Plumb-George Bacovia
George Bacovia reprezintă un punct împortant pe orbita simbolismului românesc. Alexandru Macedonsky, teoreticianul curentului literar expus în România îi dedică, în semn de apreciere, un madrigal prin care îl elogiază „Singur, până astăzi,/Din plumb făcut-ai aur”
Simbolismul presupune recuperarea sensibilitații lirice, pierdută în perioada parnasianistă, care milita pentru o poezie rece, lipsită de sensibilitate lirică.
Deși simbolismul are ca reper insiprațional romantismul, există un punct principal care face distincția dintre cele două curente artistice: “a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfătarea poemului, care e făcut din fericirea de a ghici puțin câte puțin, a-l sugera, iată visul!” (Stéphane Mallarmé). Sugestia este principala trăsătură a curentului literar expus.
Poetul debutează în anul 1916 prin intermediul volumului intitulat Plumb.
Trăsăturile simboliste regăsite în acest volum sunt: muzicalitatea, sugestia, cromatica, corespondența, simbolul. Prin utlizarea motivelor poetice care aparțin câmpului semantic al degradării umane, el aduce un suflu nou în literatura română, sincronizând-o cu literaturile europene.
„Plumbul” este un cuvânt utilizat preponderent în multe opere lirice redactate de George Bacovia, astfel el devine un laitmotiv. Scopul cuvântului este de a reliefa stările psihice degradante ale eului liric. Plumbul sugerează greutatea de a exista, cenușiul vieții, deznădejdea.
Poezia Plumb se încadrează în sfera artelor poetice moderne, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, scrisă de Lucian Blaga, Testament de Tudor Arghezi și Joc secund a lui Ion Barbu.
Titlul, constituit din substantivul „plumb”, are finalitatea de a sugera greutatea, apăsarea eului liric, angoasa. Fiind alcătuit, din punct de vedere fonetic, din patru consoane și o vocală închisă, sugerează spațiul strâmt în care artistul își duce existența.
Tema operei lirice reprezintă condiția artistului într-o lume lipsită de aspirații, imposibilitatea evadării, tristețea cosmică.
Din punct de vedere structural, poezia se constituie din două catrene, fiecare reprezentând un anumit cadru existențial.
Primele 4 versuri ilustrează spațiul exterior, construit pe baza unor metafore care alcătuiesc câmpul semantic al funerarului. Verbele utilizate la timpul imperfect al modului indicativ au rolul de a sugera o acțiune atemporală, încapabilă de finalizare: „dormeau”.
Imaginarul poetic al primei secvențe lirice este constitut din diverse figuri de stil, precum epitetul: „sicrie de plumb” sau sinestezia: „scârțiau coroanele de plumb”. Substantivul „plumb” este repetat de trei ori, scopul acestui procedeu fiind de a conferi operei lirice o muzicalitate aparte, menită să sugereze stările psihice degradante ale eului liric
Cel de al doilea catren al poeziei are rolul de a pătrunde în structura interioară a eului liric. Prin utilizarea sintagmei „amorul meu”, alcătuită din substantivul „amorul”, articulat enclitic și adjectivul pronominal posesiv „meu”, eul liric marchează trecerea de la spațiul extern prezentat în primul catren, la spațiul intern.
Iubirea este transfigurată într-un mod antiromantic: femeia iubită nu mai are rolul de a-l conduce pe eul liric în absolutul existenței. Salvarea din traiul mundan este imposibilă. Frigul pe care eul liric îl simte prin supravegherea mortului este unul de natură cosmică. Aripile de plumb ale iubitei au ca reper imaginea unui înger care nu se mai poate înălța.
Privită ca o artă poetică, opera prezintă un poet aflat într-o lume încorsetată de convențiile sociale și incapabilă de salvare. Prin ultimul vers: „Și-i atîrnau aripile de plumb”, se cuantifică aceeași notă tristă care guvernează ambele catrene. Poetul sugerează zborul invers, spre nimicnicie și starea de dezamăgire care îl caracterizează.
Opera are un caracter confesiv prin care eul liric își expune prin intermediul sugestiei propriile dezamăgiri provocate de traiul crud.
În ceea ce privește structura și versificația operei Plumb, aceasta este formată din două catrene având rimă îmbrățișată (expresie a sufocării, a claustrării), iar ritmul trohaic.
După cum afirmă Lovinescu, „Poezia lui Bacovia e expresia celei mai elementare stări sufletești; e poezia cinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se spiritualizează, nu se raționalizează”. Bacovia, în viziunea sa, suprinde stări sufletești inedite indescriptibile conceptual. Originalitatea perspectivei din Plumb constă în felul în care starea de spleen sucombează individul la nivel mintal, fiind creată o claustrare fără posibilitatea unei evadări.
Acest eseu este integrat în ghidul pentru Bacalaureat, care poate fi accesat aici:
https://www.youtube.com/watch?v=1cz6FMdTnBM
