| Lucian Blaga
Liniste
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Opera lirică Liniște redactată de poetul Lucian Blaga este o meditatie pe tema condiției umane. În liniște deplină, alte glasuri se aud. Eul liric se contopește cu transcendentul, existența fiind o punte de legătură între acum și atunci, vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita. Eul liric adoptă o stare meditativă fiind contopit de interogările care se concentrează asupra incertitudinii existențiale. Opera are ca motiv central liniștea, care este liantul între prezent și trecut, anulând inexorabila trecere. Prin epitetul metaforic dorul sugrumat, eul liric expune setea de existență, dorința de eternitate.
|
