Citește următorul fragment:

Fiecare om își alcătuiește de-a lungul vieții un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistența acestui edificiu, de mâna aceea de oameni pe care i-a preluat în el și pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Acești oameni puțini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o știm sau nu, stratul de protecție care ne ajută să trecem prin viață. Fiecare om face față la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară, indiferent că ele sunt sau nu în viață, noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur și simplu în viață. Dacă ura celorlalți, covârșitoare uneori, invidia lor sunt neputincioase este pentru că există câțiva oameni pe care îi iubim până la capăt.

Am avut șanse să întâlnesc și să recunosc câțiva oameni a căror frumusețe a făcut ca lumea să țină și să dăinuie. La un moment dat, pe măsură ce plecau de aici și îi pierdeam unul câte unul, am început să mă gândesc că sunt printre noi ființe care n-ar trebui să moară. Apoi mi-am dat seama că ele continuă să facă parte din edificiul meu afectiv chiar și după ce au încetat să fie. Și atunci mi s-a părut că înțeleg și ce ar însemna de fapt a reînvia: a fi purtat la nesfârșit în memoria celor care te-au integrat, ca să poată traversa viața, în edificiul lor afectiv.

Cine a spus că iubirea repetă, că ea nu e decât o imensă tautologie a speciei în care se scaldă, prefirând aceleași gesturi toate cuplurile lumii? Fiecare cuplu se naște printr-o suită de gesturi fondatoare. Iar gesturile acestea nimeni, până la cei doi, nu le-a mai făcut vreodată și nimeni, până la sfârșitul timpului, nu le poate repeta. Alunecarea unei priviri, felul de a cădea în somn, atingerea de o clipă a mâinilor, părul ud de ploaie sunt amprente pe care fiecare cuplu le lasă în urma sa, pentru ca, după desenul lor inconfundabil, el să poată fi recunoscut în eternitate.

Dacă există un eu afectiv și o identitate a noastră ca inși, lucrul se datorează acelei suite de întâmplări irepetabile. Gestul fondator este cel care transpune de fiecare dată schema universală a iubirii într-o particularitate extremă și conferă astfel fiecărei iubiri unicitatea ei absolută.

(Gabriel Liiceanu, Iubirea, în volumul Impudoare. Despre ,,eu” va fi vorba)

*tautologie – reluarea, sub altă formă, a unui anumit conținut, a unei anumite idei, concepții.

 

A.   Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al secvenței face față. 6 puncte
2. Menționează ce este un edificiu afectiv în viața unei persoane, așa cum reiese din textul 6 puncte
3. Precizează modalitatea de a reînvia, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul 6 puncte

4. Explică motivul pentru care, în viziunea autorului, experiența iubirii este unică. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, un aspect ce defineşte identitatea noastră ca inși, potrivit informațiilor din textul- 6 puncte

 

1. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă oamenii cu care interacționăm ne pot influența sau nu evoluția, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Iubirea de Gabriel Liiceanu, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

• formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte

 

• utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, 6 puncte

 

În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.

 

Rezolvare:

1. Sensul din text al secvenței marchează ideea că ființa umană este capabilă a depăși o suită de obstacole, ghidat fiind de iubire.
2. Edificiu afectiv este un construct realizat din totalitatea ființelor umane, care sunt integrate în forul afectiv a unui om și care îl protejează în anumite momente de tenebrele existențiale.
3. O persoană poate reînvia în memoria unei ființe prin apelul unor amintiri afective. Apoi mi-am dat seama că ele continuă să facă parte din edificiul meu afectiv chiar și după ce au încetat să fie
4.  Iubirea este un sentiment unic, deoarece niciun cuplu nu trăiește aceleași stări. Fiecare fior al iubirii este irepetabil proiectând în eternitate sentimentul afectiv.
5. Omul este o ființă cu o experiență irepetabilă. Iubirea presupune un fior ceresc care îi conferă ființei umane unicitate.