Simulare Iași 2026-Bacalaureat limba și literatura română

SUBIECTUL I ______ (50 de puncte)

Citește următorul fragment:

Mihai Vacariu: O întrebare mai directă: adevărul este că, imediat după spectacolul dumneavoastră cu Salomeea am
vrut să vă întreb ceva și am insistat să facem acest interviu atunci, așadar… Ce s-a întâmplat? Cum de ne-ați țintuit
pe scaune?
Cristian Măcelaru: Eu cred că muzica face acest lucru. Vă spun sincer, n-a fost doar muzică. Muzica lui Strauss, când
este făcută exact așa cum și-a dorit el, are această putere. Eu, sincer să fiu, nu fac nimic altceva decât să aduc la viață
ceea ce compozitorul a gândit, iar în momentul în care actul nu devine despre mine, e mult mai ușor să fiu un adevărat
avocat al ideii altcuiva. În momentul în care eu sunt avocatul compozitorului, momentul devine autentic.
M.V.: Și ați simțit atunci, în seara aceea, publicul, orchestra?
C.M.: Absolut totul la unison. Nu se întâmplă de fiecare dată. Am simțit un public care era pe marginea scaunului.
Artiștii care au interpretat rolurile Salomeei, ale lui Herodes și ale Narodului au captat atenția publicului prin detalii
subtile, chiar dacă opera a fost prezentată în concert. Aceste gesturi au făcut ca punerea în scenă să nu mai fie
necesară, pentru că au explicat totul prin interpretare.
M.V.: Cum e să lucrați cu artiști de un asemenea calibru, în Franța, dar și în alte țări?
C.M.: De fiecare dată sunt împins să devin mai bun. Experiența cu un artist consacrat mă face să învăț multe lucruri,
iar eu încerc să contribui cum pot. Fiecare instrument și fiecare voce cer un rol diferențiat. Frumusețea dirijatului
vine din faptul că trebuie să fii totul și nimic în același timp.
M.V.: Dacă ar fi să definiți festivalul acesta cu un singur cuvânt, care ar fi acela?
C.M.: Diversitate. A fost o ediție complexă, cu multe evenimente și multe locații.
M.V.: De ce tocmai „diversitate”?
C.M.: Pentru că diversitatea reprezintă societatea. O societate este formată din oameni cu opinii și preferințe diferite.
Festivalul trebuie să reflecte această diversitate, pentru a atrage un public larg care să regăsească în program ceva
apropiat de identitatea lui.
M.V.: Într-o lume polarizată de social media și de știrile fragmentate, frământate, ce putere are muzica? Cum poate
muzica să aducă unitate?
C.M.: Muzica și cultura reprezintă identitatea pură a fiecărui om. Această identitate ne ajută să recunoaștem un
element comun în alt om și să vedem umanitatea lui. Când recunoaștem umanitatea celuilalt, ne redescoperim propria
identitate și ne apropiem. Social media ne face anonimi, iar anonimatul aduce lipsă de responsabilitate. Muzica face
opusul. Ea ne dă identitate, ne apropie și ne inspiră să îi tratăm pe ceilalți cu respect și dragoste.
(Cristian Măcelaru: „Muzica și cultura, în general, reprezintă identitatea pură a fiecărui om”, interviu realizat de
Mihai Vacariu, în Revista Timpul, octombrie 2025)

 

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul
dat.
1. Indică sensul din text al cuvântului autentic și al secvenței la unison. 6 puncte

Sensul din text al cuvântului autentic este original, sincer, iar sensul secvenței la unison este împreună.
2. Menționează motivul pentru care publicul a fost captivat în timpul spectacolului cu Salomeea, utilizând
informațiile din textul dat. 6 puncte

Publicul a fost captivat în timpul spectacolului întrucât interpretarea a fost fidelă cu viziunea lui Straus, iar actorii au transmis detalii subtile.

3. Precizează un rol pe care dirijorul îl asumă în interpretarea operei, justificându-ți răspunsul cu o secvență
semnificativă din textul dat. 6 puncte

Dirijorul trebuie sa fie cât msi impersonal și să reușească să transmită intenția autorului într-o manieră autentică. Secvența care justifică răspunsul este: nu fac nimic altceva decât să aduc la viață ceea ce compozitorul a gândit,

4. Explică motivul pentru care Cristian Măcelaru consideră că diversitatea este esențială pentru un festival. 6 puncte

Compozitorul Cristian Măcelaru consideră că diversitatea este esențială în cadru unui festival deoarece societatea este alcătuită din oameni care îmbrățișează diverse opinii. Un festival trebuie să ofere un palier cât mai amplu de manifestari artistice pentru a putea atrage un număr mare de spectatori.

5. Prezintă, în 30–50 de cuvinte, o trăsătură a lui Cristian Măcelaru, așa cum reiese din textul dat.

O trăsătură a dirijorului Cristian Măcelaru o reprezintă modestia. Acesta nu își asumă succesul spectacolului, el consideră că prin a transmite intenția autorului publicul se poate conecta la magia artei. De asemenea, este onorat să lucreze cu artiști internaționali, care îl dezvoltă pe plan profesional.

 

Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă muzica are sau nu puterea de a uni
oamenii, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din interviul realizat de Mihai Vacariu, publicat
în Revista Timpul, cât și la experiența personală sau culturală.

 

Muzica reprezintă o manifestare , care presupune îmbinarea intrumentelor cu vocea artistului într-o manieră armonioasă, menită să sensibilizeze și să transmită un set de idei diverse. Consider că muzica unește oameni, deoarece este un fenomen social care reflectă de foarte multe ori realități actuale, iar artisul suprinde prin muzica lui eternul.

 

În primul rând, muzica poate pătrunde în sufletul ascultătorului și să scoată la suprafață stări neconștientizate de acesta. Artiștii muzicali și-au expus cele mai diverse idei și sentimente încă din perioadele străvechi. De-a lungul timpului, compozitorii au fost considerați persoane non-conformiste. Oamenii simt în natura artistului rezonanță, iar în fragmentul suport muzica lui Straus unește oameni din diverse categorii sociale, care se simt atrași de această muzică remarcabilă.

În al doilea rând, muzica a devenit din ce în ce mai comercială, însă există și în actualitate artiști care practică muzica din pasiune și pentru mesajul pe care îl poate transmite. În aceste vremuri de restriște, muzica unește mai mult ca niciodată. De exemplu, tinerii se întâlnesc în cadrul unor concerte spontane organizate prin parcuri, piețe, iar mesajul muzical îi aduce mai aproape.

În concluzie, muzica este o artă cu efecte majore asupra societății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *