Analiză de text-Alexia-Dans nocturn

Muzica este printre primele manifestări artistice ale omului. De la primitivitate la sentiment, muzica a contribuit decisiv. Prezentul pare pentru ignoranți că nu mai poate propune muzică care să mute munții în mare. Aceste rubrice sunt strict subiective. Astăzi supunem unei exegeze sporadice, versurile scrise de Alex Pelin care sunt interpretate într-un mod unic de Alexia.

Versuri:

    Versurile textului liric debutează prin paradigma unui blestem adresat ființei iubitei. Acesta este culpabil de generarea în forul intern al fetei a unor stări afective.  Acesta a înfăptuit rătăcirea fetei într-un periplu intern. Ea se contopește cu ochii lui, care simbolizează ontologia. De asemenea, această ipostază a iubitului amintește de mitul zburătorului.  Ființa femină se află într-o rupere de propria identitate, întrucât iubirea a determinat-o să se dedice lui. Ea este cuprinsă de stări de iubire, pe care dorește să le reprime. Du-te și te pierde cum
M-am pierdut și eu în ochii tăi cândva

     Pre refrenul este construit prin motivului opririi inexorabilului timp. Iubitul aduce în atenția ei efectele de cosmogeneză internă pe care iubirea le are asupra ei. Sărutul ar avea capacitatea de îngheța curgerea într-o lume guvernată de principiul panta rhei , astfel textul oferă principii de a interpreta existența într-o altă cheie.

      Refrenul conturează afectivitatea iubitei, față de iubit în pofita respingerii categorice. Aceasta constată că există două variante de a trăi existența. Prima paradigmă expune îndepărtarea completă de iubire și dragostea lor să se desfășoare în amintire. :Să uiți ce-a fost, să lași în amintire. Cea de a doua paradigmă conturează îmbrățișarea sentimentului de iubire și considerarea acestuia ca fiind etern și inclus într-un resort metempsihotic. Desigur, refrenul aduce și un element paradoxal de frângere a timpului. Viața nu este nimic altceva decât o retrăire, iar dictonul aristotelic despre anamneză este valorificat în versurile: Sau să mă iei cu tine-n alte vieți
Pe toate, jur, le-aș retrăi cu tine.

  Cea de a doua strofă continuă într-o cheie similară, iubirea dintre cei doi se cristalizează. Aceasta capătă valențe mistice. Iubirea lor este sacralizată prin intermediul dansului plasat în zona nocturnă. Cheia de exegeză a strofei o reprezintă chiar sintagma metaforică dans nocturn, care reprezintă și paratextul poeziei. Dansul a fost printre primordialele manifestări artistice ale omului. Dansul expune libertatea spiritului, eliberarea de orice încorsetare. Cei doi se pierd într-o călătorie plasată în afara timpului, unde doar iubirea există. O iubire eternă sfidează legile lumi fizice, iar desfășurarea ei este posibilă doar în cadrul oniric, idee subliniată prin versurile, ce vis nebun. Visul este totodată considerat nebun întrucât propune alte legi de existență în asentiment cu starea sufletească a celor doi.

      Versurile următoare conturează o imagine insolită, dar care poate părea plină de sens într-o lume în care sacrul se pierde complet în profan. Luna, astrul tutelar al cuplurilor, cade, iar absența luminii ei, are rolul de a reîntregi cele doi ființe. Este o referință cât se poate de clară înspre mitul androginului expus în Banchetul. Fapt, conturat de versurile: Luna cade și umbrele noastre se suprapun. Suprapunerea este reîntoarcea la matcă, la acea lumină de ieri, cum preciza Blaga, care deși pare atât de aproape este inaccesibilă la nivel fizic. Iubirea lor anulează prezența celorlalți, propunând un drum în doi. Iubirea adevărată îi conduce pe cei doi înspre scop, fiind o referință înspre Taoism, care propune abandonarea vieții în mâinile curgerii destinului, care mereu conduce ființa spre teleo.