Textul 1
https://drive.google.com/file/d/1WQbpQT92btbsRCAmMQTkufbDuqux5Ibs/view?usp=sharing
Testul poate fi descărcat prin link-ul de mai sus.
Deși era încă devreme, în librăria S era din ce în ce mai mare agitația. Pe lângă personalul care
amenaja de zor vitrina, se oferiseră mulți voluntari: unii se străduiau să facă mai mult loc, mutând din
etajere în fundul încăperii, alții cărau de colo-colo scaune pentru invitați, câțiva montau la mijloc trei fotolii
și-o masă învelită în catifea portocalie. Acolo, debutanta urma să dea autografe. În colțul stâng se așeza
o tavă cu pahare și două sticle cu apă minerală, iar în dreapta se instalau diverse microfoane și boxe de
amplificare. Majoritatea celor dinăuntru, atât de doritori s-ajute, era formată din tinerii pe care Claudiu Van îi îndruma anume cum să scrie.
După un ceas, năvăli lumea înăuntru: ziariști și fotografi în jeans și în tricouri, fete-n ținute sport, doamne-n
taioare elegante, studenți nepieptănați, profesori în costum, pâlcuri de pensionare în rochii înflorate,
bătrâni cu pălărie și baston. Veniseră atrași nu doar de faima croitorului de cărți, ci și de editura norocoasă
care făcea de două săptămâni publicitate-n media, vestind cu insistență lansarea unui „text-model”.
Dar punctul de atracție era însăși vitrina, care, odată aranjată, chiar oferea celor din stradă un
spectacol inedit, cu un motan scânteietor de negru care se învârtea printre volumele expuse. Mai mult,
chiar și coperta jurnalului înfățișa ochii aceleiași pisici, privind de sus trei personaje, învăluite într-un abur.
Deși-n scrierea Flaviei nu apărea nicio felină, Van, care cunoștea din experiență cum se captează atenția
cumpărătorilor nesiguri, lucrase cu ilustratorul. Într-adevăr, imaginea-și făcea efectul: curioșii care se
opriseră în treacăt formau deja o coadă la ușa librăriei.
Ajunsă în vecinătate, fata se îngrozi de-atâția oameni și vru s-o ia-napoi, dar croitorul de cărți o apucă
de mână și-o trase după el, spre o intrare laterală. Nici nu pășiră bine înăuntru, că se și pomeniră aplaudați
frenetic de spectatorii-n așteptare. Flavia ar fi zbughit-o imediat afară, dacă el n-o forța să stea pe loc,
ținându-i degetele strâns în mâna lui, ca într-un clește. Se înclinară amândoi în fața lumii, apoi, poftiți de
editorul-gazdă, se așezară în fotolii, la masa cea portocalie. Alături, de o parte și de alta, se înălțau
teancuri de exemplare nou-nouțe, pe două postamente îmbrăcate într-o hârtie aurie creponată.
Librarul-șef, un ins subțire-n haine albe, ca de mire, le adresă emoționat la microfon „un bun venit”,
iar editorul, mai rotofei și mult mai degajat, într-o cămașă-n dungi albastre, îi copleși cu mulțumiri pe
organizatori, pe cei prezenți, pe debutantă și, la urmă, pe „sufletul din spatele celor mai bune cărți”.
Cel numit astfel mai făcu o reverență în aclamațiile mulțimii. Vorbi despre motanul din vitrină și despre
ochii lui atât de galbeni, care îi inspiraseră coperta, apoi se-ntoarse către Flavia, mărturisi ce tare-l
captivase manuscrisul și-i îndemnă pe cei de față să cumpere neapărat volumul din care nu putuse
schimba niciun cuvânt.
Veni și rândul ei. Luă microfonul cu sfială și, ridicându-se, rosti cu vocea gâtuită:
— Îmi pare rău că am stârnit atâta vâlvă… Eu sunt un nimeni și am început acest jurnal ca să-nțeleg
ce mi se-ntâmplă, nimic mai mult. Claudiu Van își face visuri…
Un ropot de aplauze o întrerupse și, de îndată, editorul îi invită pe cei din jur să se încoloneze pentru
autografe. Motanul negru părăsi vitrina și, tacticos, i se urcă pe umăr croitorului de cărți.
Volumul se vindea fulgerător și cele două teancuri dispărură într-o clipă. Aduseră încă pe-atâtea din depozit.
— Ce să le scriu? îl întrebă pe Van, pierdută, în timp ce oamenii se-apropiau de masă.
— Îi întrebi numele, pui „pentru X” și te semnezi, zâmbi mișcat de fâstâceala fetei.
— Întreabă-i tu, îl rugă Flavia cu obrajii-n flăcări, și eu le scriu, însă stiloul îi tremura deja în mână.
Treptat, putu să se calmeze. Caligrafia ei măruntă se așternu pe zeci de exemplare, în vreme ce
buchetele de flori umplură masa. Într-un târziu își înălță privirea.
Afară se înnopta și librăria se golise, când, din penumbră, se desprinse cititorul. Ținea cartea la piept,
în timp ce-nainta, ca-n transă. Era înalt, cu tenul alb de nordic și-n părul blond lucea o undă cenușie. Ochii
lui verzi-albaștri scăpărau ciudat când îi întinse exemplarul.
— Cum vă numiți? îl cercetă surprinsă Flavia.
— Mihnea Fardopol.
Monica Pillat, Croitorul de cărți
Textul 2
Mii de oameni din toată lumea străbat mii de kilometri ca să vadă piramidele şi să pătrundă, cu un fior
de evlavie, în interioarele lor vechi de mii de ani. În faţa misterelor matematicii lor ascunse, în faţa puterilor
adăpostite de uriașele întretăieri de linii şi planuri, gândul dă înapoi, intimidat. Proporțiile lor ating cerul,
au, adică, legături de taină cu legi şi calcule astronomice. Şi te simți puţin mai mândru, în pielea ta de om
muritor, când știi că omul muritor a creat o asemenea strivitoare minune.
Mii de călători străbat mii de kilometri ca să vadă bolovanii uriași de la Stonehenge, al căror rost nu
a fost încă lămurit, ca să descopere templele mayașilor, ale incașilor, ale budiștilor sau ale zeilor greci.
Pretutindeni în lume sunt semne ale miracolului şi, în lăcomia lor geografică, în goana lor după neobișnuit
sau, de ce nu, după frumos, oamenii sunt gata să-şi riște timpul, banii şi tihna.
În vremea asta, chiar lângă ei, la îndemână, așteaptă, liniștită şi modestă, fără puzderie de turiști care
să caște gura la ea şi să se pozeze veseli alături de ea, una dintre cele mai mari şi mai inexplicabile minuni
create vreodată de mintea omului: cartea. Mai aproape de cer decât orice piramidă, mai misterioasă decât
orice construcţie care dăinuie timp de milenii, mai atrăgătoare decât orice sit arheologic. […]
Cartea: concurând, în cursa timpului, cu templul, cu piramida, cu orice construcţie omenească şi
câștigând detaşat, fără ca măcar să gâfâie. Victoria ei e tăcută. Asemenea dragostei adevărate, nu se
laudă şi nu se umflă de mândrie.
Părticică de creier fiind, are puterea celui mai perfecționat computer. Poţi face „exerciții de simulare”
în orice realitate virtuală, iar la fiecare reluare a exercițiului descoperi altfel lucrurile. Intri în pielea
personajelor ei, eşti rege sau ocnaș, bărbat sau femeie, zeu sau animal, grec sau barbar. Sau eşti doar
tu însuți şi te confrunți cu ei toţi. Te poţi îmbăia, în paginile ei, în fântâna tinereții. Sau poţi găsi experienţa
bătrâneții atunci când te scalzi încă în apele anilor tineri. Capacitatea de metamorfoză a acestei
micromemorii, a acestui stick, este uimitoare. Fiecare om percepe altfel realitatea dintre aceleaşi coperți,
fiecare epocă descoperă altceva în unul şi acelaşi op*. Pe de altă parte, şi contrariul îi stă în putere: oricât
de diferită e o epocă de alta, poate citi şi înțelege la fel lucrurile din pagina cu semne. Odată deconectat
de la creierul autorului, minicomputerul numit carte funcționează oriunde, oricât şi fără consum de curent
electric. Nu se învechește şi nu trebuie schimbat la câțiva ani o dată, şi n-are nevoie să fie depanat. Un
detaliu tehnic, totuși: trebuie conectat la computerul altui creier uman, cel al cititorului.
Nimic din ce-i omenesc nu-i e străin – viaţa, suferința, moartea, dragostea, blestemata foame de aur
şi foamea pur şi simplu. Cartea vorbește, plânge, râde, țipă, tace, cântă, șoptește. Pe scurt, face orice.
Dar are şi puteri care le depășesc cu mult pe cele omeneşti şi, desigur, pe cele ale omului obişnuit care
a scris-o, fie acesta Homer sau Shakespeare, Cervantes sau Balzac, Goethe sau Dostoievski. Schimbă
faţa lumii pe neobservate şi păstrează faţa lumii neschimbată. E picătură, dar reflectă cerul. E cer, dar
reflectă picătura. Într-o locuință de bloc, de 20 de metri pătrați, încape lumea, cu piramidele, cu
Stonehenge, cu templele mayașe şi grecești şi umanul cu ipostazele lui, cu istoria lui, cu creierele lui
făcătoare de computere. E, desigur, un miracol. Dar nimeni nu face turism într-o locuință de bloc, ca să
vadă, să spunem, o carte dintr-o bibliotecă.
Ioana Pârvulescu, „Simplu elogiu al cărţii”,
în România literară, nr. 40/2006
*op – operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere
A
1. Transcrie, din textul 2, doi termeni din câmpul lexical al cărții. 2 puncte
Copertă, pagină
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
2 puncte
Claudiu Van este
a) croitorul de cărți. X
b) ilustratorul cărții.
c) librarul-șef.
d) un ziarist.
Răspunsul corect:
.3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.
Sesiunea de autografe are loc
a) înaintea discursului librarului-șef.
b) înaintea discursului croitorului de cărți.
c) după primele două discursuri.
d) după discursul Flaviei. x
Răspunsul corect: .
4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.
Turiștii străbat mii de kilometri pentru
a) a căuta fântâna tinereții.
b) a găsi un volum de Balzac.
c) a se fotografia cu o carte.
d) a vedea templele incașilor. x
Răspunsul corect: .
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Flavia își lansează prima carte. Adevărat
Motanul este pus în vitrină în scop publicitar. Adevărat
Claudiu Van face numeroase modificări în manuscrisul Flaviei. Fals
Oamenii devin orgolioși, deoarece înțeleg pe deplin măreția și rolul
construcțiilor antice. Fals
Spre deosebire de computer, cartea îi limitează cititorului posibilitatea de
a se transpune în realități virtuale. Fals
Paradoxul cărții constă în faptul că schimbă și păstrează în același timp
lumea. Adevărat
6. Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a personajului Flavia, identificată în fragmentul
de mai jos, și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:
„— Întreabă-i tu, îl rugă Flavia cu obrajii-n flăcări, și eu le scriu, însă stiloul îi tremura deja în mână.
Treptat, putu să se calmeze. Caligrafia ei măruntă se așternu pe zeci de exemplare, în vreme ce
buchetele de flori umplură masa. Într-un târziu își înălță privirea.”. 6 puncte
Personajul Flavia este o fire emotivă. Această trasatura este evidentiată prin caracterizare indirectă. Ea tremură în momentul în care trebuie să ofere autografe.
7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de
conținut. 6 puncte
Un punct comunt identificat în cele două texte este legat de creația unei cărți și efectele ei. În primul text este prezentată Flavia, o tânără debutantă în lumea literaturii, iar în textul doi este expusă în mod teoretic cartea.
8. Crezi că este important să te implici ca voluntar la diferite evenimente? Motivează-ți răspunsul, în
50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 1. 6 puncte
Voluntariatul este un aspect foarte important. Prin el te poti face remarcat și de asemenea îți poti îmbunătății anumite calități profesionale.
9. Asociază fragmentul din „Croitorul de cărți” de Monica Pillat cu un alt text literar studiat la clasă sau
citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare culturală comună, prin referire
la câte o secvență relevantă din fiecare text.