Orarul nu era încărcat, între orele de curs apăreau spații albe de câte două ceasuri, pe care trebuia
să le umplem cum puteam, fără să ne întoarcem acasă. Descoperisem că Dinu și Silviu îmi împărtășeau pasiunea pentru tenisul de masă. Și deși nu stăteam niciodată alături la cursuri, am luat pe nesimțite obiceiul să ne întâlnim la sfârșitul orelor și să coborâm la subsol, unde mesele verzi păreau să ne aștepte. Când nu erau libere, mergeam la unul dintre cluburile sportive vecine; unul mai ales, „la Doherty”, ne primea cu simpatie.
Să fie vreo legătură între ping-pong și profesiunea de avocat sau de judecător? Acum câteva luni,
când am trecut pe culoarele facultății, am auzit din nou răpăiala aceea caracteristică de palete și de mingi.
Cufundată cum eram în amintiri, am crezut în primul moment că e o halucinație auditivă. Dar nu, mesele erau tot acolo, la subsol, și câțiva tineri își exersau și acum – deși acest sport și-a mai pierdut din prestigiu – rapiditatea și precizia reflexelor, exact cum făceam și noi.
Dinu și Silviu erau prieteni din liceu. Înalți și subțiri, unul brun, altul blond, erau de fapt destul de
diferiți ca fire, dar la masa de joc se completau admirabil. Le plăceau mingile lungi, jucau bine, iar eu nu mă plictiseam privindu-i; când îmi venea rândul participam cu încântare. Într-un fel, ei mă antrenau, iar mie îmi făcea plăcere să progresez. Pe vreme aceea, Angelica Rozeanu, viitoare campioană mondială, adusese pingpongul la mare cinste; putea servi și drept model, era o sportivă grațioasă, fără nimic băiețesc în mișcări.
Niciunul din noi trei n-am terminat acea facultate – și nu din voia noastră. Silviu s-a orientat chiar către sport și a devenit unul din antrenorii lotului național de atletism, ceea ce de fapt se potrivea foarte bine cu latura pedagogică a firii sale. Pe Dinu l-am urmărit de departe, l-am aprobat pentru demnitatea rezervată cu care și-a condus viața după eliminarea lui de la studii; dar toate acestea vor fi povestite la rândul lor.
Timp de vreo patru luni, am cunoscut împreună una dintre cele mai frumoase prietenii camaraderești cu putință. Sportul crea între noi o atmosferă de lealitate și bună dispoziție constantă. Uneori, după cursuri, mergeam la câte un film, totdeauna în trei; dacă ne plictiseam, plecam fără probleme. De plăcere sau, poate, din lipsă de bani, toate întoarcerile de la facultate, timp de doi ani de zile, le-am făcut pe jos și în grup, cu ei sau cu alții.
(Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1959)
*lealitate = însușirea de a fi leal; corectitudine, cinste; sinceritate, franchețe.
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la
textul dat:
1. Indică sensul din text al secvenței pe nesimțite. 6 puncte
2. Menționează două modalități în care autoarea și cei doi colegi își petreceau împreună timpul liber.
3. Precizează o trăsătură fizică a campioanei mondiale la tenis de masă, justificând-o cu o secvență din text. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care cei doi prieteni ai autoarei se completau. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăire a autoarei din timpul întoarcerii pe culoarele facultății.
Rezolvare
1.A
- Sensul secvenței pe nesimțite conturează faptul că tinerii încep fără sa își dea seamă să se întâlnească regulat la tenis de masă.
- Autoarea alături de colegi se angrena în jocul de tenis și adesea mergeau la film.
- O trăsătură fizică a campionei mondiale la tenis de masă o reprezintă grația. Secvența care justifică răspunsul este: putea servi și drept model, era o sportivă grațioasă, fără nimic băiețesc în mișcări”.
- Cei doi prieteni se completau întrucât împărtașeau același stil de joc la tenisul de masă. Ambii prefereau mingi lungi.
- Autoarea este cuprinsă de nostalgie în momentul în care se întoarce pe culoarele facultății. Ea are impresia că are o halucinație auditivă auzind tinerii cum joacă tenis de masă.