Pronumele demonstrativ

Pronumele demonstrativ este un tip de pronume, care ca orice alt pronume înlocuiește un substantiv. Acesta arată apropierea sau depărtarea  unui obiect sau a unei ființe în spațiu și timp. De asemenea marchează identitatea sau diferențierea unui obiect sau ființă în raport cu alt obiect sau ființă.

Din această succintă parte teoretică aflăm că există pronume demonstrativ de depărtare, apropiere, identitate și diferențiere. Să vedem acum un scurt tabel cu formele pronomelui demonstrativ.

 

Pronumele demonstrativ de apropiere
CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. acesta aceștia aceasta acestea
G – D acestuia acestora acesteia acestora

 

Pronumele demonstrativ de depărtare
CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. acela aceia aceea acelea
G – D aceluia acelora aceleia acelora

Pronumele demonstrativ de diferențiere

CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. celălalt ceilalți cealaltă celelalte
G – D celuilalt celorlalți celeilalte celorlalte

 

Pronumele demonstrativ de identitate
CAZ MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
N – Ac. același aceiași aceeași aceleași
G – D aceluiași acelorași aceleiași acelorași

 

Funcții sintactice sunt identice cu cele ale substantivului:

Subiect: Celălălt vine la cină.

Nume predicativ: Favoritul meu este acela.

Complement indirect: I-am spus celuilalt despre tine.

Complement direct: L-am văzut pe acesta!

Complement prepozițional: Nu stiu multe despre acesta!

Circumstanțial de loc: Ne vedem la acela!

Circumstanțial de mod: Scriu ca aceștia!

Circumstanțial de timp: Am ajuns după aceia!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *