Eram în ultima clasă de liceu și am asistat atunci, ca simplu spectator, la întrunirea din sala „Dacia”, convocată de N. Iorga. Am putut constata, în toată plinătatea ei, puterea cuvântului înflăcărat al profesorului. […]
Mai târziu, în 1931, profesam la Facultatea de Drept din Oradea, când N. Iorga, ca președinte al consiliului de miniștri, înțelegând rolul pe care-l putea avea în acea margine de țară o instituție de învățământ superior, a luat unele măsuri care favorizau existența și funcționarea facultății noastre. Curând în urmă, făcu o vizită în Oradea. Ținu cu acel prilej o conferință publică în eleganta sală a Primăriei. Sala fu plină și ușile rămaseră larg deschise pentru ca aceia care nu mai aveau loc să poată prinde din coridor arteziana de gânduri și pasiune. […]
Cu prilejul vizitei sale la Oradea, conversând cu întreg corpul profesoral adunat în jurul său, ne-a spus la un moment dat, cu tonul familiar pe care-l păstra totdeauna:
— Ei, bine, dar mi-ar face plăcere să veniți careva să vorbiți la Văleni…
În urmă, după plecarea lui, colegii, reamintindu-și acest deziderat și socotind că ar fi o obligație ca facultatea […] să răspundă invitației, și-au afirmat dorința că unii dintre noi […] ar trebui să se anunțe la cursurile Universității Populare din târgulețul de pe Prahova. Însărcinarea au acceptat-o doi dintre noi: colegul mai tânăr, George Sofronie, care preda dreptul internațional, dar care era și licențiat în istorie. Celălalt eram eu.
În vara următoare am și fost la Văleni. Anunțasem o conferință sau două, nu-mi amintesc precis.
După sosirea mea în mica localitate, l-am vizitat pe magistru. Casa lui din Văleni o cunoaște oricine, cel puțin din fotografiile care au apărut prin periodice. Era o clădire comodă, largă, având la etaj un cerdac tipic românesc, cu intrări la diferitele încăperi, cu mobilă și covoare naționale.
Am fost primit de o femeie de serviciu care mi-a cerut numele, apoi m-a poftit în cerdacul spațios, umbrit de pomii stufoși, din preajma casei. Am auzit-o cum, din camerele conexe, i-a spus profesorului numele meu. El lucra și mi-a vorbit, nevăzut, de la distanță, din camera de lucru:
— Ia loc, te rog, căci vin în câteva minute.
Am luat loc, dar n-au trecut numai câteva minute, ci aproape trei sferturi de oră. Firește, răbdarea nu mi-am pierdut-o, deoarece eram prevenit. Știam de mult că, poate datorită unei superstiții, când era așezat la lucru, nu se întrerupea pentru nimic în lume până nu sfârșea o pagină începută. Cu scrisul său mărunt și îndesat, paginile mari nu se umpleau prea repede, dar și revărsarea prodigioasă* a gândului nu se putea întrerupe la comandă când ajungea în josul hârtiei, ci năvălea, desigur, pe cealaltă foaie, fără să poată fi oprită în mijlocul unei idei. Astfel, greu se nimerea ca gândul să se încheie exact concomitent cu pagina.
Eugeniu Speranția, Nicolae Iorga
*prodigios – (adj.) ieșit din comun, uluitor, extraordinar
- Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este importantă sau nu respectarea unei metode de lucru pentru atingerea scopului propus, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Nicolae Iorga de Eugeniu Speranția, cât și la experiența personală sau culturală.
Metoda de lucru reprezintă un sistem bazat pe o suită de principii, care au finalitatea de atingere a unui scop. Consider că respectarea unor norme de lucru poate conduce spre reușita într-un anumit domeniu.
În primul rând, un artist înțelege importanța respectării unui plan. De cele mai multe ori zona de confort intervine și îndepărtează ființa cugetătoare de atingerea scopului. Acest caz nu se aplică în abordarea lui Nicolae Iorga. Așa cum reiese din fragmentul suport, marele cugetător român în momentul în care se așeza la masa de lucru nu se oprea pâna când nu finaliza pagina începută.
În al doilea rând, este bine știut că un ritual de tip rațional poate să contribuie definitoriu între un om de succes și cineva banal. De exemplu protagonostul nuvelei Moartea la Veneția redactată de Thoman Mann pentru a putea să își păstreze titulatura de cel mai bun scriitor se supunea unei discipline severe. Se trezea devreme își așeza lângă foi lumânări pentru a aduce jertfă artei, apoi arunca găleți cu apă rece pe trup. El scria apoi câteva ore.
În concluzie, prin intermediul unei metode de lucru care culminează cu o disciplină severă omul poate ajunge la succes.