Test de antrenament 19

 

Dar a venit aici momentul să vorbesc despre mama: oricum l-am amânat prea multă vreme. L-am
amânat tocmai pentru că importanța mamei în formarea mea a fost decisivă. […]
Mama s-a născut în cantonul Vaud, într-una din cele mai frumoase zone geografice ale lumii, așa-zisa
„Riviera elvețiană” care privește, dincolo de Lacul Léman, spre Alpii Savoiei. De nenumărate generații,
strămoșii ei au trăit pe acel pământ aspru și luminos, alternativ muncind și contemplându-l.

Perfecta organizare a arhivelor elvețiene permite oricui să-și regăsească numele stră-stră-străbunicilor, chiar dacă e  vorba de familii fără legătură cu aristocrația. […] Urcând pe linia celor patru bunici ai mamei, îi găsim ca locuitori în această regiune vreme de trei sau patru secole, unii chiar, ne spune un dicționar, începând din secolul al XV-lea. Când am încercat să regăsim urma bunicilor noștri de pe malul Dunării, n-am putut urca mai sus de trei generații. Arhivele primăriilor sau bisericilor nu ne pot spune mai nimic: ba au ars, ba au fost turcii sau bulgarii, sau cine mai știe cine. […]
Era, când a sosit aici, o ființă veselă, activă și independentă. Făcuse studii mai serioase decât alte
tinere din generația ei, nemulțumindu-se cu un simplu pension: absolvise în 1908 cursul superior al Liceului din Lausanne, cu un program echivalent cu cel al claselor de băieți. Cărțile ei solid legate în pânză, manualele de literatură, botanică sau istorie m-au impresionat totdeauna prin cuprinderea și amănunțimea lor.

Dar părinții ei muriseră tineri și la șaptesprezece ani mama a rămas orfană, cu doi frați mai mici. Cu atât mai mult, dar și conform unui obicei răspândit în vremea aceea printre fetele care primiseră o educație burgheză, ea s-a oferit prin școală, la sfârșitul liceului, să plece ca institutoare de limba franceză într-o familie aristocratică germană: baronul von Putkammer era guvernatorul Alsaciei și Lorenei, dependente pe atunci de coroana imperială prusacă. Mama a rămas acolo doi ani. Experiențele de acest fel erau văzute în mediul ei ca un prilej de a-ți lărgi formația socială, cultura și, oricum, de a pune și un ban deoparte. La întoarcerea în Elveția s-ar fi putut mărita sau ar fi rămas lângă o mătușă bogată și fără copii, care o adoptase. Dar firea mamei se împăca greu cu acest gen de viață monoton; dorința de a vedea și a cunoaște cât mai multe a făcut-o să pornească iar, spre altă țară, având de data asta și o motivație mai adâncă și mai generoasă: bunica ei din partea tatălui, care o adora și care o botezase, rămăsese lipsită de sprijin material, iar rudele bogate din partea mamei nu se socoteau nicidecum obligate s-o ajute.

Poate că n-aș fi aflat și nici n-aș fi înțeles toate acestea dacă ele n-ar fi fost înscrise, odată cu menționarea
mandatelor trimise de mama, în jurnalul acelei străbunici: un text de familie tulburător, ținut vreme de
treizeci de ani, o mărturie de o delicatețe și o autenticitate fără preț. Și încotro a hotărât din nou să plece
viitoarea institutoare a unei fetițe de doisprezece ani, ea însăși fiind abia de douăzeci? La… București, unde avea să stea aproape cinci ani.

 

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la
textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței lipsită de sprijin material. 6 puncte
2. Menționează sursa din care află autoarea despre situația dificilă a străbunicii sale, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează proveniența bunicilor paterni, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din text. 6 puncte
4. Explică un motiv pentru care mama autoarei alege să fie institutoare. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, opțiunile educaționale ale tinerelor din generația mamei autoarei, aşa cum reiese din textul dat.

 

Rezolvare.

1. Secvența dată marchează carențele financiare ale bunicii sale.
2. Autoarea ia legătura cu problemele străbunicii sale din jurnalul acesteia.
3. Bunicii paterni ai autoarei proveneau de pe Dunăre. Când am încercat să regăsim urma bunicilor noștri de pe malul Dunării.
4. Mama autoarei alege cariera de insititutoare, deoarece era un prilej de a pune bani deoparte.
5. Tinerele care făceau parte din generația mamei autoarei aveau un număr limitat de opțiuni educaționale. Se putea opta pentru un simplu pension, sau pentru cele mai ambițioase exista posibilitatea parcurgerii unui curs superior, unde se lua contact cu matematica, literatura.. etc.

 

B.. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă alegerile profesionale sunt influențate sau nu de evenimentele din viața personală, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944 – 1947 de Annie Bentoiu, cât și la experiența personală sau culturală.

 

Profesia reprezintă o activitate bazată pe anumite achiziții intelectuale, dar și deprinderi fizice care au finalitatea de a servi celorlalți. Consider că un anumit context social, sau anumite evenimente petrecute în cadrul familiei pot infleunța alegerea unei cariere.

În primul rând, sunt momente în care viața te obligă să iei anumite decizii. Prin raportarea la fragmentul suport se observă motivația mamei autoarei de a deveni institutoare. Ea, rămasă orfană este influențată de acest eveniment și are un motiv în plus de a pleca într-o familie germană cu scopul de a deveni profesoară particulară.

În al doilea rând, alegerea profesiei poate fi strict influențată de un anumit eveniment. Un moment tragic în familie poate să-l determine pe tânăr să aleagă o anumită profesie. De exemplu, părinții unui tânăr pot suferi afecțiuni grave din pricina unui medic neglijent. iar un tânăr influențat de acest eveniment poate alege medicina pentru a oferi ajutorul altor oameni.

În concluzie, practicarea unei profesii poate generată de un eveniment desfășurat în familie.

 

S 2.

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Mă întreb: de ce nu însemn eu faptele Isabelei cu vorbele Isabelei? Poate pentru că vorbește prea
mult. Iar în fața acestui caiet nu mi le amintesc. Astăzi am fost chiar uimit că, după o dimineață petrecută împreună, sunt incapabil să scriu aici ce a vorbit. Gândurile – cu ajutorul gândurilor mele – le cunosc, înțeleg ce spune Isabel, dar nu știu cum le spune. Probabil se folosește de exclamații; iar povestirile ei sunt prea frumoase ca să mi le amintesc; sau sunt atât de personale, încât scrisul meu nedibaci nu izbutește să le păstreze. Astăzi, Isabel mi-a povestit copilăria ei la Simla. Și-a început școala la călugărițe. A avut o prietenă care acum se află în Scotland. Prietena era întotdeauna bolnavă, era palidă. Încerc iarăși să surprind o formă precisă, un trup cu o anumită lumină și un suflet cu anumite margeni. Și să fie aceasta Isabel. Iar alături de ea, prietena bolnavă. Nu izbutesc s-o văd. Unde e Isabel, sub brazii aleielor din Simla?
Mircea Eliade, Isabel și apele diavolului

 

În fragmentul extras din opera Isabel și apele diavolului perspectiva narativă este subiectivă (homodiegeză) . Naratorul personaj este prezent prin pronume și verbe personale, mă, însemn. Fragmentul prezintă per ansamblu o confesiune în care instanța narativă nu izbutește să își reamintească trupulul Isabelei. Focalizarea este internă, discursul narativ este construit prin rememorare, timpul fiind de natură afectivă.

 

 

S3.

 

Tudor Arghezi face parte din categoria scriitorilor interbelici.  Harul său era de meșteșugi cu trudă logosul conferindu-i noi dimensiuni. Arghezi debutează tardiv în volum la vârsta de 47 ani în anul 1927. Critica literară întâmpină cu mult entuziasm lirica argheziană, care marchează o nouă etapă a literaturii române.

Cu un limbaj substantial innoit (ceea ce inseamna in primul rand un lexic innoit, eliberat de prejudecata criteriului «poeticitatii» in selectia lexicala, cu un univers deschis viziunilor infernale sau grotescului, dominanta poeziei argheziene ramane, totusi, metaforismul vizionar, identificat chiar cu «carnavalescul» portretisticii ()
Trei par a fi caracteristicile prin care universul arghezian e opus de obicei celui eminescian: «materialitatea» limbajului, componenta ludica a poeticii sale (cu accentul apasat asupra valorii intrinseci a cuvintelor) si interesul pentru «lumea reala», in special in aspectele ei triviale (Flori de mucigai).’
(Ioana Em. Petrescu – „Namolul tainelor”, in Eminescu si mutatiile poeziei romanesti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pp. 105-l06)

 

Foarte greu de încadrat într-un curent literar, Arghezi este tributar unei concepii care conciliază contrariile. Modernismul său este de tip eclectic. Preocupările sale literare sunt de o vastă complexitate atingând absolut toate temele lirice. Modernismul este un curent literar manifestat în perioada interbelică, teoretizat de Eugen Lovinescu și pledează pentru sincronizarea literaturii române cu cea europeană.

Arghezi se dovedește un alchimist al cuvântului desăvârșit. Unul dintre meritele sale este de a prelua tehnica lui Baudelaire numită estetica urâtului și de o adapta la speficiul românesc.

Poezia Testament care apare în volumul prin care Arghezi debutează intitulat Cuvinte potrivite este una dintre cele mai notorii arte poetice din întreaga literatură română.

Arghezi creează o operă lirică cu rol de scriere programatică pe care o situează chiar la începutul volumului.

Arta poetică este un tip de poezie prin care sunt transmise în mod direct gândurile, ideile, sentimentele poetului despre literatură. Titlul este emblematic și are dublă deschidere exegetică. Denotativ reprezintă un act de tip juridic în care sunt inserate dorințele unei persoane după deces. Conotativ, titlul, trimite spre Testamentele biblice și sacralitatea artei. În fond, textul poetic este construit gradat prezentând dorința poetului după moartea sa, dar și mecanismele de creație literară.

 

 

 

Structural opera lirică se divide în trei secvențe poetice:

 

– Prima secvență lirică se compune din primele două strofe. Poezia debutează prin monologul liric adresat, care se concentrează în jurul dorinței poetului de a împătăși cu fiul său spiritual truda sa literară. Cartea este sacralizată și este o punte de legătură între generații. Poetul duce mai departe tradiția literară prin trudă asiduă.  Toată durerea străbunilor este preluată de poet și cuantificată în operele sale,

– Cea de a doua secvență lirică presupune prezentarea laboratorului de creație.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite.

Pentru Arghezi orice cuvânt poate fi poetic dacă este supus unei metamorfoze. Termenii din sfera agrară sunt prelucrați de poet și transformați în poezie. Creația poetică presupune dedicare îndelungată și o

frământare de  mii de săptămâni.  Tot în secvența numărul 2, poetul pledează pentru estetica urâtului.

În ultima secvență lirică Arghezi relifează rolul poetului . Poetul împacă două concepții dihotomice. Poezia nu este rezultatul trudei sau inspirației, poezia reprezintă o osmoză.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.