Text argumentativ dacă întâlnirile între oameni din generații diferite generează sau nu oportunități de învățare reciprocă

Unul din criticii de care m-am apropiat mai mult a fost E. Lovinescu.

Era un bărbat masiv, cu părul prematur încărunțit, cu un zâmbet sceptic pe buze și cu o imensă capacitate de comprehensiune a semenilor. Scepticismul nu l-a împiedicat niciodată să acorde tânărului care bătea la ușa sa tot sprijinul.

  1. E. Lovinescu dăduse viață unei reviste, Sburătorul, la care au colaborat, pe lângă scriitori care își făcuseră, pe parcursul anilor, un nume – și o serie de aspiranți la gloria literară – poeți, prozatori, eseiști. Revista a dat naștere și cenaclului cu același […]

N-am să uit niciodată ședințele acelea ale Sburătorului.

Pe scaune, pe câteva fotolii luau loc scriitori mai vârstnici, mai cunoscuți. Pe divan se așezau scriitoarele. Cum asistența era mai totdeauna numeroasă – și femeia de serviciu a criticului – Stana – nu izbutea să ofere atâtea scaune vizitatorilor – cei tineri se resemnau să stea în picioare.

Lovinescu se așeza în spatele biroului. Când invita pe cineva să citească, îi oferea locul și el trecea alăturea, pe alt scaun. Acolo, la Sburătorul, l-am întâlnit pe Ion Minulescu.

Fire deschisă, entuziastă, explozivă – se exprima direct, fără izmeneli, fără flori de stil. Limbajul său era în totală contradicție cu literatura pe care o făcea: o literatură cu iz exotic, cu imagini îndrăznețe – aducând în scrisul nostru saturat de idilism rural – imagini citadine.

Minulescu avea în poezie un vocabular plin de „corali”, de „parfumuri”, de „Traviate”, purta fulare de mătase, cravate în culori vii, haine de o rară eleganță și, în discuțiile literare de la „Capșa”, ne vorbea de poeți străini de care până atunci nu auzisem.

El a fost acela care a dat revistei lui Lovinescu numele de Sburătorul. (Titlul avea, firește, un sens simbolic.)

La același cenaclu l-am întâlnit pe Liviu Rebreanu, pe care avusesem prilejul și bucuria să-l cunosc cu câțiva ani în urmă în redacția Gazetei ilustrate.

Înalt, masiv, surâzător, autorul lui Ion era foarte zgârcit la vorbă.

Se încingea câte-o discuție cu privire la o poezie citită sau la o nuvelă sau la un fragment de roman sau la o piesă de teatru. Rebreanu asculta calm pe cei care se agitau și trebuia să fie stăruitor rugat ca să-și dea și el părerea:  de-abia  atunci  se  pronunța  –  și  se  cuvine  să  însemn  aici  cu  toată  admirația  –  că  opiniile  sale  erau întemeiate. Știa să surprindă ceea ce era esențial în lectura făcută. […]

  1. Lovinescu primea, în afară de duminică – zi de zi pe indiferent cine i se adresa în „chestiuni literare” – cum se exprima el.

Și veneau la dânsul tineri și tinere care făceau primii pași în literatură. Criticul le citea manuscrisele și le dădea o serie de îndrumări folositoare. […] Pe cel care-i trecea pragul nu-l întreba ce hram poartă – nu-l întreba nimic. Era mulțumit – ce zic? – fericit, dacă întâlnea în noul-venit un talent.

Toată viața și-a consacrat-o literaturii.

 

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă întâlnirile între oameni din generații diferite generează sau nu oportunități de învățare reciprocă, raportându-te atât la fragmentul extras din textul La „Sburătorul” lui E. Lovinescu de I. Peltz, cât și la experiența personală sau culturală.

 

Învățarea reprezintă un proces de achiziție a unor informații, care au menirea de a îl forma pe om într-o anumită direcție. Consider că întâlnirile între oamenii care reprezintă generații diferite pot fi oportunități de învățare reciprocă, deoarece fiecare generație a reușit să deprindă o serie de învățăminte pe care să le poată transmite celorlalți.

În primul rând, generația mai înaintată în vârstă a reușit să acumuleze mai multă experiență. Un om în vârstă este un depozitar de înțelepciune. În fragmentul suport, tinerii scriitori apeleau la reputatul critic Eugen Lovinescu, care lectura manuscrisele lor. El nu făcea niciun fel de discriminare și îi sfătuia pe ceilalți în demersul lor literar.

În al doilea rand, societatea evoluează, iar tinerii se adaptează mai repede la paradigmele actuale. De exemplu, în contextul actual, foarte mulți tineri i-au inițiat pe cei din generația mai veche în tainele utilizării rețelor de socializare.

În concluzie, bătrânii și tinerii au ce învăța reciproc. Dorința de cunoaștere este un fenomen care trebuie să se manifeste permanent.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *