Text argumentativ- dacă familia ne influențează sau nu în alegerea traseului educațional

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă familia ne influențează sau nu în alegerea traseului educațional, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri despre Titu Maiorescude P. P. Negulescu, cât și la experiența personală sau culturală

 

Cea mai veche amintire pe care am păstrat-o despre cel ce a fost sufletul „Junimii”, a rămas legată pentru mine de un eveniment însemnat –aș putea zice capital –din viața mea intelectuală. […]

Când am venit la București ca să-mi încep studiile universitare –ce trebuiau să-și găsească continuarea, după dorința familiei mele, într-o școală politehnică din străinătate –m-am înscris la Facultatea de Științe. În liceu mă interesase mai mult partea pozitivă a învățământului, îndeosebi matematica. În cursul superior, cel puțin, îmi întrebuințam o bună parte din timpul liber dezlegând probleme, de algebră mai ales. Redactasemchiar un curs de geometrie în spațiu și unul de trigonometrie, cu câteva încercări de a demonstra unele teoreme în alte moduri decât cele din manualele de care dispuneam. Orientarea mea inițială, la universitate, era astfel firească și aș fi mers desigur mai departe pe același drum, dacă întâmplarea nu m-ar fi dus, o dată,la cursul lui Maiorescu de la Facultatea de Litere.

Puțin timp însă după înscrierea mea la Facultatea de Științe, unul din noii mei prieteni, care, mai bine informat sau mai curiosdecât mine, urma, deși studia Dreptul, cursul de istoriafilosofiei contemporane de la Facultatea de Litere, m-a luat într-o zi să-l ascult și eu […].

Sala cu numărul IV, pe care cursul lui Maiorescu o făcuse cunoscută, era plină de lume. Pe băncile din amfiteatru, studenți, îngrămădiți în mare număr: pe scaunele de jos, public străin, ușor de deosebit prin vârsta pe care o arăta: mi-aduc aminte, ca acum, de un bătrân mărunțel, cu părul alb. Și mai era în sală, ce nu se vedea, dar se simțea. Era o atmosferă particulară, anevoie de caracterizat: veselă și totuși concentrată, plină de reculegere și în același timp de nerăbdare. Într-un contrast izbitor cu dezordinea și gălăgia ce precedau începerea altor cursuri, în sala numărul IV toți stau, plini de cuviință, la locurile lor, cu grija parcă să nu tulbure cumva intrarea profesorului, ce se aștepta dintr-un moment într-altul, și să nu întârzie, nici măcar o clipă, primele cuvinte.Cu o exactitate cronometrică, la orele cinci și un sfert Maiorescu a intrat pe ușă, cu pași mărunți și grăbiți, ținând în mâna stângă, cu brațul îndoit pălăria și câteva foi, de format mare. Întrucât îl vedeam pentru prima oară, m-a impresionat mai întâi, cum era firesc, înfățișarea lui fizică. Era un om robust și energic, care părea hotărât, serios, chiar aspru, un om care, desigur, nu se juca cu lucrurile de care se apuca și nu glumea cudatoriile vieții. Ținuta lui lacatedră avea ceva încordat și stăpânit, ceva rigid și hieratic, ceva aproape solemn. Nu fără dreptate s-a zis că părea, câteodată, un preot care celebra un cult. Vocea lui era gravă și oarecum apăsată; cuvintele lui erau rare și parcă sacadate. Fraza lui curgea totuși plină, corectă, de o izbitoare structură literară. Iar gesturile lui plastice desenau parcă și pentru ochii celor ce-l ascultau contururile ideilor pe care le expunea.

Am înțeles atunci, mai întâi, ce însemna darul, marele dar, al vorbirii.

 

 

 

Traseul educațional reprezintă parcurgerea unui plan bine organizat menit să conducă spre practicarea unei profesii. Consideră că părinții reprezintă un factor cheie în alegerea unui traseu educațional, deoarece ei au experiență. Desigur, punctul ultim decizional este necesar a fi luat de elev.

 

Un prim argument menit să susțină teza este extras din fragmentul suport. De cele mai multe ori dorința părinților nu mai rezonează cu aspirațiile fiului. Negulescu a ajuns la București cu scopul de a respecta dorința părinților de a putea să urmeze mai departe studii în străinătate. O clipă este suficientă pentru autor să își descopere vocația. Participarea la cursul lui Maiorescu este crucială pentru descoperirea unui alt drum profesional.

Un al doilea argument este raportat la propria-mi experiență. Uneori părinții încearcă din răsputeri să își ghideze fiii spre un traseu educațional, care în final să asigure confortul financiar. În această abordare este diminuată dorința copilului. Influențele părinților se dovedesc a fi nefaste. Eu am urmat un ciclu liceal care nu a fost în conformitate cu propriile rezonanțe profesionale, dar a fost pe placul părinților.

În concluzie, prin cele afirmate se dovedește valoarea de adevăr a ipotezei enunțate. Părinții pot influența traseul educațional a unui copil, dar etic este ca decizia finală să aparțină elevului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *