Pe-ascuns de ea, cu întristări tăcute,
În pomul dragostei, să nu mă vadă,
Cu fir de gând, cu bucurii trecute,
Cos frunzele iubirii să nu cadă.
Iubita mea, prin anii care zboară,
Prin zilele care se duc arzând,
Nu va cunoaște c-a trecut de vară
De n-o să vadă frunzele căzând.
Virgil Carianopol, Pe-ascuns
Ideea poetică reprezintă mesajul central al textului, iar mijloacele artistice reprezintă totalitatea de elemente arhitecturale menită să contureze ideea centrală. În poezia Pe-ascuns de Virgil Carianopol se identifică raportul dintre iubire și trecea inexorabilă a timpului. Lirismul este subiectiv, iar eul liric se află in ipostază contemplativă. El dorește să se sustragă alături de iubita lui de la efectele devastatoare ale trecerii timpului. Prin sintagma cos frunzele iubirii eul liric acționează pentru a menține viu sentimentul de dragoste. De asemenea epitetul întristări tăcute marchează conștientizarea efectelor trecerii timpului.