Rezolvare test 8 de antrenament
Tatăl meu fiind, cum spuneam, învățător, a trebuit să cutreiere multe sate, până să se fixeze undeva. […] Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Târlișiua, pe care nici pe hartă nu l-am descoperit niciodată și care totuși există, de vreme ce tatăl meu a dăscălit acolo un an de zile, iar eu însumi tot acolo mi-am petrecut primele luni de viață.
Prin care alte sate au mai vagabondat părinții mei n-aș putea spune, până ce au ajuns în comuna Maieru, pe valea Someșului, lângă Rodna Veche, unde s-au stabilit pentru mulți ani. De Maieru deci se leagă toată copilăria mea și toate amintirile asupra primului meu contact cu lumea exterioară. Eram de vreo doi ani și jumătate când ne-am mutat în Maieru. Cea dintâi amintire a existenței mele e chiar de la sosirea noastră aici. Amintirea e mai precis conturată și e de ordin auditiv. Cred că am ajuns noaptea târziu în sat, cu o căruță pe care erau încărcate diferite mobile și bagaje și în care, undeva, mă găseam și eu. […] Amintirea aceasta dintâi e ca o deșteptare din somn prin întuneric, când urechea înlocuiește toate celelalte simțuri.
Părea că se oprise căruța; încetase zgomotul roților, un zgomot în care intra scârțâitul ușor al osiilor și hârâitul monoton al obezilor* brăzdând adânc trupul pietros al șoselei. Poate că tocmai încetarea bruscă a acestui zgomot adormitor prin insistența lui m-a deșteptat și mi-a deschis conștiința. După o tăcere de câteva clipe, am auzit deodată un zgomot nou, ciudat, zgomotul pe care-l face, când se sparge, o tablă de sticlă, acoperită cu stofă. Imediat apoi glasul tatii, cunoscut: „Na, că s-a spart ceva!”. Și după el glasul mamei, mai liniștitor, pentru mine, deși glasul părea speriat: „Vai de mine, numai să nu se fi prăpădit oglinda cea mare!” Amândurora le-a răspuns nepăsător, mormăind somnoros, un glas necunoscut: „Apoi că prea multe catrafuse…”. Glasul acela străin a fost întrerupt și acoperit de un sunet metalic, clar și dulce, de clopoțel, scuturat nervos; calul, extenuat, încerca desigur să-și scuture osteneala din oase.
Câteva clipe fu iarăși tăcere. Doar cineva umbla pe lângă căruță cu pași moi care parcă se topeau în beznă. Pe urmă, brusc, alt zgomot straniu, niște aripi, care se zvârcoleau undeva chiar lângă mine, urmate de un „cucurigu” prelung și foarte pătrunzător.
— Tii, trăzni-te-ar, că m-ai și speriat, cocoș nebun ce ești! făcu glasul mamei, căutând să-și ascundă spaima sub o închipuire de glumă.
— Apoi el își face datoria cum i-a poruncit Dumnezeu – murmură glasul necunoscut, cu pauze icnitoare, ca și când ar fi dezlegat cu greutate ceva în vreme ce vorbea.
Atâta e amintirea. Într-un continuu de întuneric, glasuri distincte, cuvinte rămase în ureche (când aud și azi mai ales cuvântul „catrafuse”, îmi răsună în suflet culoarea și tonalitatea glasului de atunci), sunetul de clopoțel și cântecul cocoșului.
De câte ori călătoresc noaptea cu trăsura și opresc undeva la șosea, prima clipă de liniște deplină face să mi se trezească îndată în toată ființa mea simțămintele acelui întâi moment de viață conștientă. De câte ori aud noaptea o căruță trecând pe șosea și sunetul clopoțeilor, inima mea vibrează întocmai ca în cea dintâi deșteptare a conștiinței, vibrează fără voia mea, ca și când s-ar fi atins coarda cea mai trainică a existenței mele sau poate însăși axa imaterială, enigmatică și eternă a sufletului. Cântecul cocoșului îmi inspiră și azi totdeauna spaimă amestecată cu plăcere…
Liviu Rebreanu, Mărturisiri (în volumul Amalgam, 1943)
*obadă – bucată de lemn care, îmbinată cu altele, alcătuiește partea circulară a unei roți de lemn
- Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.
|
|
Indică sensul din text al secvenței de câteva clipe. | |
| 2. | Menționează numărul persoanelor pe care copilul le aude vorbind, utilizând informaţiile din textul dat. |
- Precizează vârsta de la care datează prima amintire a lui Liviu Rebreanu, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
- Explică motivul îngrijorării mamei.
- Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, modul în care prima amintire se reflectă în experiența ulterioară a lui Liviu Rebreanu, așa cum reiese din ultimul paragraf
- Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă viața de adult este sau nu influențată de amintirile din copilărie, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din textul Mărturisiri de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; – utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
- Sensul secvenței de câteva clipe conturează fracțiunea de timp caracterizată de tăcere.
- Copilul aude trei persoane vorbind.
- Prima amintere a lui Liviu Rebreanu datează de la vârsta de doi ani și jumătate. Răspunsul se justifică prin următoare secvență Eram de vreo doi ani și jumătate când ne-am mutat în Maieru. Cea dintâi amintire a existenței mele e chiar de la sosirea noastră aici.
- Mama lui Liviu Rebreanu este îngrijorată de posibilitatea spargerii oglinzii.
- Prima amintire a lui Liviu Rebreanu are un impact extraordinar de mare asupra experienței sale viitoare. De fiecare dată când în miezul nopții trece o căruță, autorul retrăiește cu ardoare momentul din copilărie de trezire a conștiinței.
B. Copilăria este partea cea mai importantă din existența umană. La muritate, copilăria este de cele mai multe ori oaza de liniște în momentele de furtună ale vieții. Consider că amintirile din copilărie influnțează viața de adult.
În primul rând, rezonanțe foarte mari are momentul în care omul devine conștient de propria existență. În fragmentul suport extras din Liviu Rebreanu scriitorul descrie prima amintire a vieții sale. La vârsta de doi ani și jumătate autorul trăiește un moment revelator care îl pune contact cu lumea exterioară. Acea amintire va trona în existența vieții sale de adult. De fiecare dată când Rebreanu aude sunete de căruță în miezul nopții memoria involuntară îl poartă în momentul priemei amintiri.
În al doilea rând, adultul este suma amintirilor sale. Într-un interviu televizat celebrul poet Nichita Stănescu mărturisește că omul este ceea ce își aduce aminte despre sine. Este foarte important ca ființa umană să aibă o copilărie decentă, iar amintirile placute vor fi o ancoră în momentele dificile ale vieții de adult.
În concluzie, viața de adult este influențată de amintirile din copilărie.
Vă aștept:
https://www.facebook.com/voipromova