Ion- Liviu Rebreanu-Eseu

                   Ion

 

Liviu Rebreanu este considerat ctitorul romanului românesc modern. Într-o perioadă în care literatura europeană aborda teme insipirate din domeniul științific, cultura românească caută sincronizarea cu modelul narativ și tematic european.

Modernismul este un curent literar manifestat în România în perioada interbelică ca o reacție împotriva tradiționalismului. Părintele acestei noi direcții literare este criticul Eugen Lovinescu, care fondează revista și cenaclul Sburătorul menit să fie un sprijin pentru tinerele talente literare.  Lovinescu enunță teoria sincronismului care prevede o mutatie estetică prin preluarea unor mecanisme literare europene supuse adaptării paradigmei românești.

Anul 1920 este momentul în care România prospăt unită primește darul primului roman modern românesc. Ion este capodopera lui Rebreanu, o scriere realistă care abandonează idilismul sămănătoresc. Rebreanu construiește protagonistul într-o paradigmă modernă.

Romanul expune povestea personajului Ion, care în fond devine prototipul unui personaj colectiv măcinat de doleanța de a își depăși condiția socială. Protagonistul este complex construit, naratorul prezentându-l angrenat în lupta cu propriile patimi.

Debutul romanului este de un realism brut în care naratorul descrie drumul de intrare în lumea ficțională. Lumea rurală prezentată de Liviu Rebreanu se află într-un declin spiritual. Naratorul anticipează destinele tragice ale personajelor prin simbolistica crucii ruginite. Satul nu mai este idilizat, echilibrul cosmic este rupt de dorințe materialiste.

Primul eveniment din roman se regăsește sub auspicii simbolice. Într-o zi de duminică, în cadrul unei hore, care are diverse funcții, naratorul introduce în scenă personajele principale. La horă este prezent și Ion care dansează cu Ana, dar privea cu jind spre Florica.

 

 

 

Scena horei este simbolică cu funcții anticipative. În cadrul unei zile sacre, lumea satului traversează momente de criză spirituală. În timpul horei au loc diverse conflicte care vor conduce spre generarea unui dezechilibru cosmic. Imediat după horă, Ion este angrenat într-un conflict cu Vasile Baciu. Tot în ziua de Duminică, protagonitul se răfuiește cu George Bulbuc.

Din punct de vedere structural, romanul este divizat în două părți mari: galsul pământului și glasul iubirii. În fond acest două voci sunt metaforice și îl năpădesc pe Ion generându-i conflictul interior. Personajul principal este prins între cele două glasuri. Glia are o voce mult mai puternică, iar Ion devine supus.

Ca tehnici Rebreanu folosește basorelieful, contrapunctul, alternanța de planuri. Structura este sferică. Finalul romanului rezolvă conflictul cosmic. O horă și o sfințire de biserică sunt catalizatoarele de refacere ontică.

Liviu Rebreanu rămâne în conștiința literară ca un promotor a unui mecanism literar inedit menit a sincroniza literatura română cu cea europeană.

 

Te aștept și pe

https://www.facebook.com/voipromova

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *