Rezolvare subiect Bacalaureat 2021-Model oficial- Sub 1 complet

             Rezolvare subiect Bacalaureat 2021

 

 

Aceasta este o variantă de rezolvare, nu este unică,  și nici cea pe care o copiem pentru școală!

 

               Citeşte următorul fragment:

14 iulie 1943, Predeal

Dinu drag,

Sunt fericită că-mi scrii despre noile revelaţii pe care le ai în legătură cu romanul tău. Aceasta mă face să reînnoiesc ceea ce ţi-am spus într-o zi, că niciodată să nu disperi atunci când întruchiparea ideilor tale întârzie să vină, căci timpul şi viaţa trăită la rând îţi măresc puterea de înţelegere, îmbogăţindu-ţi sufletul, dându-i mereu posibilitatea altor renaşteri şi cuprinsul altor lumini.

Ţi-am mărturisit mereu că mă încred deplin în talentul tău şi afirmarea spuselor mele nu întârzie să vină. Aş prefera acum să ne plimbăm pe marginea lacurilor noastre şi să-ţi împărtăşesc descoperirile şi întrebările mele din ultimul timp.

Pentru că zilele acestea a plouat teribil, norii vătuindu-mi şi munţii, şi pădurile, am fost nevoită să stau în casă, să fac focul în sobă şi, instalată cât mai comod, să citesc ca să uit de timp. Am început bineînţeles cu L’Idiot*. Probabil că vei fi dezamăgit de felul în care am înţeles această carte şi de ecourile pe care le-a putut găsi în sufletul meu. Este totuşi foarte natural să fie așa.

Senzația pe care am simţit-o în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare. Deseori simțeam nevoia să deschid fereastra şi să respir cât mai mult aer. Dostoievski probabil a coborât în iad să-şi adune personagiile, le-a botezat creştineşte şi apoi le-a dat drumul în lume. Şi recunosc că iadul este şi pe pământ şi că de cele mai multe ori îl descopăr şi în sufletul meu.

Prinţul Mîşkin nu a reuşit decât în parte să-mi elibereze sufletul de înlănțuirea suferinței şi a păcatelor celorlalte personagii. Şi aceasta din următoarele motive:

  1. Am înţeles prea mult suferinţa şi structura sufletească a celorlalte personagii principale, Nastasia Philipovna şi Aglae, pentru ca să nu le aprob acţiunile. […]

De Mîşkin cred că m-aş fi îndrăgostit şi eu nebuneşte, dacă aş fi luat parte la acţiunea romanului lui Dostoievski.

  1. În legătură cu Mîşkin am să-ţi pun câteva întrebări pe care nu ştiu dacă am dreptul să ţi le

Dacă Mîşkin ar fi posedat o inteligenţă mai complexă decât inteligenţa sufletească, ar fi putut fi tot aşa cum era?

Ce folos şi ce mângâiere au adus Mîşkin şi sacrificiul său sufletelor chinuite de celelalte personaje?

De ce Mîşkin şi toţi eroii romanului au trebuit să sfârşească aşa cum au sfârşit?

Probabil că nici Dostoievski nu a crezut în posibilitatea vreunei îndreptări sau a unui alt sfârşit pentru sufletul omenesc. […]. Are o forţă şi o putere de pătrundere de parcă ar fi Dumnezeu.

Probabil că ceea ce ţi-am scris te va îndurera. Îmi pare teribil de rău că am simţit şi înţeles astfel romanul lui Dostoievski. De fapt, bănuiesc că nu l-am înţeles deloc şi mă întreb dacă voi ajunge să-l pătrund cu alt suflet şi altă minte vreodată.

Nelli Dinu & Nelli Pillat, Biruinţa unei iubiri

*L’Idiot (limba franceză) – Idiotul, roman scris de F. M. Dostoievski. Ca majoritatea intelectualilor epocii, Nelli citeşte mai ales în limba franceză şi foloseşte ortografia franceză a numelor.

A.  Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.

  1. Indică sensul din text al secvenței decât în 6 puncte
  2. Menționează numele a două personaje din romanul Idiotul de Dostoievski, utilizând informaţiile din textul 6 puncte
  3. Precizează efectul pe care îl are lectura romanului asupra lui Nelli, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul 6 puncte
  4. Explică motivul pentru care impasul creator nu ar trebui să-l descurajeze pe Dinu, în viziunea lui Nelli 6 puncte
  5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a expeditoarei scrisorii, aşa cum reiese din textul 6 puncte

 

  1. Redactează un text de  minimum  150  de  cuvinte,  în  care să  argumentezi dacă  lectura  este  sau  nu o modalitate de a te detașa de realitate, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Biruinţa unei iubiri de Dinu & Nelli Pillat, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

  • formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
  • utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte

 

 

 

  1. Secvența dată reliefiează reușita parțială a personajului din romanul dostoievskiade a îi elibera sufletul personajului principal.
  2.  Conform fragmentului suport două personaje din romanul scris de Dostoievski sunt:Philipovna şi Aglae.
  3.  În momentul în care Nelli lecturează romanul celebrului scriitor rus simte o apăsare sufletească. Răspunsul dat se justifică prin secvența Senzația pe care am simţit-o în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare. 
  4. Nelli consideră că făurirea literaturii provine dintr-o vastă experiență a existenței. Ea are deplină încredere în talentul literar a lui Dinu care se va manifesta cu siguranță în urma parcurgerii vieții, chiar dacă uneori se va afla în impas.
  5.  Raportându-ne la fragmentul suport, protagonista dă dovadă de o capacitate extraordinară de analiză. În momentul în care lecturează romanul scriitorului rus pătrunde în ființarea personajelor înțelegându-le la nivel ontologic.

 

B.

Rezolvare subiect Bacalaureat 2021-Model oficial

Lectura prespune pătrunderea într-o lume ficțională în care cititorul beneficiază de o serie de efecte cognitive dar și afective. Consider că prin nararea unor opere, cititorul se poate detașa de realitate.

Un prim argument este reprezentat de raportarea la fragmentul dat. Există momente în viață în care lectura este o formă de a petrece timpul într-o manieră utiliă.  Autoarea epistolei lecturează Idiotul deoarece au fost câteva zile friguroase, ploioase și a fost nevoită să găsească o modalitate de a petrece timpul. Lecturarea operei scriitorului rus o proiectează pe fată în lumea operei unde trăiește senzații de apăsare, de chin, de durere.

Un al doilea argument este reprezentat de propria experiență. Uneori existența devine grea, fară sens, absurdul tronează. Lecturarea unei cărți bune îl poate detașa complet pe cititor de realitatea imediată conferindu-i resurse noi interioare care îl vor ajuta să învingă absurdul vieții. Îmi amintesc cu nostalgie de momentul în care am citit Divina comedie, mă aflam într-un moment greu existențial. Călătorind alături de Dante prin infern și purgatoriu pentru a ajunge la paradisul spiritual am simțit efecte curative interioare care mi-au dat energie.

În concluzie, lectura este o  modalitate care permite detașarea de realitate.

Urmărește-ne pe:

https://www.facebook.com/voipromova

 

 

Un comentariu la „Rezolvare subiect Bacalaureat 2021-Model oficial- Sub 1 complet”

  1. sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *