S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poat-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?
Ideea poetică reprezintă mesajul central al textului, iar mijlocul artistic reliefeaza totalitatea de elemente arhitecturale utilizate de instanța poetică cu finalitatea cuantificării ideii centrale. În creația argheziană S-aștept se identifică raportul dintre ființă și trecerea inexorabilă a timpului. Privind per ansamblu textul se observă ipostază contemplativă a eului liric. În tumultoasa existență a vieții, eul liric se întreabă dacă așteptarea este abordarea optimă. De asemenea se obeservă elemente de artă poetică. Dafinul era utilizat în Grecia antică pentru cununile de laur, care erau utilizate pentru a încununa poetul. La poarta dintre dafini, eul liric devine contemplativ întrebându-se dacă este necesară așteptarea scânteii care culminează cu revelația. Timpul fiind inexorabil, așteptarea nu este abordarea optimă,
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?. Lirismul este de factură modernă. La nivel de mijloc artistic tronează retorismul care marchează atitudinea reflexivă a eului liric.