea, cum râdea! Îți fura inima.
Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii
În fragmentul extras din opera literară Cântecul iubirii redactată de autorul interbelic Liviu Rebreanu perspectiva narativă indentificată este obiectivă. Fragmentul prezintă per ansamblu sub forma unei expuneri detașate dialogul purtat între moș Costan și Ileana. În cadrul simbolic al amurgului, bătrânul, își readuce aminte de timpurile trecute ale iubirii. Naratorul pătrunde în conștiința personajului și reliefează stările sale interioare. Focalizarea naratorului este externă, iar abordarea heterodiegetică susținută prin verbe la persoana a iii-a, șade.