Lucian Blaga- Lumina-scurtă analiză

 

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață?

Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”

O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,
o sete de lume și de soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd-minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.

 

Titlul este o poarta de intrare in lumea textului. Poezia Lumina scrisa de Lucian Blaga este alcătuită la nivel morfolologic din substantivul articulat Lumina menit sa marcheze tematica poeziei.

Tema creației lirice este iubirea. Poetul in momentul in care o zareste pe iubita simte in piept prezenta luminii primordiale. Textul este alcătuit din motivul central al luminii care evidentieaza sentimentul inaltator pe care il are cand este in preajma iubitei.

Lirismul este subiectiv expus de pronumele personal mi, te. Ideea centrala textului este legata de sentimentul de iubire. La nivel stilistic se remarca comparatia ca ultimul strop menita sa asocieze lumina primordiala cu lumina din piept pe care o simte in preajma iubitei. Prozodia este libera pentru a conferi poetului o stare de libertate în creație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.