Test –www.eromana.ro
Recapitulare
Citește fragmentul de mai jos, apoi rezolvă cerințele.
„Era odată la Bagdad, sub domnia strălucitului calif HarunalRașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, AbuHasan, crescut până la vreo treizeci de ani strâns de aproape în toate privințele. Neguțătorul a murit, și AbuHasan a intrat în stăpânirea avuției pe care o grămădise tată–său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decât îi trebui ca să–și ducă viața; acum a pus de gând să cheltuiască potrivit cu mijloacele pe care i le adusese soarta. Astfel, și–a împărțit averea în două părți: cu o parte a cumpărat acareturi […]; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărât să se pună pe petreceri, încailea să–și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care il ținuse tată–său până la așa vârstă coaptă […]. În acest scop, AbuHasan a strâns împrejurui o ceată de tineri de vârsta și de teapa lui, și de acolea s–a gândit numai cum să–i facă a–și petrece vremea în chipul cel mai plăcut. Așadar nu s–a mărginit la prânzuri și zaiafeturi cu mâncări și băuturi care de care mai rare și mai scumpe; a mai adus și tarafuri de lăutari și cântăreții cei mai vestiți; și pe urmă, dănțuitoarele și dănțuitorii cei mai aleși din orașul Bagdad.
Toate chefurile astea, din zi în zi mai costisitoare, l–au aruncat pe AbuHasan în cheltuieli atât de nemăsurate, încât n–a putut–o duce așa mai mult de un an.
Cum n–a mai întins masă mare, prietenii s–au făcut nevăzuți; ba nici nu–i mai întâlnea oriunde iar fi căutat, fiindcă fugeau de el îndată cel zăreau. […]
Pe AbuHasan mai mult la mâhnit părăsirea din partea prietenilor decât îl încântase mai înainte semnele lor de dragoste. […]
Odată, mâhnit, dus pe gânduri, cu capul plecat a intrat în odaia măsii. […]
— Mamă, […] vreau numai să încerc până unde pot merge prietenii mei cu nerecunoștința. […]
AbuHasan a și plecat; a făcut cea făcut și a găsit pe toți prietenii. Le–a arătat în ce mare strâmtoare se afla și i–a rugat să–și dezlege pungile ca să–l ajute. […] Niciunul dintre prieteni nu s–a lăsat înduioșat de vorbele lui frumoase, ba unii chiar l–au dat afară. S–a întors acasă, amărât până în fundul sufletului.“
A. (60 puncte) (I.L.Caragiale, Abu-Hassan)
1. Identifică trei cuvinte care conțin diftongi.
2. Identifică două cuvinte formate prin compunere și unul prin derivare.
3. Transcrie din text un pronume.
4. Menționează două trăsături ale textului epic regăsite în text
5. Transcrie din text un substantiv cu fs. de atribut, un verb la mai mult ca perfect, un verb la perfect compus
6. Transcrie un reper spațial.
7. Numește tipul de narator din text. Transcrie un exemplu pentru a-ți justifica răspunsul.
8 Alege varianta pe care o consideri corectă. Vina pentru faptul că Abu-Hassan a ajuns la strâmtoare este:
a. a lui Abu-Hassan, pentru că s-a gândit doar la petreceri, nu și la ziua de mâine;
b. a prietenilor săi, care au profitat de dărnicia lui Abu-Hassan, fără a se gândi la urmări;
c. atât a lui Abu-Hassan, cât și a prietenilor săi, pentru că s-au complăcut într-o viață de huzur.
Barem-
- avea, aproape, mijloacele
- odată, niciodată, nerecunoștința
- le
- Prezența naratiunii ca mod predominant de expunere și a personajelor
- bătrână, făcuse, a cumpărat
- la Bagdad
- Narator obiectiv
- a