Primul catren prezintă un cadru exterior. Desigur că acest aspect este doar un pretext pentru a putea transmite o suită de emoții. Imaginea care perindează primul catren este cea a unui cimitir. Cadrul funerar este menit a sugera moartea. Eul liric se simte damnat într-un univers al morții spirituale, unde se simte singur ca într-un cavou. Timpul utilizat este imperfectul menit să permanenitezeze stările sugerate. Sicriele de plumb se află cuprinse de un somn permanent, iar vantul cuprinde ființa eului liric. Întregul cadru se dovedește a fi unul a degradării. Repetiția de trei ori, simbolică, a cuvântului plumb conturează universul degdradant în care se află eul liric. Florile de plumb semnifică anularea frumosului și instalarea unui cadru cenușiu, un univers închis, fără căi de evadare.