Baltagul- Eseu

 

 

În perioada interblică, literatura română cunoaște un avânt extraordinar. Moderniștii și tradiționaliștii se află în polemică. Pe de o parte Eugen Lovinescu consideră că este necesară sincronizarea literaturii române cu cea europeană. Pe altă parte există o mișcare puternică de conservare  a spiritului nostru autohton.  Literatura tradițională îl are în centru pe omul arhaic.

Mihai Sadoveanu este un scriitor cu o abordare inedită, care nu abandonează spiritul idilist într-o perioadă în care materialismul câștiga tot mai mult teren. Baltagul este unul dintre capodoperele literaturii române. Mihail Sodoveanu îl publică în anul 1930 după o muncă literară de doar 17 zile.

Ca manifestare culturală, romanul este de sorginte tradițională. Autorul expune o lume mitică proiectată într-un cadru muntenesc. Echilibrul metafizic rural este frânt de o faptă neconformă cu spiritul muntenesc. Nechifor Lipan este ucis, iar romanul va prezenta un itinerariu de factură cosmică cu finalități repatorii.

Mai multe despre tradiționalism:

https://eromana.ro/2020/11/traditionalismul-ce-este-si-cum-il-intelegem/

 

 

                             Baltagul- Elemente de compoziție

Titlul, element de paratextualitate marchează bivalența universului. Răul este doar o față a binelui, iar moartea face parte din viață. De asemenea Baltagul este totodată arma crimei, dar și cea care va restabili ordinea ancestrală.

Tema călătoriei abordată de Sadoveanu este una fundamentală, regăsită în primele manifestări artistice ale omenirii. De asemenea opera expune și alte teme precum iubirea, familia, moartea.

Incipitul romanului se află sub zodia dezechibrului. Nechifor Lipan, oier din Măgura Tarcăului întârzie acasă. Călătoria păstorului era una anuală, iar sosirea sa niciodată nu a fost periclitată. Soția lui, Vitoria Lipan se află pe prispă și îl caută mental pe soț. Femeia este un personaj arhetipal, care va avea misiunea de a întreprinde un itinerariu cu finalăți reparatorii. Înstinctul ei feminin îi spune că soțul a părăsit planul mundan. De asemenea o serie de evenimente, dar și vise o conduc pe femeie spre concluzia tristă a morții soțului. Decedat fiind, rămășițele lui trebuie supuse actului ceremonial funerar pentru a putea să își găsească liniștea.

 

 

De asemenea romanul este și o veritabilă monografie a satului muntenesc. Sadoveanu prezintă un moment din lumea rurală unde echilibrul și tradiția domină sufletul omului. Din punct de vedere structural se identifică trei părți.

În prima parte Vitoria se pregătește de călătorie alături de fiul său Gheorghiță. Ea nu purcede la drum pur și simplu. Călătoria este pregătită minuțios mai ales prin purificare spirituală. Ea se roagă, merge la mănăstire, ține post. Fiica sa Minodora reprezintă tipologia răzvrătitei care încearcă să adopte o atitudine modernă. Vitoria intervine asupra comporamentului fiicei și o duce la mănăsitire. Gheorghiță adoptă paradigma paternă și duce mai departe îndeltnicirea arhaică.

Partea a doua este construită în jurul călătoriei. De asemenea acest itinerariu se dovedește ontologic pentru Gheorghiță. În urma acestui periplu ia contact cu propria ființă și devine bărbat. Secvența în care este nevoit să stea cu rămășițele tatălui peste noapte este emblematică. Drumul este labirintic, iar Vitoria deține toate atuurile pentru a decoda fiecare semn provenit de la natură care să-i conducă spre final.

Ultima parte este repatorie. Tenacitatea Vitoriei îi permite să refacă drumul lui Nechifor și să demaște făptașii. Calistrat Bogza nu recunoaște fapta și este pedepsit. Câinele credincios este cel care va rezolva conflictul și va aduce echilibrul cosmic. O moarte pentru o moarte.

Perspectiva narativă este obiectivă.

Călinescu spune așa:

Luat în totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă, asemănător lui Creangă şi lui Caragiale, mai inventiv decât cel dintâi, mai poet decât cel de al doilea, deşi fără echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbeşte un singur om, simbolizând o societate arhaică, dar, spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizată în toate instituţiile ei. opera scriitorului e o arhivă a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viaţă agrară, viaţă pastorală, război şi asceză, totul e reprezentat. Cu o inteligenţă de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicându-se la o idee generală. Dacă Sadoveanu n-a creat oameni, a creat însă un popor de o barbarie absolută, pus într-un decor sublim şi aspru, măreţ fabulos, dotat cu instituţii geto-scitice, formulate pe cale imaginativă. Ca şi Chateaubriand, Sadoveanu creează întâi un Univers pentru a-şi aşeza făpturile sale, care nu sunt însă mişcate ca la romanticul francez de melancolii stilizate, ci de porniri instinctive, tăcute şi rituale.”

 

Fă și un test de verificare:

 

 

Vezi și un clip

 

 

 

Hai și pe:

https://www.facebook.com/voipromova