La, ma, mai- Teorie+ test de verificare! Când e cu cratimă? când e fără?

Ne regăsim din nou cu o serie de articole dedicate ortogramelor. În neliniștea noastră urmează să discutăm despre la/ l-a, ma, m-a și mai/m-ai.

 

Să începem de la început, cum spunea un mare fotbalist.

La= În primul rând la poate fi în funcție de context notă muzicală, atunci e clar fără -.

Astăzi am învățat nota la.

În bogăția noastră lexicală există și verbul a se la, care vine de la lavare folosit de frații italieni pentru a se spăla. Nu este folosit în prezent, doar zic.

La de asemenenea poate fi prepoziție și de foarte multe ori introduce circumstanțialul de loc: Mergem la mare.

Punem cratima doar când l este parte de vorbire. În contextul: L-a văzut pe stradă. Litera l are valoare morfologice de pronume (pe el). Mai ușor, dacă urmează un verb la perfect compus scriem l-a.

 

Capcană ma nu există. Scriem mereu m-a, deoarece m este pronume la persoana 1. M-a spus mamei.

 

Acum să discutăm despre mai. Aici treaba este puțin mai complexă.

Putem să  lovim cu maiul un cui. În unele zone mai este un fel de ciocan.

Mai este și luna calendaristică în care s-a născut Blaga (și eu).

Mai este utilizat în formarea gradului comparativ: mai bun

Adverb cu înțelesul de “încă”:

Este folosită și în locuțiuni: Mai întâi (și-ntâi)

 

Sunt multe cazuri când scriem mai. Simplu este să știm când scriem m-ai.

 

Acest m pe care îl separăm de ai, îndeplinește valoarea morfologică de pronume : M-ai văzut? (pe mine)

 

 

Test

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *