Când am plecat, un ornic batea din ceata rar,
Atât de rar, ca timpul trecu pe lânga ora.
I-am auzit întâia bataie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelunga si sonora.
Poate mai bate înca momentul de atunci,
Poate-a tacut îndata si-asteapta sa mai vie
Îmbratisarea veche, din nou precum a fost,
Si lacrimile tale, în gara cenusie.
Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmarit plecarea, de sus, ca o fereastra
De casa parasita, cu-o raza frânta-n geam.
Nu l-ai simtit ca este partas la jalea noastra?
Te-ai împacat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curma
Si cade-n geam bataia la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat s-asculti, pe cea din urma?
Tudor Arghezi-Despărțire
În textul liric intitulat Despărțire se identifică tema iubirii. Lirismul este subiectiv confesiv, iar eul liric se află în ipostază contemplativă. Textul expune imaginea unei despărțiri. Natura este părtașa la regretul celor doi de a separa. Eul liric își păstrează speranța unei regăsiri, si-asteapta sa mai vie
Îmbratisarea veche, . La nivel de mijloace artistice, textul este unul modern care prezintă stări de ambiguitate, unde domină retorismul. Eul liric se întreabă dacă momentul despărțirii a fost acceptat de către iubită, totodată dorind să știe care sunt gândurile ei. Prin epitetul gara cenușie este conturat cadrul trist în care se intamplă despărțirea.