Plumb -Eseu

Perioada interblică presupune extinderea modelelor narative și lirice. Poezia românească se dezvoltă extraordinar de mult. Lucian Blaga propune un model gnoseologic prin care poetul se află față în față cu taina lumii. Tudor Arghezi se deosebește prin forța alchimică a logosului. Pentru el prelucrarea conduce spre poezie. Ion Barbu, poetul matematician conferă o dimensiune inedită liricii prin coeziunea dintre matematică și poezie.

Pe fondul unor contestari a lipsei de sentimentalism, simbolismul caută desprinderea de utopia romantică și răceala afectivă a peoților parnasianiști. La nivel european este utilizat cuvântul simbolism în articolul care devine manifest numit Le symbolisme semnat de Jean Moreas.  Era nevoie de o poezie care să exprime stările poeților cuantificate în jurul depresiei, angoasei, plictisului. Societatea se afla în plină decandență, iar nucleul liric trebuia să expună stările artistului care se simte condamnat într-o societate lipsită de aspirații.

Romantismul propunea o poezie sensibliă în care poezia exprimă sentimentul, iar autorii simboliști consideră această abordare greșită. Pentru ei poezia trebuie să sugereze un anumit sentiment, nu să-l numească. În acest context se observă pledarea pentru o poezie a sentimentelor vagi care vor fi transmise printr-un arsenal de instrumente. Muzicalitatea, corespondența, sugestia, sinestezia sunt principalele trăsături ale acestui curent literar.

În România acest curent se manifestă rapid prin teoretizarea sa de către poetul Alexandru Macedonski. El se împarte în trei etape. Înflorirea acesstui curent este manifestată de poetul George Bacovia care devine o emblemă a poeziei simboliste. El debutează în anul 1916 prin intermediul volumului intitulat Plumb.  Acest poet se diferențiază de ceilalți prin limbajul său sobru, tăios, ușor ironic. Se discută în critica literară despre atmosfera bacoviană unde este cristalizată dezolarea.

Privind per ansamblul volumul în Plumb se observă o lirică caracterizată de un amalgam sentimental.Bacovia folosește ca instrumentar puterea cromaticii de a sugera stări. De asemenea repetiția este extrem de importantă pentru accenturea unor senzații, teme. Prin excelență Bacovia este un iubitor de muzică, iar acest aspect este răsfrânt în lirismul său. Înainte de a începe prelegea despre poezia Plumb, care întră și în sfera canonului pentru examenului de Bacalaureat, să vedem o imagine globală a sa.

Vom expune poezia În parc:

Acum stă parcul devastat, fatal,
Mâncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu carne-vie-
Acum se-nşiră scene de spital.

Atunci, râdea,
Băteau aripi de veselie;
Parfum, polen şi histerie,-
Atunci în parc şi ea venea.

Acum cad foi de sânge-n parcul gol,
Pe albe statui feminine;
Pe alb model de forme fine,
Acum se-nşiră scene de viol…

Se obervă ca element primordial imaginea parcului care are finalitatea de a sugera. Dacă în poezia eminesciană natura este un cadru reparator, cosmic, observăm o altă percepție în lirismul bacovian. Parcul nu este un cadru paradisiac, el este mâncat de cancer. De asemenea Bacovia utilizează ca instrument cromatic roșul. Această culoare este asociată cu moartea. De asemenea autorul trăiește stări vagi de melancolie. Trecutul era în percepția autorului un cadru mult mai bun. În trecut ea râdea, de asemenea ea sosea în parc. Prezentul este pătat de sângele frunzelor, iar totul se află în stare de degradare.

Pentru Bacovia culoare este un instrument extraordinar de sugestie.  Într-un minunat interviu publicat în Viața literară, poetul din Bacău preciza:

Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare.Acum in urma m-a obsedat galbenul,culoarea deznadejdei…In plumb vad culoarea galbena.Compusii lui dau un precipitat galben.Temperamentului meu ii convine aceasta culoare.Dupa violet si alb am evoluat spre galben…Plumbul ars e galben.Sufletul ars e galben […]Alta data,in plumb,pe langa impresia colorata,mai simteam alta statica,de greutate.Plumbul apasa cel mai greu pe om…Cat priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei.”

    Poezia Plumb este publicată în volumul care poartă același nume în anul 1916.

Titlul element paratextual cu finalități anticipative cunoaște diverse interpretări. Morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun Plumb. Privind pri filtru corespondenței, titlul, denotă raportul dintre greutatea metalului și apăsarea de a fi poet într-o lume lipsită de simț metafizic. De asemea cromatic, metalul este gri sugerând cenușiul unei vieții într-o lume condamnată la mediocritate. Fonetic, titlul, este alcătuit din 4 consoane și o vocală închisă menită se expună încorsetarea prin sugestie.

Acum să vedem poezia:

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Din punct de vedere compozițional se observă două catrene, care alcătuiesc două cadre. În primele 4 strofe este conturat un cadru exterior cuantificat de imaginea unui cimitir. Pentru a sugera ideea degradării, poetul utilizează simbolul plumb care determină elemente concrete ale naturii. Florile de plumb ca element stilistic reprezintă un oximoron menit să sugereze degradarea frumosului, urâtului care domnește existența poetului. Ca procedeu verbal, eul liric utilizează imperfectul pentru a marca o serie de acțiuni eterne. Somnul sicrielor de plumb este veșnic, iar ca interpretare se observă sugestia unei somnolențe a spiritului. Într-o lume superficială, poetul stă singur în cavou simțind frigul. Cavoul reprezintă lumea închisă mental în care eul liric își petrece existența. Coroanele de plumb reprezintă ca procedeu artistic o sintezie care combină auditivul cu vizualul.

În cea de a doua secvență lirică marcată de catrenul 2, cadrul este intern. Eul liric contemplă la moartea iubirii care nu poate fi resuscitată. Strigătul eului liric este mut. Într-o lume superficială iubirea zboară invers. Aici se observă o desprindere de utopia romantică. Plumbul este motivul recurent al poeziei care marchează sentimentele vagi ale eului liric.

În concluzie lăsăm un test despre Plumb să vezi cum stai.