Luceafărul-Eseu
Eseu extras din:
Context
Mihai Eminescu se încadrează în epoca celor 4 mari clasici alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. Critica literară îl consideră cel mai mare poet al neamului. Opera sa literară reprezintă o sursă de insipirație extrem de importantă pentru următoarele generații de scriitori.
precizarea perioadei, a curentului cultural/literar sau a orientării tematice: 2 puncte
Curentul literar în care se Mihai Eminescu se încadrează este Romantismul. Acesta apare în secolul xviii în Germania ca o reacție împotriva rigorilor clasiciste și spirtul rațional iluminist. Cele mai importante direcții urmărite de poeții romantici sunt: evadarea în spații exotice sau cosmice, antiteza, expunerea raportului dintre omul de geniu și lume, fantezia, sensibilitatea, subiectivitatea, meditația.
Mihai Eminescu este preocupat de filosofia indiană și germană. Conform afirmaților criticului literar Eugen Lovinescu, Eminescu își adună toate forțele și la vârsta de 33 ani oferă poporului român cel mai de preț dar, poemul Luceafărul.
Publicat în anul 1883 în almanahul societații literare „România Jună”, acest poem reprezintă o sinteză a gândirii eminesciene. Printre sursele de inspirație se regăsesc, Mitul Zburătorului, Androginului, Cosmogonic, mitul readucerii aminte enunțat de Platon. Sursa principală de inspirație a poemului este basmul cules de Richard Kunisch intitulat „Fata în grădina de aur”. Eminescu modifică substanțial finalul poveștii, dacă în basm ființa superioară este un ucigaș, în Luceafărul poetul consideră că o ființă superioară este incapabilă de a face rău.
Abordând tendintele de amestec de genuri, Eminescu creează un poem deoarece însumează toate cele trei genuri literare, epic, liric și dramatic. Criticul literar Tudor Vianu consideră că în această operă literară lirismul este de măști.
evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului: 2 x 1 punct = 2 puncte
O primă trăsătură a Romantismului reflectată în opera Luceafărul este reprezentată de antiteză. Eminescu expune două personaje, care sunt construite în opoziție. Fata de împărat este reprezentanta omului comun care tânjește după iubire. Luceafărul conturează ipostaza omului de geniu, care aspiră înspre obținerea cunoașterii.
O altă trăsătură a curentului literar numit o reprezintă prezentarea omului de geniu. În tabloul 3, care expune călătoria Luceafărului înspre primordialitate, Demiurgul construiește un portret al omului de geniu. Se observă o meditație care implică scopul omului de geniu în univers.
precizarea temei: 2 puncte;
Tema poemul este reprezentată de soarta omului de geniu. Mihai Eminescu nota pe marginea unui manuscris că omul de geniu trebuie să platească pentru nemurire prin incapacitatea de a ferici pe cineva. Fiind un poem, firul epic se concentrează în jurul poveștii Luceafărului care este prezentat într-un moment de negare a propriei ființe. Îndrăgostit de cea mai frumoasă fată de pe Terra încearcă să obțintă condiția de muritor cu scopul de a cunoaște iubirea. Într-o lume condusă de impulsuri, doar ființa de geniu poate aduce ehilibrul, iar dispariția sa ar anihila destinul universului.
câte 2 puncte pentru comentarea oricăror două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic – 2 x 2 puncte = 4 puncte (comentarea adecvată – 2 puncte; încercare de comentare – 1 punct
Poemul este compus din patru tablouri, care prezintă diverse spații de desfășurare a acțiunii.O primă secvență relevantă pentru tema poeziei este reprezentată de primul tablou.Aici este prezentată alternarea dintre cadrul terestru și cel cosmic. Invocat fiind, Luceafărul se arată în visul fetei. Aici au loc două întrupări in ipostaze diferite. Prima dată Luceafărul folosește cerul și marea. Aceste două elemente, care țin de cadrul neptunic , îi conferă chip angelic. Pe de cealaltă parte, întruparea din soare și noapte îl prezintă în ipostază plutonică, cu un chip demonic. Fata nefiind eligibilă a îl urma în lumile sale eterne, găsește o singură soluție plauzibilă pentru a putea consuma iubirea în mod carnal. Luceafărul trebuie să devină muritor. Primul tablou prezintă antitezele dintre omul superior și ființa comună. Motivele literare prezente în primul tablou, marea, castelul, seara, luna, concretizează elementele romantice eminesciene ale poemului.
O altă secvență relevantă o reprezintă tabloul trei. Luceafărul este prezentat în drumul său spre nașterea universului. Singura soluție pentru a obține condiția de muritor era întoarcerea la punctul 0, înainte de nașterea universului, pentru a îi putea cere tatălui o altă soartă. Întors înainte de nașterea universului, Luceafărul își va reauzi numele rostit de către Demiurg. În momentul în care tatăl său îi dezvăluie cine este el cu adevărat, luceafărul redevine Hyperion, adică pe deasupra mergătorul, o ființa detașată de efemeritătile terestre. Demiurgul, creatorul, îi ține fiului o prelegere de natură filosofică despre rolul său în lume. Moartea nu poate fi obținută de Hyperion deoarece el susține echilibrul universului. În schimb tatăl îi oferă alte ipostaze speficice ființei superioare precum, orfismul, gânditorul, cezarul.
analiza a două elemente de compoziţie şi/sau de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales
Un element de compoziție semnificativ este reprezentat de titlu. Acesta este un element paratextual, care are rolul de a anticipa conținutul textului. Substantivul luceafăr provine din latinescul lucifer, care se traduce prin cel care poartă lumina. În acest sens, titlul este simbol al unicității și conturează condiția omului de a geniu de a fi călăuză în acest univers tenebros.
Din punct de vedere structural, poemul este structurat în 98 de strofe. Tabloul 1 este cuprins între strofele 1-43, tabloul 2 între 44-64, tabloul 3 între 65-85, tabloul patru între 86-98. Rima poemului este îmbrățișată.
În consecință, Luceafărul lui Mihai Eminescu reprezintă expresia romantică a incompatibilități omului de geniu cu mediocritatea. Complementaritatea Cătălin-Cătălina reprezintă firescul, banalul, fapt pentru care erosul lor devine posibil; pe de altă parte, geniul se va demonstra „nemuritor și rece” în fața iubirii mundane, incomplete și reduse ca aspirație. Atât crezul schopenhauerian, cât și basmul lui Kunisch, dar și miturile mai sus numite vor reprezenta fundamentul unei viziuni original eminesciene concretizate în una dintre cele mai reprezentative opere literare de limbă româna.