Rezolvare model oficial-proba orala romana 2022

Examenul național de bacalaureat 2022 Proba A

 proba orala

 

Biletul nr.

 

Citeşte textul cu voce tare.

 

Craiova, 28 noiembrie 1986

Dragă Jean Louis şi Florica,

Deşi, uneori, mi se pare că bate un fel de crivăţ (al uitării sau al indiferenţei) dinspre Lyon […], acum că se apropie sfintele sărbători, mă apropii (cerându-vă cuvenitele scuze) de amintirile mele legate pe vecie de casa voastră, de ospitalitatea voastră. Poate că v-am greşit undeva, iertaţi-mă; iertaţi-mă, fiindcă tare mult v-am iubit. Ştiu că preferaţi românii care călătoresc, care au dreptul să vadă lumea; eu fac parte din cei care participă la spectacolul spiritual al peisajelor şi al culturii… prin diferiţi mandatari. Am un mandatar în poezie; vede el toată poezia lumii în locul meu – mie îmi ajunge să citesc şi să admir […]. Am un alt mandatar care vede teatru peste tot. Vine în ţară şi mă acuză că nu sunt la curent cu […] Peter Brook. Am şi în muzică un comis-voiajor; ascultă el în locul meu şi al soţiei mele… Nimic din ce este românesc nu îmi este străin. Mă identific, mai ales, cu defectele naţiei mele, de calităţi au grijă alţii să profite. Am lucrat mult în ultimii ani, am lucrat ca un condamnat la galere, cu gândul să recuperez nişte ani pierduţi, rătăciţi sau furaţi. Nu se poate! […]

Scriu la un roman pentru copii, apoi mă apuc iar de teatru. Au fost două festivaluri de teatru, iar eu, fără să mă mişc de la masa mea de scris, am luat marele premiu la ambele. Există şi în literatură o ironie transcendentală, se demolează mai ales cei care sunt cei mai actuali. Nu vreau să vă plictisesc, maşina mea de scris îşi are maniile sale, deşi mi-e plină de amintiri şi de dragoste.

Închei aceste rânduri cu urarea de bine şi de fericire pentru toţi cei dragi de la voi. […]

La mulţi ani, 1987!

Ion D. Sîrbu şi Lizi

(Ion D. Sîrbu, Opere II. Corespondenţă)

 

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:

 

Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?

Emițătorul mesajului este un scriitor, care redacteazaă o scrisoare care conține emoțiile sale. El are intenția de a a își cere iertare de la receptori în cazul în care a greșit cu ceva. De asemenea el dorește să-i puna la curent cu ultimele noutăți din existența sa. Scriitorul lucrează la un roman pentru copii și la două piese de teatru.

 

 Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.

Textul suport se încadrează în paradigma textului de tip epistolar. Se regăsesc trăsăturile acestui tip de text: data, localitatea, formula specifică de adresare.

Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?

 

În textul dat se identifică un scriitor care redactează o scrisoare în care își destănuie cele mai profunde emoții. Autorul preferă să se documenteze despre diverse evenimente prin intermediul unor mandatari.

Care este opinia ta despre rolul călătoriilor? Motivează-ţi răspunsul.

 

Călătoria este o activitate care se indentifică în primele manifestări literare, atestând importanța acestei intreprinderi. Omul simte nevoia de a explora necunoscutul și totodatată de a se confrunta cu sine. Prin călătorie ființa umană își îmbogățește orizontul cultural și spiritual. Consider că este important să ai o activitate bogată în a călători. Lumea este extraordinar de frumoasă, iar contemplarea naturii este o necesitatea uneori. Când omul se simte nevrotic, o călătorie poate amortiza stările depresive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *