Așa a fost Ion Luca Caragiale. Fața lui fină, ochii mari, privirea răscolitoare, gesturile scurte, cu precizări psihologice uimitoare, puterea de eliminare a inutilului în povestire și în scris, ironia sclipitoare – armă cu două tăișuri, îi apăra sensibilitatea și distrugea vulgaritatea – mersul lui ușor de fiară blândă, mâinile feminine, subțiri și întoarse la vârful degetelor, atitudinea capului rotund cu bărbia puțin înaintată cercetând parcă un orizont marin, toată ființa lui cizelată cu artă exprima geniul său literar. În scris, nu-și îngăduia decât esențialul, verbul dinamic, adjectivul plastic.
Ocolea detaliul nesemnificativ, alegea cu grijă nuanța în fraze scurte, de aceea scria greu, trecându-și ideea prin multe filtre cerebrale, până ce o așternea definitiv pe hârtie, scânteind de viață.
Tata scrie despre el: „Descarcă pe eroii lui de partea banal-indiferentă și îi reduce la sufletul lor real estetic, etern real.”
Evenimentele importante din viața lui au fost asemeni ființei lui, precise și lapidare.
Pe când era directorul Teatrului Național, s-a îndrăgostit de fata frumoasă ce avea să-i devină soție devotată, zărind-o la o reprezentație cu Sarah Bernard, în decembrie 1888. S-a informat despre numele ei. A doua zi, dimineața, devreme, suna la domnul Burelli: „Mi-o dai, tată-socrule?”
Căsnicia i-a fost fericită, cu cei doi copii ai lor, un băiat și o fată. Dintr-o primă căsătorie, avusese un fiu, Mateiu, care a fost mai târziu un prozator și poet foarte talentat.
Mutarea familiei la Berlin a fost hotărâtă la repezeală. Un instinct bun îl mâna. Avea nevoie de liniște pentru a-și potoli necazurile și de discreția străinilor care pricepuseră că acest Herr Director este un om cu totul deosebit. Se împrietenise acolo numai cu cei modești din strada lui. Sta de vorbă cu negustorii, cumpăra flori, mai ales garoafe, glumind cu vânzătoarea. Zile întregi nu ieșea din apartamentul lui confortabil. Am locuit la el două luni în anul 1912, când dădeam concerte în Germania.
Pe atunci era frământat de proiectul unei noi piese de teatru. Se plimba prin toate odăile, încruntat. Apoi, destins, mai fredona câte un crâmpei de simfonie. La masă tăcea și doar ciugulea din bucate, iar după câteva ore apărea, cu un surâs șiret luminându-i tinerește fața delicată, și ne spunea numele personajelor care aveau să apară în noua comedie.
Dimineața venea […] în odaia unde studiam la pian. Asculta cu capul plecat pe umăr. Preludiile și fugile lui J. S. Bach erau pentru el „pâinea cea de toate zilele”. Surâdea duios la intrarea temelor, le modela cu degetele răsfirate în aer. În sonatele lui Beethoven mi-a dat sfaturi care și astăzi au valoare. […]
La primul meu concert în Berlin, mi-a ținut o cuvântare întrețesută cu glumă și emoție: „Ascultă, Aghiuță… Diseară tu ai să cânți pentru publicul cel mai pretențios din lume, tu, ciobănașul din Munții Vrancei. […] Să nu uiți că tu ai să reprezinți diseară talentul muzical din patria noastră în țara muzicii. Vreau să citesc mâine laude despre tine în gazete.”
Critica muzicală a fost pe placul marelui meu prieten. Mi-a citit-o cu glas solemn, potrivindu-și mereu ochelarii pe nas, ca să-și ascundă înduioșarea.
Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață
Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă muzica este sau nu
importantă în viața oamenilor, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul
Dintr-un secol de viață de Cella Delavrancea, cât și la experiența personală sau culturală.
Muzica reprezintă o cale prin care omul evadează din banalitatea mundană într-o zonă interioară. Consider că, muzica joacă un rol crucial în viața oamenilor, deoarece ea te conduce spre cele mai profunde abisuri ale propriei ființei, oferindu-ți ocazia de a fi față în față cu tine insuți.
În primul rând, muzica este hrană pentru suflet. Omul care se simte prigonit în această existență ascultând muzica preferată își găsește echilibrul interior. Un exemplu concret este reprezentat de fragmentul suport în care Caragiale găsea hrană sufletească cântecele din Bach interpretate de Cella de la Vrancea.
În al doilea rând, muzicienii au harul de a transmite emoția pe care omul de rând o simte în adâncul ființei, dar nu o poate exprima. A fi muzician presupune o responsabilitate uriașă pentru că prin cuvinte poti infuența ascultătorul. Un exemplu concret este extras din propria-mi viață unde muzica joacă un rol foarte important pentru mine. În momentele de nesiguranță mentală ascultam cântecele profunde ale lui Ioan Gyuri Pascu, care aveau un impact puternic asupra generării unei stări bune interioare.
În concluzie, muzica este importantă deoarece te redă pe tine propriei tale ființe. Prin muzica totul se anihilează și omul poate din nou visa la o lume mai bună.