Text argumentativ- dacă viața de adult este sau nu influențată de amintirile din copilărie

. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă viața de adult este sau nu influențată de amintirile din copilărie, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Mărturisiri de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau culturală.

 

Tatăl meu fiind, cum spuneam, învățător, a trebuit să cutreiere multe sate, până să se fixeze undeva. […] Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Târlișiua, pe care nici pe hartă nu l-am descoperit niciodată și care totuși există, de vreme ce tatăl meu a dăscălit acolo un an de zile, iar eu însumi tot acolo mi-am petrecut primele luni de viață.

 

Prin care alte sate au mai vagabondat părinții mei n-aș putea spune, până ce au ajuns în comuna Maieru, pe valea Someșului, lângă Rodna Veche, unde s-au stabilit pentru mulți ani. De Maieru deci se leagă toată copilăria mea și toate amintirile asupra primului meu contact cu lumea exterioară. Eram de vreo doi ani și jumătate când ne-am mutat în Maieru. Cea dintâi amintire a existenței mele e chiar de la sosirea noastră aici. Amintirea e mai precis conturată și e de ordin auditiv. Cred că am ajuns noaptea târziu în sat, cu o căruță pe care erau încărcate diferite mobile și bagaje și în care, undeva, mă găseam și eu. […] Amintirea aceasta dintâi e ca o deșteptare din somn prin întuneric, când urechea înlocuiește toate celelalte simțuri.

 

Părea că se oprise căruța; încetase zgomotul roților, un zgomot în care intra scârțâitul ușor al osiilor și hârâitul monoton al obezilor* brăzdând adânc trupul pietros al șoselei. Poate că tocmai încetarea bruscă a acestui zgomot adormitor prin insistența lui m-a deșteptat și mi-a deschis conștiința. După o tăcere de câteva clipe, am auzit deodată un zgomot nou, ciudat, zgomotul pe care-l face, când se sparge, o tablă de sticlă, acoperită cu stofă. Imediat apoi glasul tatii, cunoscut: „Na, că s-a spart ceva!”. Și după el glasul mamei, mai liniștitor, pentru mine, deși glasul părea speriat: „Vai de mine, numai să nu se fi prăpădit oglinda cea mare!” Amândurora le-a răspuns nepăsător, mormăind somnoros, un glas necunoscut: „Apoi că prea multe catrafuse…”. Glasul acela străin a fost întrerupt și acoperit de un sunet metalic, clar și dulce, de clopoțel, scuturat nervos; calul, extenuat, încerca desigur să-și scuture osteneala din oase.

 

Câteva clipe fu iarăși tăcere. Doar cineva umbla pe lângă căruță cu pași moi care parcă se topeau în beznă. Pe urmă, brusc, alt zgomot straniu, niște aripi, care se zvârcoleau undeva chiar lângă mine, urmate de un „cucurigu” prelung și foarte pătrunzător.

 

— Tii, trăzni-te-ar, că m-ai și speriat, cocoș nebun ce ești! făcu glasul mamei, căutând să-și ascundă spaima sub o închipuire de glumă.

 

— Apoi el își face datoria cum i-a poruncit Dumnezeu – murmură glasul necunoscut, cu pauze icnitoare, ca și când ar fi dezlegat cu greutate ceva în vreme ce vorbea.

 

Atâta e amintirea. Într-un continuu de întuneric, glasuri distincte, cuvinte rămase în ureche (când aud și azi mai ales cuvântul „catrafuse”, îmi răsună în suflet culoarea și tonalitatea glasului de atunci), sunetul de clopoțel și cântecul cocoșului.

 

De câte ori călătoresc noaptea cu trăsura și opresc undeva la șosea, prima clipă de liniște deplină face să mi se trezească îndată în toată ființa mea simțămintele acelui întâi moment de viață conștientă. De câte ori aud noaptea o căruță trecând pe șosea și sunetul clopoțeilor, inima mea vibrează întocmai ca în cea dintâi deșteptare a conștiinței, vibrează fără voia mea, ca și când s-ar fi atins coarda cea mai trainică a existenței mele sau poate însăși axa imaterială, enigmatică și eternă a sufletului. Cântecul cocoșului îmi inspiră și azi totdeauna spaimă amestecată cu plăcere…

Liviu Rebreanu, Mărturisiri (în volumul Amalgam, 1943)

 

Amintirile reprezintă un proces cognitiv de retrăire a unor evenimente trecute. În funcție de intensitatea lor, ele pot fi mai ușor sau mai greu de accesat. Consider că viața de adult este influențată de amintirile din trecut deoarece omul este se află în strânsă legătură cu anumite evenimente apuse.

 

În primul rând sunt momente în care amintirile intervin puternic în viața de adult. Liviu Rebreanu își readuce aminte momentul în care în el s-a trezit conștiința. La vârsta de doar doi ani și jumătate, autorul, trăiește o experiență care de fiecare dată când se petrece o situație similară o retrăiește. Impactul cognitiv a fost asa puternic încât îi influențează autorului viața de adult.

 

În al doilea rând omul este ceea ce își aduce aminte că este așa cum afirma poetul Nichita Stănescu. Pe ecranul mental rulează o serie de procese cognitive. O amintire dureroasă are un impact cu efecte negative asupra prezentului. O lovitură sau anumite cuvinte pot avea repercusiuni grave. De exemplu, cuvintele jignitoare ale unui cadru didactic pot rula mereu pe ecranul minții în momente similare. Acest fapt este o frână în dezvoltarea adultului.

 

În concluzie prin cele afirmate se conturează validitatea ipotezei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *